Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Trei prieteni, trei prieteni/ Ne-am legat întreaga viaţă să fim mereu/ Trei prieteni, trei prieteni" – refrenul de succes al trio-ului "Marius, Olimpia şi Mihai".
"Trei prieteni, trei prieteni/ Ne-am legat întreaga viaţă să fim mereu/ Trei prieteni, trei prieteni" – refrenul de succes al trio-ului "Marius, Olimpia şi Mihai".
La iniţiativa lui Titus Munteanu avea să se formeze un trio de succes: Marius Ţeicu, Olimpia Panciu şi Mihai Constantinescu. Propunerea producătorului s-a potrivit ca o mănuşă, mai ales că protagoniştii se cunoşteau şi lucrau de ceva timp împreună. "Pe Mihai îl cunoscusem în perioada studenţiei. Era foarte talentat, foarte perseverent şi serios. Îl imita extraordinar pe Adamo. Cîntam într-o formaţie, Dixi ’67, el era solist vocal, eu eram pianist. Ne aflam la mare în fiecare vară, spune Marius Ţeicu. Mihai avea mare succes. Eram la Vraja Mării, în Eforie Nord."
NEBUNIE. Lumea venea buluc, "au fost nişte veri extraordinare. Dixi ’67, devenită mai apoi Modern Grup, a fost la un moment dat orchestra reprezentativă a Casei Studenţilor din Bucureşti. Aveam chiar spectacol stagiune aici. Un an întreg, acelaşi spectacol de trei ori pe săptămînă. Era full. Cîntam cu Corina Chiriac, Dorin Anastasiu... Noi am pus bazele Student Clubului. Noi cîntam o seară, în alta Sfinxul, apoi Mondialul. Venea lumea, stătea, bea ceva, asculta". Ţeicu l-a sfătuit pe Constantinescu să înveţe chitara pentru că este şi un instrument armonic, iar "el avea o ureche bună armonică". Acest lucru îi era de ajutor în partea de compozistică, însă cîteva din orchestraţiile primelor lui compoziţii îi aparţin lui Marius.
PROFESORUL. În 1968, Ţeicu a terminat Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti. S-a angajat la Şcoala Populară de Artă ca profesor corepetitor, la clasa reputatei şi regretatei profesoare de canto Florica Orăscu. I-a avut elevi pe Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Dida Drăgan, Mirabela Dauer şi alţii. Alături de Olimpia şi Mihai, a început să facă turnee prin ţară. "Se cînta live, nu exista păcăleala de acum, cu orchestră, eu conduceam orchestra respectivă. Cîntam şi la clape, şi cu vocea, cîntam şi toţi trei împreună." În anii ’70 a început să şi compună piese pentru ei. Pentru Mihai Constantinescu a scris «Copilărie», «Am alergat după o stea», «Şoricelul şi pisica»…
O IDEE. Titus Munteanu a venit la Şcoala Populară de Artă. Observînd legătura dintre cei trei artişti, "i-a trăsnit ideea să facem un trio. În felul ăsta s-a născut trio-ul «Marius, Olimpia şi Mihai»". În această ordine, pentru că exista şi un cîntec care a plăcut foarte mult. A urmat un alt succes, numit "Trei prieteni". Au început să facă show-uri la televiziune, cu Alexandru Bocăneţ, la început, şi cu Titus Munteanu. "Show-urile nu erau piese filmate disparat şi agăţate unele de altele, ci aveau o anumită continuitate a ideilor. Eram îmbrăcaţi în fel şi fel de lucruri, am purtat de multe ori haine femeieşti, iar Olimpia haine bărbăteşti", spune domnul Ţeicu. La început emisiunile erau alb-negru, apoi color. "Era un serial pentru copii la modă atunci, «Heidi». L-am făcut în alb-negru, iar cînd a apărut colorul pe piaţă l-am filmat încă o dată, color. Aşa am procedat şi cu alte filmări."
DETALII. Pentru majoritatea show-urilor, Marius a scris muzica. A colaborat cu Ovidiu Dumitru, Eugen Rotaru... Primea versurile, scria muzica, apoi le orchestra pentru că ştia care cum cîntă, îi cunoştea ca pe buzunarele lui. Îi chema la imprimare, imprimau şi ajungeau să filmeze. "Filmările durau foarte mult, erau meticulos făcute, nu le dădeam rasol, stăteam chiar şi noaptea. Ştiu că ne-a prins frigul acolo, nu se dădea căldură, şi ne-am învelit cu husele de la pian şi cu costume. Îmi luam de acasă sandvişuri, aveam ceaiuri... Stăteam ore întregi şi nu pleca nimeni. Constituiam o familie care îşi dorea să scoată ceva deosebit, de aceea şi show-urile noastre erau bine prezentate la diverse spectacole, chiar la Gabrovo, în Bulgaria, Elveţia, Polonia, RDG..."
Scenariul era făcut de Titus Munteanu, Ovidiu Dumitru. Se lucra foarte mult cu Doina Anastasiu, regizoarea de platou. Orice idee bună, venită chiar şi în timpul filmării, era pusă în aplicare.
