x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fotografie în oglindă

0
Autor: Roxana Roseti 27 Oct 2008 - 00:00

Firul amintirilor Marinei ia o pauză de-o clipă. Din casă apare brusc un domn alb ca un cireş!

Se mişcă uşor şi blând, ca un fulg. Ne salută abia auzit: “Dobrîi deni”. Musafirul-surpriză: Şurik, fratele mai mare al Marinei. A venit din Rusia, pentru câteva zile, în vizită la Marina. El îi spune “răţuşca cea urâtă”. De ce? Pentru că tot timpul a considerat-o foarte mică.

Vocea Marinei tremură: “Şurik e totul pentru mine. Totul. E singurul care mi-a mai rămas mie din... e copilăria mea... e... adorm în fiecare noapte şi plâng...”. De ce? “Nu ştiu… în fiecare noapte adorm şi lăcrimez, şi acum îmi vine…” (încep să-i curgă lacrimile). “El m-a dus la şcoală în prima mea zi ca boboc. M-a urcat pe şaua din spatele bicicletei lui, scoasă ca din cutie – cu şorţuleţ alb, guleraş, şosete asortate şi o fundă mare pe cap. Numai că… îmi uitasem acasă tocmai «piesa» de rezistenţă: ghiozdanul!”

VEDETĂ. “Cu câţi ani ziceţi că e Şurik mai mare ca dumneavoastră?” “Cu şapte. Are soţie, băiat, nepot. E profesor universitar, medic cardiolog ca pregătire. Şi eu, şi el am îndrăgit muzica de mici”. Micul Şurik cânta la chitară şi mai târziu se va dovedi că avea o foarte bună ureche muzicală şi un simţ al ritmului extraordinar. “A făcut şi studii de muzică. El mi-a dat lecţii de muzică uşoară, chiar dacă am crescut cu muzica clasică. Eu doream cântecele uşoare, tânjeam după astfel de melodii.” Deşi a preferat medicina pentru viitoarea sa carieră, Şurik nu a abandonat muzica şi a înfiinţat în facultate o trupă de jazz, devenind astfel o veritabilă vedetă a oraşului.

De când a ieşit la pensie, Şurik are cel mai performant studio de înregistrări! “Are 615 melodii compoziţie proprie. Are o pasiune: face spectacole. Dar ştiţi cum le face? Se duce în oraşele mici, ia câte o poezie de la localnici şi face melodia. Cântă la facultăţi, în săli, gratis. Poate i se trage de la străbunicul, dar sub altă formă, deoarece străbunicul propovăduia religia din sat în sat.”

OCI CIORNÎIE. El a învăţat-o, la un moment dat, Simfonia a IX-a a lui Beethoven la pian. Şurik completează, iar noi ne traducem în gând rusa lui molatică, de livadă: “Am învăţat-o şi câteva pasaje din «Lacul lebedelor» de Ceaikovski”. Zâmbeşte mult, ca un copil mare şi şmecher. Ne urmăreşte foarte atent chipurile: “Chiar dacă nu înţeleg româneşte, realizez despre ce discutaţi”. “Nu mai fuma, dăunează inimii!”, mă ceartă cardiologul din Şurik.

“Doamna Marina, mi-am adus aminte ce mi-aţi spus odată la telefon: «Domne, trebuie să mai apar şi eu, că e păcat de mine!». Fraza asta m-a pus pe gânduri… Pentru asta plângeţi înainte de culcare?” “Nu, plâng pentru Şurik! Suntem în vârstă, nu foarte sănătoşi, cineva va pleca primul… eu nu am să rezist! Acum, că m-ai văzut, nu e păcat de mine?!? Hai să cântăm Şurik, adu-ţi chitara.” “Oci ciornîie, oci jgucie/Oci strastnîe i prekrasnîie/Kak liubliu ia vas/Kak boiusi ia vas/Znati uvidel vas/Ia ne v dobrîi ceas…”, apoi “Kalinka, kalinka, kalinka moia! V sadu iagoda malinka, malinka moia!” Parcă e “Potpuriul rusesc” de pe CD-ul Marinei.

 Marina şi Şurik cântă în continuare, într-un miniconcert improvizat în curtea casei de la Breaza, în timp ce mărul din grădină îşi tropăie frunzele cehovian, în lipsa vişinelor. 

 

“Capitalismul ăsta sălbatic”

Şi-ar mai revedea Marina oraşul natal? “Cum să nu… Mi-ar plăcea să văd cum se desfăşoară acolo capitalismul ăsta sălbatic, dacă la noi e sălbatic, acolo, vă daţi seama cum e… Spunea Şurik că acolo nişte bătrânele vând seminţe, stau una lângă alta, şi acelaşi preţ… păi ce fel de comerţ este, unde e concurenţa...” (râde). “Dar la Moscova v-ar plăcea să reveniţi? De când nu aţi mai văzut Moscova?” “Din 1988. Moscova arată acum foarte bine, arată ca Parisul. E un primar care a făcut din Moscova un oraş extraordinar, o curăţenie… ceva de vis. Am văzut toate astea la televizor, am antenă prin satelit.” (R.R.)

 

Poza lui era pusă la panoul de onoare

“Vezi tu, el este o personalitate în Ivanovo. A fost un elev eminent, cu medalie de aur, poza lui era pusă la panoul de onoare, toată lumea îl ştia, el era deja un muzician când a intrat la Facultatea de Medicină, a avut cel mai mare jazz band din toată regiunea. Îl ştiau toţi, era deja vedetă. Ţin minte că, atunci când făceam noi excursii acolo, la Medicină, m-a remarcat unul şi i-am spus că fratele meu învaţă aici. Zice: «Cum îl cheamă?» Nicolski Alexandr… Şi atunci, a strigat: «Vaaaai, veniţi, e sora lui Saşa Nicolski!». Deci el era deja o vedetă. Plus că i s-a creat o catedră specială, doar e profesor universitar, el e un savant din ăsta cu aparatură, a inventat nişte aparaturi cu electrocardiogramă, la el în cabinet zici că era la NASA… ăsta este fratele meu… “ “Fratele meu, student la Medicină fiind, avea o colegă de origine spaniolă. Ori de câte ori venea la noi acasă cânta atât de frumos, încât la numai 13 ani am hotărât că vreau şi trebuie să cânt ca ea. Învăţasem să cânt şi la castaniete...”

 

 

Papanaşi, chiftele, ciorbă

“Spuneţi că se poartă cu dumneavoastră ca şi cu un copil…” “Pentru că nu mă ia în serios, asta e…” Dar şi ea îl alintă ca pe un copil şi are grijă să nu îi lipsească nimic: “În general nu gătesc, dar acum că e Şurik la mine gătesc, şi gătesc destul de bine: papanaşi, chiftele, ciorbă de varză, ardei umplut cu smântână. Ştii ceva? Dacă înghesui în mâncare roşii, ceapă, totul e foarte gustos!” Uneori Marina comandă pizza, dar comanda e după “reţeta” ei: “ceapă, neapărat caşcaval, ardei, ciuperci…”.

Citeşte mai multe despre:   marina voica,   şurik

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de