x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Speranţe

de Jurnalul National    |    11 Feb 2008   •   00:00

O mărturisire-spe­ran­ţă… făcută cu zeci de ani în urmă în presa din România. Visul cuminte de a fi o profesoară dreaptă s-a des­tră­mat. A urmat o viaţă- poveste de film. Despre care ne povesteşte chiar ea, Mihaela Mihai…

Nu sunt deloc ceea ce par a fi. Nu sunt suava, serafica, in­genua blondă din «Vârsta în­tre­bărilor». Dimpotrivă, vo­lun­tară, muncitoare, ordona­tă, poate puţin cam răs­fă­ţa­tă, am un absolut simţ al drep­tăţii pe care caut să-l satisfac întot­dea­una. Ca Solomon. Nu chiar aşa de înţelepţeşte, probabil, pentru că la şcoală băieţii îmi ştiau de frică, iar profesorii se plân­geau că… sunt violentă.

 

MUZICĂ FAC DE MICĂ. Am în­vă­ţat vioara şi pianul, am urmat Liceul de Muzică, iar acum mă pregătesc să-mi susţin exame­nul de stat la Conservator. Şi am nişte emoţii… de parcă aş fi pe scenă! Pentru că îna­inte de toate asta vreau: Să termin Conservatorul şi să mă fac profesoară. Vă miraţi? Poa­te că sunt apreciată ca o cântăreaţă bună. Am cântat şi în alte ţări: Polonia, Bulgaria, iar în Elveţia, în acelaşi spectacol cu Mina, Da­lida, Barba­ra, Endrigo, Macias, Cecaud, Ferrer şi alţi monştri sacri. Dar ştiţi şi dv. Succesul este o fericire de o seară. A doua zi abia începe munca grea şi nu eşti sigur deloc de rezultatul ei. Aşa că în ce mă priveşte, eu sunt hotărătă. Voi fi o profesoară, poate preten­ţi­oasă dar dreaptă şi voi fi fericită să mă ocup de instruirea mu­zicală şi educarea copiilor… Până atunci aş vrea să fac pu­blicului meu o demonstraţie. Să arăt că pot să cânt şi altceva decât muzica «ofelică» cu care l-am obişnuit. După aceea, la catedră.”

 

O mărturisire-spe­ran­ţă… făcută cu zeci de ani în urmă în presa din România. Visul cuminte de a fi o profesoară dreaptă s-a des­tră­mat. A urmat o viaţă- poveste de film. Despre care ne povesteşte chiar ea, Mihaela Mihai…

×
Subiecte în articol: mihaela mihai 11 februarie 2008