Icoana

"E ziua ta, mămico,/ În dar ţi-am adus inima/Şi crede-mă, mămico,/ Un dar mai frumos nu se putea (...)" Este, poate, primul cântecel pe care îl învaţă un copil pentru a dărui fericire celei care i-a dat viaţă. Mulţumire pentru dragostea fără margini, dusă până la sacrificiu uneori.

Mama este primul model al unei fiinţe umane. Ea îşi va învăţa pruncul ce înseamnă să fie om, îi va arăta ce este frumos, ce este bine, de ce trebuie să se ferească. Oricare copil va spune că mama lui este cea mai frumoasă mamă din lume.

Mama, cea mai sfântă fiinţă din viaţa unui om, a fost cântată, pictată, descrisă în lucrări suave sau cutremurătoare, a fost scoasă din ghearele pietrei şi a devenit operă de artă, a devenit icoană: "Figura ta cuminte, duioasă şi senină,/ Răsare, scumpă mamă, din vremile acele,/ Ca o Madonă sfântă, scăldată în lumină./ Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele/ Figura ta cuminte, duioasă şi senină!".

O fiinţă umană nu se va putea dezice niciodată de mamă, de locul în care s-a născut. Mama, cea care îi va fi ca o stea călăuzitoare toată viaţa, lumina pe care o va găsi oricât de întunecată ar deveni zarea. Şi nu se va putea dezice nici de Mama Ţară, cealaltă icoană a oricărei fiinţe umane, care nu ne va respinge niciodată, care ne va primi la sânul său ori de câte ori am părăsi-o. Un om va putea ajunge oriunde în lume, dar întotdeauna va reveni la mama sa şi la ţara sa.

Vorba unui cântec: "Când visul s-a terminat, rămâne mama".