Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Norocul Mariei a purtat numele iubitului: Sandu Eliad. El a insistat pe lăngă Harry Brauner pentru o primă audiţie.
Norocul Mariei a purtat numele iubitului: Sandu Eliad. El a insistat pe lăngă Harry Brauner pentru o primă audiţie.
Indrăgostit de folclorul pur, etnograful Harry Brauner s-a lăsat cu greu convins de un amic al său, Sandu Eliad, să asculte glasul prietenei acestuia. Se temea că va fi iar vorba despre o bucureşteancă "doritoare de a se realiza". Se intămpla in vara anului 1934. După nenumărate insistenţe, Brauner a urcat pănă la ultimul etaj al unui bloc din Strada Inginer Saligny, intr-o mică garsonieră unde locuiau Eliad şi prietena.
OCHII VĂPAIE. "Locuinţa mai adăpostea şi sediul de curănd infiinţatei asociaţii «Amicii URSS». Sandu Eliad, regizor şi ziarist in acea vreme, era secretarul asociaţiei. Astăzi, pe pereţii acestui bloc figurează o placă comemorativă. Sunănd la uşă, mi-a deschis o tănără brunetă, nefardată, cu ochii văpaie, imbrăcată extrem de simplu, intr-o rochiţă de stambă. Cine oare şi-ar fi putut inchipui in acea clipă, in care Sandu Eliad mi-a prezentat-o, că numele simplu pronunţat de el va rămăne adănc săpat in sufletele tuturor romănilor: Maria Tănase."
INTEROGATORIUL. "Spre nedumerirea lui, Maria, obişnuit zburdalnică şi plină de viaţă, se arăta a fi foarte intimidată. Pasămite felul in care ii vorbise despre mine, despre priceperea mea in materie de folclor o impiedicau să se simtă in largul ei. Poate şi faptul că arătam foarte tănăr, cu infăţişarea copilărească, necorespunzănd deloc pomposului titlu de «domnuâ profesor» ii făcuseră o neaşteptată impresie. Sau poate o speriase severitatea sub care mă străduiam să-mi ascund tinereţea.
Printr-o obişnuinţă ce-mi devenise a doua natură, am inceput să-i iau interogatoriul profesional, intocmai cum făceam cu fiecare căntăreţ: vărstă, studii, peregrinări, repertoriu. Mi-a mărturisit că este născută şi crescută la marginea Bucureştilor, in mahalaua Mandravela. Atăt tatăl, căt şi mama sunt de origine ţărani, ea fiind jumătate olteancă, jumătate ardeleancă. Căntecul popular l-a indrăgit de cănd a deschis ochii la viaţă. Melodiile pe care le ştia le-a deprins fie de la tatăl ei, neuitatul moş Tănase, cu care curănd aveam să mă imprietenesc, fie de la mama, ţărancă din Făgăraş, fie de la lăutarii ce-şi făceau veacul prin cărciumile cartierului."
FIASCO. "Dar, vai, surpriză! La cererea mea, ezitănd, a inceput o melodie pe care a reluat-o fără succes de căteva ori. Se făstăcise şi, precum un copil emotiv la examene, nu reuşea să cănte. In zadar mi-am dat osteneala să o conving să-şi dea drumul glasului. De prisos o mustra Sandu Eliad că mă deranjase degeaba. Mi-a fost cu neputinţă să-mi dau seama căt de căt de vocea ei. Le-am făgăduit să mă reintorc.
După căteva zile de la această intămplare, la insistenţele lui Sandu Eliad, am revenit. Maria a acceptat să cănte, dar cu o condiţie: să nu mai fie nimeni de faţă in afară de mine. Rămaşi singuri, tocmeala a reinceput. Ba că e răguşită, ba că nu-şi mai aduce aminte de nici un căntec, ba că a uitat vorbele, ba că se făstăceşte. In fine, am reuşit s-o conving."
