În corul satului Urleta

Satul Urleta e situat la câţiva kilometri de Câmpina. Aici, în vechea biserică, declarată acum monument istoric, viitorul fondator al Madrigalului întemeia primul cor, cu tinerii din sat.

De mic a luat "în piept" greutăţile vieţii. "Când aveam patru ani şi jumătate, tatăl meu, lăcătuş mecanic la Steaua Română din Câmpina, a murit într-un accident de muncă, în schelă. Mama a rămas văduvă la 24 de ani, cu patru copii, eu fiind cel mai mare. Pe sora mea mai mică a născut-o la trei luni după moartea tatei. Mama nu s-a recăsătorit. Şi-a găsit însă un mod frumos de a-şi alina durerea, un echilibru sufletesc în cântec – era o foarte bună soprană – a început să cânte în cor. Unul dintre modestele coruri care existau la sate. Cântam şi noi cu ea, eu, cu frăţiorul meu pe când aveam 6-7 ani", îşi aminteşte cu nostalgie maestrul Marin Constantin.

LA ŞCOALĂ. Chiar şi aşa, orfani de tată, cei patru copii au avut o copilărie fericită. "Mama era tristă întotdeauna dar era credincioasă şi ne ducea la biserică. Ea ne-a insuflat credinţa în Dumnezeu", ne-a povestit doamna Maria, sora cea mai mică a maestrului. Rămasă fără sprijinul soţului după şase ani de căsnicie şi cu patru copii de crescut, văduva a muncit pentru a-şi da copiii la şcoală. Pe Constantin l-a dat la Şcoala Normală din Buzău. Călăuzit de învăţătorul său, Vasile Popa, cel care a urmărit pas cu pas plăsmuirea viselor copilului pasionat de muzică, maestrul Marin s-a îndreptat spre Şcoala Normală motivul fiind acela că în scurt timp devenea salariat. Avea o bursă, învăţa foarte bine. La Buzău "Mama ne povestea că învăţătorul îi spunea că trebuie să-l dea neapărat la şcoală. El avea o vioară şi cânta la ea. Nu mai ştiu de unde o avea, mi se pare că învăţătorul de aici i-a dat-o. Când era la Şcoala Normală, fratele mamei îl ducea la Ploieşti, la gară, cu căruţa. O dată l-a dus şi până la Buzău cu căruţa", ne-a spus doamna Maria.
"Când s-a dus mama la Buzău, să vadă cum învaţă, l-a găsit pe coji de nucă. I-a spus profesorul: «E deştept cum nu se mai poate, dar e tare nebunatic»", continuă sora maestrului Marin. La Şcoala Normală l-a avut profesor pe muzicianul Ion Vicol, care i-a încredinţat corul şcolii. A condus apoi un cor mixt, al mai multor şcoli, şi a jucat în câteva piese de teatru scrise de maestrul Ion Vicol. "După ce a absolvit Şcoala Normală de la Buzău – îşi aminteşte sora mai mică –, mama i-a spus: «Costică, fă ce vrei, pentru că eu nu mai pot să te întreţin»". Băiatul necăjit care în copilărie alerga cu vitele pe islaz, apoi se culca târziu, spre miezul nopţii, şi se trezea dis-de-dimineaţă, cu sentimentul că munca asiduă nu are sfârşit, a preţuit din totdeauna învăţătura.

