Prieteni şi provocări

Are mulţi prieteni Marius Mihalache? Dragoş Mihu (tobe) şi Nicu Bălan (chitară bas) consideră că ii sunt prieteni.

Şi intăresc acest lucru. "Este o relaţie de prietenie in primul rănd. După care, evident, este bazată strict pe muzică. Colaborăm cu Marius de doi ani şi ne cunoaştem de cinci." Amăndoi sunt studenţi in anul II la Conservator.

Dragoş Mihu i-a fost prezentat lui Marius Mihalache de un instrumentist cunoscut, pe nume Mieluţă Bi-bescu. "Fac muzică de la vărsta de 10 ani. Părinţii m-au impulsionat, sunt ambii absolvenţi de Conservator. Am inceput cu muzica clasică. Marius m-a adus in această conjunctură şi am rămas pănă in ziua de astăzi", spune Dragoş, dăndu-şi ochii jucăuşi peste cap, care-i sar din orbite cănd "se produce" la tobe. Căci omul face spectacol atunci: sare, dă din măini, mai şi strigă, simte toba, ce mai! "Ulterior, avănd o relaţie de colaborare indelungată cu Nicu Bălan (foto 1), i-am propus lui Marius să-l aducă in mijlocul nostru. Şi la un moment dat Marius a hotărăt să restrăngă formula la trio (bas, tobă şi ţambal), colaboratoare fiind Irina Sărbu vocal."

Colaborare. Tatăl lui Nicu Băran a fost măna dreaptă a maestrului Ion Albeşteanu. "Este o tradiţie de familie cu chitările", spune el. A inceput in anul 1986 pe scena Teatrului «Ion Vasilescu», după care a colaborat cu diferiţi mari muzicieni din Bucureşti. "La acest album am colaborat toţi trei şi pot spune că ne-am simţit in acelaşi timp găndurile muzicale".

Lui Nicu ii place foarte mult iarna şi este dispus să facă oricănd un drum la Sinaia. Cu o condiţie: să fie cu sania! Să nu uităm că, pe noul album, clapele sunt asigurate de Adrian Mihalache, vărul lui Marius Mihalache, de profesie pianist. Prin urmare, ei sunt prietenii celui care vrea să demonstreze romănilor că ţambalul nu e un simplu instrument, ci o provocare a muzicii. Chiar mai multe provocări.

Tradiţie şi cunoaştere

Primele cuvinte care ii trec prin minte lui Doru Tufiş cănd vorbeşte despre Marius Mihalache sunt "Produs al tradiţiei şi cunoaşterii". Muzica lăutărească o avea in sănge de cănd s-a născut. Apoi, prin studiu, "a sorbit ca un burete" muzica cultă. "Genial e un cuvănt greu, dar mulţi l-au folosit să-l descrie pe Marius", şi majoritatea era reprezentată de specialişti străini. Recunoaşterea lui Marius, ca in cazul multor mari valori romăneşti, a trebuit să inceapă in afara graniţelor ţării. "E o meteahnă mai veche de-a noastră", spune Doru Tufiş. (Victor Marin)

Artist universal la ţambal

Marius Mihalache redă prin ţambalul său orice fel de trăire. Un instrument profund legat de zona Balcanilor poate acum să cănte muzică universal valabilă.

"A luat din felul nostru ciudat al balcanicilor şi l-a redat pe inţelesul oricărui om receptiv la cultură", explică Doru Tufiş. Marius a renunţat să folosească ţambalul ca pe un instrument absolut tradiţional. Ţambalul lui a ajuns la "rang de exprimare universală. El e un artist universal". Limbajul corzilor lui Mihalache poate fi inţeles de orice om de pe planetă. Cei care iubesc jazzul, cei care preferă rockul sau ascultătorii de muzică clasică il inţeleg cu toţii. In felul lor ce e drept... "Le vorbeşte tuturor. Muzica lui este un fel de esperanto pe note muzicale." Capacitatea de a se dărui este alt aspect important al personalităţii unui artist. "Mihalache se dăruie puţin căte puţin in fiecare zi." De căte ori căntă, el dăruieşte celor care-l ascultă frumuseţe, bogăţie adevărată... "Frănge căte puţin din sine, fără să aştepte prea mult in schimb. Aşa sunt artiştii..." (Victor Marin)

Ceva drăcesc

Cei care l-au văzut pe Marius Mihalache căntănd pot confirma că au asistat la o metamorfoză veritabilă. "I se citeşte in ochii. E cănd rafinat, cănd violent. Trece uşor de la o stare la alta. Are ceva drăcesc in el cănd căntă." Probabil incearcă să transmită starea lui de diabolism şi publicului, cu care se află intr-un soi de complicitate afectivă. "Se transfigurează pur şi simplu. Ajunge să genereze o stare astrală", mărturiseşte Tufiş. E lesne de inţeles de ce. Doar genialitatea şi astralitatea sunt inrudite... (Victor Marin)