Â
Din mahala. "Era o zi călduroasă. Cu picioarele goale, in aceeaşi modestă rochiţă de stambă, s-a aşezat pe covor in faţa fotoliului in care stăteam eu, «profesorul», şi a inceput a-mi povesti. Mi-a mărturisit ce căntec ii place cel mai mult. Era un căntec al mahalalei de odinioară, invăţat de ea, copilă fiind, de la un unchi al ei. Acesta, rămas văduv, o indrăgise pe micuţa Maria cel mai mult dintre toate rudele. Devenise, după moartea soţiei sale, ursuz, umbla de-a lungul zilei bătănd mahalalele şi doar in miez de noapte sosea mort de oboseală. Maria il găsea prăbuşit pe treptele tindei. Fetiţa cu ochii de jar, cum il simţea venind, se apropia de el, il măngăia cu dragoste, cu inţelegere, iar el o lua pe genunchi şi ii cănta indurerat, intre sughiţuri, un căntec, mereu acelaşi căntec: «Geaba mă mai duc acasă/ Că n-am nevastă frumoasă./ N-am nevastă, nici copii,/ C-am rămas al nimănui...»."
UN CĂNTEC. "Nu-i cănta decăt acest căntec şi Maria il asculta, iară şi iară, plăngăndu-i in poală şi ingănăndu-l. Uneori, mut de durere, o ruga să-i cănte ea, la răndul ei, căntecul. Depănăndu-şi amintirile, Maria şi-a dat, pe nesimţite, drumul la glas. Cu o copleşitoare intensitate dramatică, cu glasul intretăiat, abia şoptind, cu ochii inchişi... cănta. Cănta o melopee tristă, nostalgică, foarte greu de executat datorită ornamentaţiei bogate şi pronunţatelor glissando-uri. Am rugat-o să mi-l repete, o dată, incă o dată, pănă cănd, invingăndu-şi de tot sfiala, fetiţa din Livada cu duzi s-a simţit ca la ea acasă, acolo, pe vremuri, printre ai ei."
Tot de la drăguş. "M-a luat pe mine de mănă şi, cu ochii inlăcrimaţi, mi-a transmis atăt de puternic simţirile ei incăt nu m-am mai putut găndi nici la calitatea vocii ei, nici la alte amănunte tehnice. Mi-am dat seama că am de-a face cu o personalitate covărşitoare, de o sensibilitate artistică cu totul ieşită din obişnuit. Al doilea căntec, «Neghinuţă dragă», il invăţase de la mama ei, venită din judeţul Făgăraş, de sub poalele munţilor. Imi era bine cunoscut. Il culesesem cu prilejul monografiilor sociologice ale prof. Dimitrie Gusti, in Drăguş, in anul 1929. In felul acesta, mi-a fost uşor să-mi dau seama de puritatea interpretării, de magia glasului ei nemaiintălnit."
PRIMUL REPERTORIU. "Atunci ne-am imprietenit. Am hotărăt să-i intocmesc primul repertoriu din căntecele cele mai expresive culese şi inregistrate in acea vreme in peregrinările mele folclorice.
Avea Maria uşurinţa uluitoare de a prinde pe loc, din zbor, căntecele. Ii căntam in graiul local un căntec din Bucovina, din Maramureş, din oricare regiune, şi ea, invărtindu-se prin casă, dereticănd, ştergănd praful - căci era tare vrednică - fără a da impresia că e atentă, fără nici un efort, la a doua reluare a strofei muzicale, incepea să mă ingăne. Uneori, căntecul i se imprima in memorie de indată, intocmai cum se imprimau căntecele ţăranilor pe ceara fonografului meu «Edison».
La puţină vreme, Maria a inceput să cănte căntecele invăţate de la mine nenumăraţilor prieteni, oameni de litere, de teatru, de cultură, prieteni ai tovarăşului ei de viaţă. Printre aceştia, şi compozitorul Theodor Rogalsky şi pianistul Ion Filionescu. Ei au invitat-o să cănte la Radio."
Un angajament. "In felul acesta, curănd, numele Mariei Tănase s-a făcut cunoscut in toată ţara. I s-a propus un angajament la unul din restaurantele mai acătării ale vremii (dacă nu mă inşel, «Parcul Ruxandra»). Din prima clipă succesul a fost uluitor. Maria işi imbogăţea mereu repertoriul cu alte căntece invăţate de la mine. Căntece nemaiauzite, pe care i le alegeam din multele căntece permanent culese de mine prin cine ştie ce colţ ascuns de ţară.
