Fata cu părul lung şi drept

În 1970, la Rîmnicu-Vîlcea, Televiziunea Română a organizat o ­preselecţie pentru ­concursul “Floarea din Grădină”. 

În 1970, la Rîmnicu-Vîlcea, Televiziunea Română a organizat o ­preselecţie pentru ­concursul “Floarea din Grădină”.

 
A intrat sfi­oa­să, ultima, după ce membrii co­misiei au­diaseră pes­te 500 de concurenţi. “Eu îmi căutam profesorul de mu­zică să vină cu mine să mă susţină... Nu l-am găsit. Am intrat ultima. Comisia fi­nalizase preselecţia... Strîn­geau totul... I-am rugat să mă asculte. Au acceptat. Am avut două piese pe care mi le-am făcut singură: o doină de haiducie şi încă un cîntec, pe care nu-l mai ştiu. M-au as­cultat şi, parcă o aud pe doamna Eugenia Păcu­ra­ru: «Să vină şi fata asta mică, la Bucureşti! Să vii, drăguţa mea!» Aşa am plecat eu la Bu­cureşti şi... m-am mutat cu totul. M-a luat so­ra ma­mei mele, tanti Nuţi. M-am tran­sferat la Liceul «Ion Lu­ca Caragia­le». M-am înscris şi la Şcoa­la ­Populară de Artă, unde am luat lecţii de acordeon şi de canto popular. Era greu, stă­team în gazdă, mă urcam din­tr-un autobuz în altul să ajung de la o şcoală la alta, dar nu mă plîngeam, îmi plăcea...”

 
SPECTACOL. Se grăbea să ajungă la liceu în zori, să poată cînta în sala de clasă. Vocea puternică îi ră­suna pe culoar. Era aplau­dată, la final, de fe­meia de serviciu, sprijinită în mătură, vădit fascinată de vocea fetei.

“Plecam din Drumul Taberei, schimbam două maşini, ajungeam o dată cu portăreasa, o portăreasă mică, bătrînică. Mergeam repede în clasă, îmi plăcea să cînt în sala goală, pe la ora 7:00, cînd nu era ni­meni”.

 
FLACĂRA. A început să participe la cît mai multe concursuri. La una dintre competiţii, faza pe sector, a fost remarcată de folcloristul  Harry Brauner, membru al comisiei. “I-a plăcut timbrul vocii mele. M-a promovat în faza pe municipiu şi chiar am rămas în relaţii foarte bune. Mi-a realizat cîteva imprimări şi le-a trimis în străinătate, document, eu şi Alexandru Nica. Am imprimat la parter, în Casa Scînteii, pentru că era o rezonanţă bună. Tot domnia sa m-a trimis şi la concursul «Maria Tănase» unde am luat premiul de popularitate, care m-a ajutat foarte mult. A fost încă un pas în cariera mea. Tot Harry Brauner m-a prezentat lui Adrian Păunescu şi am început să cînt în Cenaclul Flacăra. Am cîntat vreo doi ani, cu mare drag, singură, fără orchestră...”, îşi aminteşte Maria Dragomi­roiu.

CONTROVERSATĂ. “Floarea din grădină am finalizat-o în şapte ani, pentru că am fost foarte controversată că semăn la voce cu Maria Tănase. Am rugat comisia să mă introducă în concurs, în etapa a treia, era dreptul meu. Am obţinut media 10 şi trofeul. Eram la Bacău şi cînd am ieşit, de emoţie, am leşinat pe o rogojină”, continuă interpreta pe firul amintirilor.