TÂNĂR DIRIJOR. Când maestrul Marin a absolvit Şcoala Normală, era plin război. A fost luat imediat în armată, dar din cauza problemelor cardiace a fost reformat. Mentorul său, Ion Vicol, l-a îndrumat spre Conservator.
A dat admitere în toamna anului 1944. Aici avea să cunoască o altă personalitate de excepţie: Mihail Jora, care l-a propus la bursă chiar din anul I. Ca să facă faţă vâltorii Bucureştiului s-a alăturat Corului "Carmen", unde a cântat alături de mari solişti ai Operei Române. În primii ani de studenţie profesa şi ca învăţător la Şcoala nr. 35 din cartierul Pantelimon. Destinul i-a scos în cale mai mulţi muncitori de la Uzina Malaxa pasionaţi de muzică şi astfel a început să dirijeze diferite coruri muncitoreşti. În acea vreme a dirijat şi corul Conservatorului. În anul al II-lea de Conservator s-a înscris şi la Facultatea de Filosofie. În 1949 absolvea ambele facultăţi susţinând 18 examene, concomitent. Un icter teribil l-a ţintuit ulterior la pat aproape şase luni. Când s-a pus pe picioare, a primit un post de preparator la Conservator. În 1960 a fost numit asistent universitar. Era deja artist emerit de patru ani şi deţinea câteva trofee pe plan intern şi internaţional.
Timp de 12 ani, maestrul Marin Constantin a fost dirijorul Ansamblului UTC.
Pe măsură ce nu mai erau utecişti, membrii formaţiei, în ciuda talentului, erau nevoiţi să părăsescă ansamblul. Studiul muzicii clasice corale româneşti şi dorinţa de a stagna risipirea acestor talente l-au îndemnat pe maestrul Marin Constantin să înfiijnţeze un ansamblu îndreptat spre vechea cultură corală românească. Aşa a luat fiinţă Corala "Gheorghe Cucu", din care, mai târziu, se "plămădea" Madrigalul. Primul concert avea loc la 23 iunie 1958. "Când Madrigalul era o idee, am întâmpinat multă neîncredere în viabilitatea ei. Mi se vorbea despre o presupusă nereceptivitate a tineretului faţă de muzica de cameră (...) Nu m-am lăsat influenţat. Încrederea mea în disponibilitatea tineretului pentru muzica de înaltă spiritualitate a rezistat", mărturisea maestrul Marin în dialog cu Iosif Sava în volumul "Constelaţia Madrigal". Iar succesul corului a fost unul răsunător, în toate colţurile lumii.

RESPECT. Pentru Marin Constantin, Urleta rămâne locul din care a pornit marele vis. În satul de lângă Câmpina a luat fiinţă în 1993 o Fundaţie care poartă numele marelui dirijor. Din când în când, maestrul se întoarce să revadă locurile dragi ale copilăriei. "Noi ne strângeam toţi, de Paşti, de Crăciun, întotdeauna. Mama ne-a spus să ne avem bine unii cu alţii. Acum am îmbătrânit şi nu mai putem să ne vizităm atât de des. Este un frate care a ţinut loc de tată. N-a uitat unde a crescut. Acum, vine de câte două ori pe an şi stă aici câteva luni", spune sora maestrului.
"În copilăria noastră – toţi cei patru fraţi – eram foarte uniţi, aveam respect faţă de mama şi faţă de «biticu» şi «bitica» – părinţii mamei – care au ajutat-o după ce a rămas văduvă. Nenea (Marin Constantin) era fratele cel mare şi era cel mai deştept dintre noi; chiar din copilărie avea responsabilităţi: avea grija noastră. Îmi amintesc că biticu cânta din frunză, mama noastră cânta în corul Bisericii din Urleta – avea o voce foarte frumoasă –, eu o moştenesc şi chiar şi acum cânt (la 80 de ani ) cu plăcere", ne-a spus cu mare drag Cornelia Ionescu, de asemenea soră a maestrului Marin.

"Cu corul pe care l-a făcut Nenea în sat, mergeam cu colindul de Crăciun (era  după 1940) iar banii strânşi erau donaţi pentru construcţia Bisericii – organizată de preotul Aurel Sterghiu. În 1981 s-a făcut inaugurarea noii Biserici şi mă bucur că – atât cât s-a putut – am contribuit şi noi. Părinţii noştri ne-au dat viaţă iar fratele nostru Marin Constantin şi Madrigalul ne-au făcut să ne mândrim că aparţinem acestei familii"
Cornelia Ionescu, Sora maestrului Marin

"Dacă muzica este una dintre marile şi permanentele bucurii ale vieţii şi dacă aceia care ne comunică bucuriile muzicii sunt oameni minunaţi, atunci Madrigalul şi creatorul lui, dirijorul Marin Constantin, întruchipează acest har, această chemare, acest destin."
Vasile Tomescu, mesaj din Cartea de Aur