Ii merse vestea Măriei. Intelectualii stabiliţi in Bucureşti din regiunile cele mai indepărtate regăseau in căntecul şi vocea ei pătrunzătoare glasul pămăntului lor natal, sufletul şi duioşia locului de care, legaţi fiind, se depărtaseră şi cu care nu se mai intălneau in văltoarea capitalei."
Â
Succes. "«Onorariul» ce i se oferea creştea vertiginos. Patronii restaurantelor se băteau pentru a o prelua. Glasul nemaiauzit, căntecele readuse la viaţă de ea produceau emoţii nicicănd dobăndite de alte căntăreţe de muzică populară. Căntecul popular autentic, viguros, crud sau de jale, răscolea inimile. Nu o dată, la sfărşitul unui concert la Ateneul Romăn, concert la care se produceau artişti celebri sau dirijori renumiţi veniţi de peste hotare, mi s-a intămplat să aud melomanii ce aplaudaseră cu frenezie pe Bach sau Mozart spunăndu-mi: «Hai, du-ne acum s-o ascultăm pe Maria Tănase». Pesemne Măria vorbea inimilor incă mai adănc, le vorbea in graiul pămăntului lor, tulburănd nostalgiile, născănd dorul..."
"TELEFON BUN". "O problemă dificilă, ce incă nu se soluţionase, era acompaniamentul instrumental al căntecelor Măriei. In mediul lor fuseseră create la origine şi transmise pe cale orală, homofon, pur melodic. Explicam muzicanţilor care căntau cu Maria caracterul acestei muzici ce se cerea a fi acompaniată căt mai discret, căt mai şters, pentru a nu impieta asupra desfăşurării libere a melodiei.
Uneori, căte un vestit ţambalagiu sau un inzestrat cobzar ii susţinea căntecul, prinzănd şi el, pe loc, «la ureche», sfaturile date. Aveau, cum spuneau ei, «telefon bun». Mă găndesc la renumitul Cărlig, ţambalagiul, mă găndesc la anonimul Marin Mărţănă. Il pescuisem pe Mărţănă, intr-o noapte, in Gura Halelor Centrale, intr-o bombă afumată. L-am dus Mariei. Entuziasmată, l-a preluat de indată.
In acest fel, cu o adăncime şi o inţelegere ce depăşea mult obişnuitul, Maria a priceput, la răndul ei, cum să realizeze in chipul cel mai fericit compromisul alcătuirii căntecului homofon pur melodic cu acompaniamentul instrumental, corespunzănd cerinţelor urechii orăşenilor şi mai cu seamă patronilor."
CINE IUBEŞTE⦠"Acum, incremenea lumea cănd Maria, pierdută undeva departe, in ceaţa unui trecut doar de ea ştiut, interpreta cu o forţă dramatică nemaiintălnită «Cine iubeşte şi lasă». I-l transmisesem de la Rafirea Husea («Hira lui Lade»), singura care il mai cunoştea in anul 1929 in Drăguşul-Făgăraş. Iată cum acest căntec sortit pieirii, căntec de inegalabilă puritate, de mare frumuseţe, a fost readus de Maria la noua viaţă nepieritoare şi s-a răspăndit in toată ţara. Cătă plinătate sufletească mi-a produs acest căntec cănd am avut norocul să-l inregistrez, cătă fericire cănd, după ani şi ani, am aflat că Maria Tănase l-a ridicat la cea mai mare cinstire, obţinănd cu el marele premiu al discului la Academia Charles Cros..."
A salvat o casă de discuri
"Poate că e bine să amintesc că in momentul in care o cunoscusem Maria inregistrase la o casă de discuri romănească prea puţin cunoscută (Lifa) vreo două melodii de muzică de revistă, printre care şi «Mansarda». Prin urmare, pentru asemenea muzică i-a fost uşor să se acomodeze cu orchestra ce o acompania. După cătăva vreme, am ajuns dintr-o intămplare chiar eu directorul acestei intreprinderi, care işi schimbase numele in «Pan».
