Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe Irina Sărbu am intălnit-o intr-un mod⦠ciudat, acum un an, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Pe Irina Sărbu am intălnit-o intr-un mod⦠ciudat, acum un an, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Iniţial am cunoscut-o pe mama sa, Cristina Sărbu - muzicolog şi jurnalist de radio - in autocarul care ducea ziariştii de la Bucureşti la Sibiu. Intr-o seară, după un spectacol pe care-l văzusem amăndouă şi care nu ne-a plăcut deloc, Cristina-mi spune: "Lasă că ne relaxăm diseară, la Clubul Imperium". "Daâ ce se-ntămplă acolo?", intreb crezănd că va fi vreun one man show plictisitor. "Un concert de jazz. Căntă fiică-mea cu Puiu Pascu şi cu băieţii Ancăi Parghel. Au căntat şi-aseară in Piaţa Mare, au avut mare succes. Irina, fata mea, e actriţă, termină UNATC anul ăsta şi căntă jazz, a avut o mulţime de concerte, e foarte talentatăâ¦" "Mda, te pomeneşti că-i şi frumoasă?!", continuă scorpia din mine, imaginăndu-şi o nouă "ţeapă artistică" pe seara aia, gen "tot ţiganuâ/işi laudă ciocanuâ/darămite eu/ barosuâ meuâ¦". "Da, e şi frumoasă!", conchide Cristina.
EA E IRINA! Cam neincrezătoare in generaţiile care vin din urmă - pe motive de autosuficienţă şi incultură (din partea lor) - m-am dus totuşi la club. Ne-am aşezat la o masă mai mulţi ziarişti in aşteptarea inceperii concertului. O fată strălucitoare tocmai prin simplitate - o figură senină, fără urmă de fard, ochi mari şi verzi, păr străns, costumaţie sobră, alb-negru, à la Marlene Dietrich - vorbeşte cu Cristina, care ne-o prezintă: "Ea e Irina, fiică-mea!". Ca să mai pun paie peste focul gafei din ajun plusez: "De frumoasă e frumoasă. S-o auzim şi cum căntă!". Şi Irina a inceput să cănte⦠Cenuşa de la focul paielor din toate imprejurimile Sibiului n-ar fi fost de-ajuns să mi-o torn in cap, pentru a-mi face mea culpa. Fata asta chiar e frumoasă, talentată, intuitivă, cultă şi are o pronunţie impecabilă in engleză, franceză şi portugheză. Ce să mai spun de-spre bunul-gust cu care se prezintă pe scenă, de la repertoriu pănă la ţinutăâ¦
Ne-a inseninat seara, ne-a bucurat auzul şi ne-a incăntat ochiul! Uităndu-mă in urmă am inţeles de ce au remarcat-o muzicienii care au dorit să cănte cu ei. "Am o admiraţie deosebită pentru Anca Parghel, care imi e şi profesoară. Este un om minunat, cu un simţ muzical fantastic şi cu o putere de dăruire incredibilă. Am invăţat foarte multe de la ea, am avut onoarea de a cănta alături pe scenă de căteva ori! Ea m-a ajutat cel mai mult să mă «deschid» in direcţia jazz!", işi aminteşte Irina.
Citește pe Antena3.ro
FACEREA (SIMFONIEI) LUMII. Seria amintirilor recente continuă cu subiectul acestei ediţii de colecţie: albumul "World symphony", pe care căntă alături de Marius Mihalache: "Pe Marius l-am cunoscut la un concert acum un an şi jumătate. Sigur că ştiam cine este şi eram incăntată că il pot asculta live.
Aveam concert cu Sorin Romanescu, Arthur Balogh şi Lucian Maxim, iar el a căntat inaintea noastră. Seara, in drum spre casă, am primit un mesaj de la Arthur: «Vezi că Marius Mihalache mi-a cerut numărul tău de telefon şi o să te sune pentru un proiect». Eram in maşină şi conduceam. A trebuit să am mare grijă să nu fac vreun accident pănă acasă! Eram nespus de fericită! După căteva zile, Marius m-a sunat, ne-am intălnit, am vorbit depre proiect şi⦠asta a fost!
Albumul conţine 10 piese. Ce a fost cel mai greu? Mai nimic! A fost o reală plăcere să lucrez la el. A durat un an pănă să fie gata, dar ăsta consider că a fost un avantaj. Am avut timp să găndim bine piesele şi varianta in care vor rămăne. Marius a pus mult suflet in acest proiect şi a lucrat foarte serios, aşa cum face de obicei. De căte ori il sunam seara tărziu şi il intrebam «Ce faci?», el răspundea: «Lucrez la album şi stau pănă dimineaţa in studio»".
