Ascultînd muzica Mădălinei Manole, sufletul nostru se transformă… în iubire.
Ascultînd muzica Mădălinei Manole, sufletul nostru se transformă… în iubire.
Mădălina Manole şi Costin Diaconescu, membru în Consiliul
de Onoare al Clubului Român de Presă, s-au cunoscut la “Cenaclul Flacăra” şi la
“Serbările Scînteii Tineretului”, unde acesta din urmă, fiind redactor la
Radio România, venea pentru a scrie cronici. Despre amintirile care îi leagă
ne vorbesc amîndoi cu mare drag, dar şi cu oarecare nostalgie: “În culisele
scenei, la Ploieşti la selecţiile ad-hoc pentru tinerii artişti din oraşele pe
care le străbătea caravana «Serbărilor», prin septembrie-octombrie 1982, am
auzit prima dată glasurile curate, cristaline, surprinzător şcolite a două
liceene din localitate: cîntau folk (aşa era moda vremii) şi se acompaniau cu
propriile instrumente: chitară (Magdalena Manole) şi flaut (Ştefania Ghiţă),
povesteşte Costin Diaconescu. Îmi amintesc de perioada în care cele două tinere
talente au fost adoptate de trupa veteranilor (Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ştefan
Hruşcă, Gheorghiu, Roşu şi Negru, Compact, Ionela Prodan, Florica Bradu): Ce
artişti, ce prieteni… “
INSTRUMENTUL LUI
DUMNEZEU. Cînd Mădălina a venit la Bucureşti, singurul om pe care îl cunoştea
era Costin Diaconescu: “Pe el l-am sunat şi i-am zis: Costin, ajută-mă! Vreau să
găsesc de lucru în oraşul ăsta, ca să mă întreţin, şi să mă pot înscrie la «Şcoala
Populară de Artă». Pentru mine, Costin a fost instrumentul lui Dumnezeu, mărturiseşte
artista. “Fiind redactor la radio, avea multe cunoştinţe. A deschis o agendă, a
sunat la Otopeni, şi chiar atunci se susţineau examene. Mi-au pus în braţe un
manual de engleză de navigaţie, nu de convorbiri uzuale, ci specializat. Erau
doar şase locuri şi şase candidate, dar am învăţat şi am intrat. O lună m-am
familiarizat cu engleza. Eram trimisă la şase luni la şcoala de controlori de
trafic aerian de la Băneasa, am devenit controlor de trafic aerian auxiliar. La
ora asta aş fi fost un controlor de trafic plin”, spune Mădălina Manole.
CA ÎN FILME.
Controlorul nu e neapărat cel care stă în turn, caşa um crede toată lumea. Cînd
spui dirijare, toată lumea se gândeşte imediat la turn, dar nu este aşa, explică
interpreta: “Turnul este cel care dirijează avionul cât se vede. La aterizare
sau la decolare, din momentul în care îl pierzi în văzduh, el apare pe radare.
Se vede pe el un bord aşa cum vedem noi în filme... Eu aici am lucrat. Este o
meserie extraordinară. Pentru nimic altceva nu aş fi schimbat această meserie
cu alta, numai pentru muzică am făcut asta”.
Pe măsură ce timpul trece înveţi şi intri în lumea fascinantă a zborului înalt, într-o călătorie printre nori, dar care nu-ţi permite să fii cu capul în nori absolut niciodată. “Puţin cîte puţin simţi adrenalina pe care ţi-o oferă această meserie. E o responsabilitate enormă. Avioanele, piloţii şi oamenii aceia depind de ceea ce tu le spui. Tu de la sol faci asta. După patru ani am lăsat profesia aceasta. Spre stupefacţia comandantului şi a colegilor.”
PUŞTOAICA. Costin
Diaconescu continuă firul poveştii şi ne aduce în anul 1985, “cînd maestrul
Adrian Păunescu a păţit-o definitiv cu “organele
de partid”, (tot) la Ploieşti se va fi fost terminat şi cariera muzicală a
celor două tinere. Dar destinul a vrut să
fie altfel. Am simţit că vocea şi talentul domnişoarei Manole nu trebuie să se
risipească. Îmi amintesc cît de frumos sunau versurile lui Radu Stanca (“Pasărea
de foc a dragostei”) pe muzica creată de chitarista-puştoaica-liceeana Manole!”
ADULMECA TALENTUL.
Ca redactor, pe vremea aceea la Radio Naţional programul 3, avînd şi
studii muzicale, Costin Diaconescu i-a
prezentat imediat “cazul” poetului
Lucian Avramescu, şeful cenaclului: “El zicea că nu are ureche muzicală, că
este afon, de aceea avea mare încredere în verdictul meu. Adevărul este că – am înţeles mai tîrziu
– Lucian avea o cultură extraordinară, un fler asemenea şi adulmeca talentul de
la o poştă”.
Lucrînd în Radio România, Costin Diaconescu cunoştea mulţi compozitori, cu unii fiind chiar prieten, cărora le-a vorbit cu entuziasm despre descoperirea sa: “Regretatul prieten Şerban Georgescu n-a stat mult pe gînduri. Repezit şi aiurit cum era, dar genial, mi-a zis să o aduc imediat la Radio. A doua zi, în studioul 6, Şerban cînta la pian o piesă nouă: tînăra şi frumoasa interpretă a prins linia melodică din prima. “Ce timbru aparte! Vezi Şerban?”, zic eu. Şerban s-a prins din prima că vocea ei şi talentul lui vor face istorie în muzica românească de gen. Mi-a spus-o atunci pe loc: “Costine, de acuma esti naşul” marii noastre iubiri, muzica. După cum zîmbea, cu subînţeles, mi-am dat seama că Şerban cuceritorul era cucerit… Începea «era» Mădalina Manole…”, a încheiat Costin Diaconescu.
DESTINUL. Costin
Diaconescu ramîne pentru Mădălina, aşa cum a mai spus şi repetă, “instrumentul
Domnului. Prima dată m-a ajutat cu serviciul. A doua oară mi-a făcut cunoştinţă
cu Şerban Georgescu…”
“În culisele scenei,
la Ploieşti la selecţiile ad-hoc pentru tinerii artişti din oraşele pe care le
străbătea caravana «Serbărilor», prin septembrie-octombrie 1982, am auzit
prima dată glasurile curate, cristaline, surprinzător şcolite a două liceene
din localitate: cîntau folk (aşa era moda vremii) şi se acompaniau cu
propriile instrumente: chitară (Magdalena Manole) şi flaut (Ştefania Ghiţă)”
Costin Diaconescu, prieten
“A doua zi, în
studioul 6, Şerban cînta la pian o piesă nouă: tînăra şi frumoasa interpretă a
prins linia melodică din prima. «Ce timbru aparte! Vezi Şerban?», zic eu. Şerban
s-a prins din prima că vocea ei şi talentul lui vor face
istorie în muzica românească de gen”
Costin Diaconescu, prieten