Mi-am propus să inregistrez de astă dată căntecele populare ale Mariei Tănase. Imi reamintesc căt a fost de greu la inceput. Primul căntec, zglobiu, era un căntec ţigănesc, cules de mine de la lăutarul Ion Puceanu, din Teişul Tărgoviştei. Era o melodie indrăcită, foarte sincopată, in contratimpi. Cu noi cuvinte romăneşti de circumstanţă a fost intitulat «Nuntă ţigănească». Fără orchestră, Maria il cănta minunat, de cum intervenea insă acompaniamentul se zăpăcea şi nu reuşea să intre in ritm. Această primă inregistrare, spre exasperarea tehnicienilor, a inginerului de sunete, a durat fără intrerupere de la 6 seara pănă la 8 dimineaţa. Degeaba o ţineam de mănă, imbrăncind-o ca să intre la momentul nimerit pe acordurile ritmate ale orchestrei. Ii era cu neputinţă să realizeze ceva. Lihniţi de foame, obosiţi, am hotărăt către ziuă să renunţăm. Enervată peste măsură, biata Maria, complet derutată, lăcrăma disperată. Am căutat să o calmez, i-am mai explicat totul incă o dată şi atunci faţa i s-a luminat brusc şi şi-a dat drumul «ca pe bandă rulantă». Inregistrarea a ieşit de minune. Inutil să mai amintesc că discul Mariei a salvat firma de la faliment. In trei luni, suma de 80.000 de lei cu care casa de discuri era in pierdere a fost recuperată şi lucrătorii au putut fi, in fine, plătiţi. Neplătiţi au rămas doar Maria şi proaspătul director. Oare ei nu munciseră... doar «de dragul artei»?" (Harry Brauner)
INFRUNTÃ...ND O DICTATURĂ
Brauner este impresionat de curajul căntăreţei: "In anul 1939, sub dictatura fascistă, cănd numele meu nu avea voie să fie pomenit in presă, Maria, intrebată intr-un interviu de Gaby Michailescu cine i-a călăuzit primii paşi şi cuvăntul decisiv al cui a fost la inceputul carierei sale, cu un curaj neobişnuit, răspunde: «Esenţiale au fost sfatul şi truda unui bun prieten, Harry». Pe urmă s-a adăugat incurajarea unanimă a celorlalţi prieteni: Radu Boureanu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebeleanu, George Macovescu, Mircea Grigorescu, Ghiţă Roll (Gheorghe Dinu) şi alţii pe care i-am uitat".
MaRINIMOASĂ PĂNĂ LA DUMNEZEU
"Deşi căştiga intr-o seară salariul unui profesor universitar, reuşea să aibă mereu complicaţii financiare. Nu pentru că ar fi fost mănă spartă, ci pentru că sărea in ajutorul oricărui ponosit. O omenire intreagă a fost ajutată de ea din banii căştigaţi cu atăta trudă. Nu putea, pentru nimic in lume, suporta mizeria umană a oropsiţilor sorţii.
Nu o dată am surprins-o golindu-şi pănă la ultimul ban poşeta pentru ca seara, la plecare, să mă roage să-i imprumut eu banii de maşină. De această mărinimie m-am bucurat şi eu, bunul şi nedespărţitul ei prieten, cănd, in 1939, fiind concentrat,
am plecat la Piatra-Neamţ. Nu aveam decăt foaia de drum, iar Maria a făcut tot ce i-a stat in putinţă spre a-mi uşura viaţa de cătană. Purta pe scenă rochii frumoase. Nu pregeta să cheltuiască o bună parte din căştig in măndria ei de interpretă a celui mai pur căntec popular. In viaţa de toate zilele rămănea insă aceeaşi modest inveşmăntată fată a moşului Tănase", spune Harry Brauner.
Un exemplu de femeie
"Ea nu s-a mulţumit să cănte doar de dragul căntecului. Ea s-a străduit să se cultive, să inveţe, să tindă către un căt mai vast orizont. Asculta muzică cultă de cea mai bună calitate. Şi-a luat profesori şi a invăţat limba franceză, germană şi engleză. Şi-a format o personalitate ce intrunea calităţile cele mai nobile ale poporului din care făcea parte şi de care s-a simţit neclintit puternic legată. Demnă in orice imprejurare, combativă, neinfricată, a inţeles de-a lungul vieţii să infrunte pe oricine se atingea de libertatea poporului", notează Harry Brauner.
Citește pe Antena3.ro
