Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un interviu din anul 1992. Cu Marina Voica! Tocmai de aceea pentru mine nu putea fi doar un simplu interviu.
Reapăruse la începutul anilor ’90 în postura de autoare debutantă cu o compoziţie proprie la care semna şi versurile. Un as al publicităţii sau mass-media ar fi ştiut să exploateze reapariţia pe scena Festivalului de la Mamaia ’91 a Marinei Voica (a cucerit Trofeul Festivalului) după şapte ani de privaţiuni şi interdicţii. Cânta (excepţional) în barul “Melody” şi la “Salonul Spaniol”, dar pentru marele public practic nu mai exista. Nu-i era iertat faptul că se născuse în Rusia, dar mai ales faptul că la un moment dat, în speranţa de a-şi salva soţul, a rămas câteva luni în plus în Germania. Din nefericire, minunatul om, dr Viorel Teodorescu (n.r. – cel de-al doilea soţ al Marinei) a fost răpus în cele din urmă de cancer. Şi aceasta este doar una dintre multele drame ale unei vieţi care ar putea fi subiectul şi obiectul unui veritabil roman.
ABORDARE. Spicuiri din interviul realizat în 1992. Am abordat-o direct: “Cum v-a venit ideea să faceţi fotografii curajoase, sexy chiar, ştiută fiind firea mai mult retrasă, timidă chiar...”. “Să nu creadă cineva că sunt frivolă! (…) Sincer, am auzit spunându-mi-se «babă». Şi atunci mi-am zis: «Ei lasă, o să vedeţi voi toţi cum arăt în realitate, la vârsta mea!». Am făcut în primul rând pentru mine aceste poze, pentru a-mi ridica moralul! Mă amuza teribil atunci când auzeam pe câte unul spunând că sunt încă «valabilă»!”. “Aţi fost râvnită de mulţi bărbaţi... Frumoasă, misterioasă, talentată...”. “Aşa spun gurile rele. Misterioasă? Poate... Ştiu doar că nici eu însămi nu mă cunosc foarte bine. (...) Dacă eşti artist, dragostea face ravagii în viaţă şi carieră, te deviază de la scop, te seacă... Iar artistul adevărat trebuie să aibă capul limpede, nervi de oţel şi să doarmă bine noaptea! (...)”.
Am mai întrebat-o dacă se simte realizată ca femeie. “Nu ştiu sigur... Nu cred că am trăit cum trebuie, dar am trăit cum am vrut! (...)”
Neiubită la nivel Înalt
“Când v-a fost clar că nu mai sunteţi iubită la... nivel înalt?”. “În 1983 la Festivalul de la Mamaia, când piesa lui Marius Ţeicu «Să cântăm azi omenirii» a câştigat Marele Premiu. Numai că responsabilii de atunci ai Culturii, pentru a nu se încheia Gala Laureaţilor cu mine, au mai adăugat la premiu încă un cântec (...), interpretat de Corina Chiriac. Şi uite aşa s-a încheiat festivalul cu un vals! De altfel, procedeul a fost repetat peste câţiva ani, “pedepsita” de atunci fiind Angela Similea, probabil pentru că era căsătorită cu un olandez.” (Octavian Ursulescu)
Cum ar trebui să fie femeia vizavi de bărbaţi?
Iată ce răspundea Marina în 1992 la această întrebare. “În mediul artistic ţi-e dat să întâlneşti mult mai mulţi bărbaţi talentaţi, frumoşi, şarmanţi, înzestraţi, deci e greu să rezişti tentaţiei. Ideal e să te comporţi la fel cu toţi. Şi cum lumea este condusă de bărbaţi, e cam periculos să ţi-i faci duşmani. În primul rând trebuie să fie iubită! Este umilitor şi anormal atunci când femeia cerşeşte dragostea bărbatului, când cedează prea uşor crezând că astfel îl va cuceri (...). Pentru un bărbat, în general cucerirea unei femei este o chestiune neînsemnată, ţinând de ambiţie. El este din fire un luptător, deci chinuieşte-l, dă-i senzaţia că eşti greu de cucerit. Abia atunci îşi va da seama că a pus mâna pe ceva preţios şi te va iubi cu adevărat. Dacă atunci când un bărbat care iubeşte o face cu adevărat, o femeie confundă uneori dragostea cu plăcuta senzaţie de a fi ocrotită de un om puternic (...). Să nu se supere femeile din ziua de azi, dar tot un bărbat duce greul în viaţă, altfel de ce ar fi disperate că rămân singure?!?” (Octavian Ursulescu)
Artista? să fie ea însăşi
De-a lungul anilor a apărut în zeci de emisiuni de excepţie realizate de Titus Munteanu şi Ovidiu Dumitru. “După Revoluţie am avut şansa de a încăpea pe «mâinile bune» ale Ioanei Bogdan, un om extraordinar şi un profesionist în Televiziune cu care m-am înţeles perfect. O artistă trebuie să fie ea însăşi, dar dacă reuşeşte să păcălească, atunci bravo ei! Contează mult ca atunci când cânţi să trăieşti textul, să te identifici cu personajul... Eu aşa am făcut.” (Octavian Ursulescu)