VISUL VIEŢII EI. Irinei ii plac multe genuri de muzică, mai puţin house-ul, care n-o mai inspiră deloc. Ascultă cu plăcere hip-hop, soul, funk, rock, pop, R&B, muzică populară, muzică clasică, muzica popoarelor⦠toate o inspiră.
Actoria o atrage ca un magnet. In 2006, la examenul de absolvenţă UNATC, a jucat la "Casandra" rolul Maestrul de Ceremonii in spectacolul "Cele două orfeline" in regia profesorului ei, George Ivaşcu. Mai colaborează cu Teatrul "Bulandra", Teatrul Naţional de Operetă şi Teatrul Metropolis. Işi doreşte să joace şi să cănte şi vrea să profite din plin de timp pentru că, deşi abia a implinit 24 de ani, a constatat că viaţa trece foarte repede. "Parcă ieri eram anul I şi proaspăt măndră studentă la Actorie. Nu ştiu exact unde vreau să ajung, nu obişnuiesc să-mi fac planuri, pentru că, de cele mai multe ori, soarta imi joacă feste şi sunt destul de deschisă la schimbări/provocări.
Imi doresc să ajung departe ca artist. Să ajung să mă cunosc şi să mă imprietenesc cu mine. Avem impresia că ne cunoaştem, dar descoperim mereu lucruri noi. Nu vreau să renunţ niciodată la muzică şi nici la teatru. Le voi imbina, aşa cum am făcut pănă acum. Ştiu acum că pot oferi mult publicului. Marea mea dorinţă, de cănd eram copil, este să joc intr-un musichall. Şi in filme", işi iterează Irina Sărbu priorităţile. Fie să i se-mplinească şi cu siguranţă vom mai auzi de numele ei.
Norocul de a avea mentori
Irina a căntat alături de Mircea Tiberian (după părerea ei, unul dintre cei mai buni pianişti şi profesori de jazz din ţară), Marius Popp, Sorin Romanescu, Sorin Terinte, Johnny Răducanu, Petrică Andrei, Arthur Balogh, Big Band-ul Radio, Lucian Maxim, Virgil Popescu, Eugen Nichiteanu, Andrei Tudor şi bineinţeles Marius Mihalache, alături de Nicu Baran şi Dragoş Mihu. "De la fiecare fur căte puţin. Anul trecut, in Grecia, am căntat cu Priamos Morakis Quartet, o trupă consacrată din Atena." Iată confesiunea unei artiste care ştie, iar şi iar, să mulţumească.
Nu regretă nici o clipă că a ales jazzul
Nu-s vorbe mari, sunt consideraţiile Irinei Sărbu, la 24 de ani: "Pentru mine, muzica e un medicament al sufletului şi al minţii. Nu eu am ales jazzul, el m-a ales pe mine! Ştiu că sună a clişeu, dar in cazul meu e adevărat. N-am bănuit niciodată că voi deveni căntăreaţă. Uneori mi-e dor de muzica clasică şi atunci mă aşez la pian şi cănt Mozart, Chopin sau Rahmaninov⦠dar nu regret nici o clipă că am ales jazzul. Doar el mă face să mă simt cu adevărat fericită şi liberă! Cănd sunt pe scenă, nu există alt loc pe lume in care mi-aş dori să fiu! Simt că am multe de spus. Vreau să incerc lucruri noi, improvizaţii noi şi vreau să mă joc! Iubirea pentru această muzică şi increderea intr-un viitor aşa cum imi doresc mă fac să merg mai departe. Am o fire foarte optimistă şi sunt un om plin de energie. Dacă intr-adevăr iţi place ceva şi faci cu pasiune, nu se poate să nu reuşeşti! Există un loc in lumea asta pentru toţi. Am mult de oferit şi multe de invăţat. Ştiu unde vreau să ajung in profesie, doar că drumul e foarte lung şi sunt abia la inceput".
Transmitem ceea ce suntemâ¦
E frumoasă, e talentată⦠dar cum vede Irina toate astea? "Nu mă consider o frumuseţe. Mai important e talentul. Cănd la tine vine o căntăreaţă de jazz, nu ai cum s-o consideri toantă, pentru că muzica in sine presupune o educaţie deosebită. Nici nu sunt adepta ţinutelor sexy sau extravagante pentru a cuceri lumea, nu. Mă imbrac aşa cum imi place şi cum mă simt bine. Nu transmitem ceea ce vrem, transmitem ceea ce suntem. Intotdeauna am avut sprijinul familiei. Intotdeauna au avut incredere in mine. Nu cred că aş fi ajuns aici fără ajutorul lor."
