x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Maria Tanase Aventuriera

Aventuriera

25 Iun 2007   •   00:00

Marea căntăreaţă a transmis informaţii secrete francezilor şi englezilor.

Marea căntăreaţă a transmis informaţii secrete francezilor şi englezilor.

Să fi fost o aplecare intimă spre aventură, să fi fost doar ceva mai meschin - nevoia de bani sau de glorie? Putem doar intui răspunsul la intrebarea: "De ce a devenit Maria Tănase spion?". In 1940, artista intreţinea relaţii intime cu Maurice Nègre, ataşat de presă al Agenţiei Havas. A făcut parte şi din grupul lui de Chastelain, rezident al spionajului englez pentru Romănia, alături de Rică Georgescu. In 1941, nemţii incearcă să o recruteze pe căntăreaţă in serviciul lor de spionaj. După 23 august, devine amanta generalului Greer şi o posibilă informatoare, iar acesta este momentul in care Securitatea ii deschide dosar de urmărire.

Despre relaţia Mariei Tănase cu Greer, şeful Secţiei Militare din Misiunea Militară Britanică, vorbeşte şi Vorvoreanu, ofiţer de legătură pe lăngă aceeaşi Misiune, condamnat ulterior la "10 ani de muncă silnică pentru crimă de inaltă trădare prin necredinţă", intr-un "interogator" luat la 6 iulie 1957. In 1961, locotenentul major Sali Isac se intălnea cu Maria, care devenise colaboratoare cu Securitatea.

INVIDIA SAU BANII? Din 1959, Maria Tănase incepe să fie urmărită de Securitate. La rubrica "Temeiul de deschidere al dosarului" putem citi următoarele: "Dosarul de verificare a fost deschis pe baza materialelor informative şi de arhivă din care rezultă că numita Tănase Maria impreună cu soţul său, Sachelarie, fost moşier, comentează şi aduc injurii grave la adresa regimului nostru democrat popular". Cum devine Maria din "reacţionară" informatoare a Securităţii? O posibilă explicaţie am putea-o găsi intr-o notă datată 9 octombrie 1961, ce are menţiunile: "Primeşte: Mr. Ghenti Traian, Sursa: «Stănescu Valentin»". Sursa informa: "In seara in care am fost la «Capşa», lăngă noi a venit Dina Cocea cu o delegaţie franceză. M.T., cu evidentă invidie, arată că Dina lucrează de mult pentru Securitate şi de aceea şi-a căpătat asemenea poziţie de «mesajeră a culturii noastre in străinătate»". Lipsa banilor, aşa cum vom vedea, ar putea fi un alt motiv.

IMBLĂNZIRE. La 9.05.1961, intr-un "Raport" semnat de Sali Isac, acest securist vorbeşte despre o primă intălnire cu Maria Tănase, care il anunţă că are deja o legătură căreia ii spune "anumite aspecte", in persoana colonelului Holingher. Apoi ii povesteşte agentului despre intălnirea ei cu Jakober, un străin pe care "il cunoaşte de peste 20 de ani; s-a intălnit cu el şi la Roma. Jakober a intenţionat să o ia in căsătorie".

In volumul II al Dosarului nr. 73.115, intr-o notă trimisă la 13 august 1962, de Direcţia a III-a MAI către Direcţia a II-a, se spune sec: "Vă facem cunoscut că actriţei M.T., legătură a dvs., i s-a inchis dosarul de acţiune, şi ca atare rămăne să luaţi in studiu acest dosar de la Serviciul «C» dacă vă e necesar acest lucru". La pagina 100, Hotărărea pentru inchiderea dosarului deschis la 2.06.1960 şi inchis la 16.06.1962 aduce o motivare amănunţită a inchiderii dosarului: "Maria Tănase este legătură a Direcţiei a II-a, iar de la data cănd a devenit legătură a acestei direcţii nu a mai avut manifestări duşmănoase".

"Pe Greer il cunoştea M.T. Am auzit de la slt. Manu Ion cum că ea ar fi avut relaţii intime cu Greer. Cred că datorită cercului de relaţii pe care-l avea ca artist putea culege informaţii pe care să le transmită apoi lui Greer. O bănuiesc deci pe M.T. de a fi furnizat informaţii englezilor"

Vorvoreanu ofiţer de legătură pe lăngă Misiunea Militară Birtanică

×
Subiecte în articol: maria