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

În 1974, înainte de bacalaureat, a cunoscut-o pe Ileana Sărăroiu, cea care avea să-i devină ulterior în­drumător. “Printr-o doamnă de la ARIA am cunoscut-o pe Ileana Sărăroiu. Eram în liceu. Ea cînta la «Balada», la Intercontinental. M-a ajutat să-mi cîştig pîinea din această meserie. M-a cu­nu­nat şi mi-a botezat copiii. A fost o verigă din lanţul vieţii mele artistice, dar a murit în ’79 şi n-a apucat să mă vadă că prind şi eu viaţă, pentru că succesul meu s-a declanşat prin ’82. Eu am avut de la 17 ani ates­tat ca­te­goria I. Chiar îmi zicea naşa mea... Avea Ileana o vorbă, pe care mi-o spunea aşa, de drag, cînd venea pe la mine: «Făi, fetiţă, nu ţi-e ruşine, mucoaso, tu ai categoria I şi eu am avut categoria a II-a?!»... Ileana m-a ajutat să mă angajez la barul ­Athenee Palace. Am cîntat vreo 6 luni. După aceea m-am transferat. Am renun­ţat, pentru că întotdeauna mi se dădeau 115 lei din care îmi opreau şi impozit, cînd aveam voie să primesc între 115 şi 150 de lei, după atestat. Iar eu m-am su­­părat, fiindcă aveam ne­voie de bani, aveam ­copiii. Am avut şan­sa şi bucuria să cînt cu Romica Puceanu, la Salonul ­Spaniol. Am cîntat foarte mult împreună. Mer­geam cu copiii după mine pentru că, la 22 de ani, aveam amîndoi copiii. Se ştia: Maria, cu ăia mici... Cînd nu erau la mama, unde au copilărit, îi luam cu mine. Ce cîştigam puneam de-o parte să am în casă pentru copii. Niciodată nu m-am gîndit la mine. Am cîntat prin toate marile restaurante ale Bucureştiului, unde am învăţat să fiu aproape de sufletul celor care mă as­cultă.

AMINTIRI. Naşa a vrut să mi-o ia pe fetiţa mea, pe Ileana. Îmi spunea: «Dă-mi-o mie pe Ileana, că tu mai faci copii…» Ea nu putea avea copii. La 6 luni îi pierdea. Dar n-am putut să-i dau o părticică din sufletul meu… Cînd avea Ileana un anişor, pe 31 decembrie, m-am întîlnit cu naşa, la Piaţa Unirii. A luat-o în ma­gazin, la etajul I, unde era raionul pentru copii, şi a îmbrăcat-o. A făcut-o bobocel pe Ileana. Pentru mine a fost ca o sărbătoare, pentru că eu nu mi-aş fi permis să fac lucrul ăsta. Era darnică, era un om minunat. Am im­presionat-o odată... Era năs­cută în septembrie. Nimeni nu-i spusese la mulţi ani. Iar eu am sunat-o. Aşa fericită a fost, ne-a luat şi ne-a dus la Capşa...”, continuă îndrăgita interpretă.

TV. “Naşa m-a prezentat şi doamnei Florentina Satmari, în ’79. I-a spus «Florenţico, este o fată care are o voce foarte frumoasă. Te rog să o ajuţi!», mai ales că Ilea­na a ajutat foarte multă lume. Toată lumea m-a iubit de la prima mea emisiune alb-ne­gru. De atunci, viaţa mea par­că s-a deschis… Am cîn­tat Leliţă Ioană, cîntecul Ioanei Radu… Florentinei Satmari am să-i mulţumesc toată viaţa mea pentru că este un stîlp, poate cel mai important, al carierei mele. M-a pus în valoare în cele mai bune emisiuni. Iar eu am fost un copil muncitor, ascultător. Totdeauna eram ochi şi ­urechi. Tot un om extraordinar de televiziune care m-a ajutat a fost şi Tudor ­Vorni­cu. Dinu Săraru m-a ajutat, de asemenea! Pe vremea lui Ceauşescu n-aveai voie să fii singur pe un disc, ca înce­pător. Iar eu am avut această şansă, cunoscîndu-l pe Dinu Săraru, luînd parte la emi­siunile pe care le realiza pe cînd era director în Televi­ziune. Se numeau «Şezători literare». A dat telefon la Electrecord şi i-a spus directorului că Maria Dragomiroiu merită să aibă de la început un album singură. Aşa am avut primul album: «Floricică de pe coastă». Eu am avut şansa unei imagini mai speciale, dar şi a unei voci speciale. Pentru că nu de la început am avut părul lung, care m-a individualizat şi mi-a conturat imaginea ca artist. Cînd am fost însărcinată, mi-a crescut părul foarte tare. Aşa a fost creată imaginea mea, cu părul lung şi drept”, ne destăinuie Maria Drago­miroiu.

 
“Maria Dragomiroiu vine în lumea cîntecului popular cu o bucurie atît de luminoasă şi cu o dăruire atît de ferici­tă, încît, ascultînd-o, mereu am sentimentul că ano­tim­purile toate izvo­răsc şi se împlinesc în luncile Oltului oltenesc. Această fată frumoasă, pictată de Gri­gorescu, are darul şi harul de a purta cu o unică mîndrie ţă­ră­neas­că marama de borangic a celei mai curate tra­diţii. Ea cîntă cu o cre­dinţă a neamului ei ţă­rănesc şi cu o bo­găţie sufletească, pe care puţini dintre cîn­tăreţii de azi le mai au”
Dinu Săraru