SALVATORII. Cînd se difuzau aceste show-uri, era linişte mare pe străzi, ca la meciurile importante. "Şi acum sîntem opriţi pe stradă şi ni se mulţumeşte pentru acele emisiuni frumoase. Începînd de la nepoţi şi pînă la bunici, toţi se uitau la emisiunea asta şi aproape că uitau că stau în frig în casă şi de necazurile din perioada respectivă, pentru că spuneau că aduceam lumină în viaţa lor." Cei trei colaborau foarte bine. Mihai Constantinescu îi scria şi Olimpiei piese de muzică uşoară, îi scria şi Marius Olimpiei. "Ne înţelegeam foarte bine, chiar dacă eram profesorul lor, eu eram de aceeaşi vîrstă cu Mihai, şi cu opt ani mai mare decît Olimpia. La un moment dat, oboseau la filmări şi spuneau: «Lasă, mai venim şi mîine», dar le spuneam că o să le pară rău mai tîrziu că nu ducem la capăt treaba. Eram cel care îi struneam puţin la filmări, iar acum nu le pare rău."
GLUME. În foarte multe spectacole au cîntat împreună. "Ne făceam figuri unii altora în turnee. La un moment dat cîntam pe scenă o piesă şi a intrat Olimpia Panciu cu spatele la public, a luat o draperie neagră pe care a făcut-o eşarfă şi cu spatele la public a început să baleteze dintr-un colţ într-altul. Noi n-am mai putut de rîs şi restul piesei nu a mai fost vocal-instrumentală, ci doar instrumentală. Eram tineri şi erau clipe frumoase." Deşi în unele spectacole Mihai era cap de afiş, uneori nu voia să intre ultimul pe scenă, pentru că se plictisea. Olimpia Panciu ne-a spus că perioada aceasta a fost foarte frumoasă şi şi-a apreciat colegii în aceeaşi măsură. "Cei mai buni colegi şi cei mai buni prieteni", vorba cîntecului.
UN ALT PROIECT. La începutul aniilor ’80, Marius şi Mihai au mai cîntat într-o formaţie, "Noi patru". Aveau program doar în Germania. "El, solist vocal, eu la pian, Bebe Covercă la chitară bas şi Sergiu Zagardan la baterie. Toţi patru însă cîntam şi cu vocea", îşi aminteşte Ţeicu. Olimpia era deja cu actualul ei soţ, Mircea Romcescu, şi cînta mai mult piesele lui. Apoi, Olimpia a plecat.
MUZICĂ VESELĂ
Din 2001 pînă în 2004, compozitorul Cornel Fugaru a avut un festival internaţional de copii şi adolescenţi. L-a invitat şi pe Mihai Constantinescu să participe, pentru că "el scrie muzică mai veselă, muzică legată de anumite animăluţe. E un compozitor şlăgăros". S-a ţinut de capul lui să intre în Uniunea Compozitorilor, "acum, în sfîrşit, este membru al Uniunii. Este talentat şi trebuia să fie de mult timp în Uniune, dar probabil că nu a avut atîta rîvnă spre aşa ceva. Îi urez sănătate, în primul rînd, că fără asta sîntem neputincioşi, şi cît mai multe şlagăre posibile", încheie Cornel Fugaru. (Mihai Ştirbu)"ESTE UN SUFLET URIAŞ ŞI UN COPIL MARE"
Cine nu a fredonat măcar o dată un refren cîntat şi compus de Mihai Constantinescu?, se întreabă Mădălina Manole şi cu ea noi, cei care i-am fredonat "O lume minuntă" în copilărie. Artista ne-a mărturisit: "Mi-e drag să vă vorbesc despre colegul Mihai, din foarte multele turnee pe care le-am avut împreună în decursul începutului meu de carieră. Spiritul de gaşcă, un simţ al umorului nemaipomenit, disponibilitatea lui permanentă de a te asculta, de a conversa pe absolut orice temă, de a te sfătui chiar, de a-ţi împărtăşi din experienţa lui de viaţă, toate astea fac din Mihai unul din colegii mei preferaţi. Are un suflet uriaş şi a rămas, ca şi mine, un copil mare. Îl îndrăgesc şi mă consider în continuare norocoasă să urc pe aceeaşi scenă cu astfel de artişti care mi-au fost la început idoli, am crescut admirîndu-i, ascultîndu-le muzica, respectîndu-i, pentru ca mai tîrziu să-mi devină colegi şi prieteni. Îi doresc tot binele şi mă bucur de fiecare dată cînd îl întîlnesc, pentru că a rămas acelaşi artist şi om frumos!". (Daniela Şontică)FETIŢA MEA PENTRU FATA DRAGĂ
În copilărie, Mădălina Manole a fost dusă de mama ei la un spectacol al lui Mihai Constantinescu. Sala era arhiplină şi micuţa de 5 ani a urcat pe scenă cu un buchet de flori. "N-am să uit acel moment, pentru că m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi, nu ştiu de ce, i-a venit să mă întrebe dacă vreau să-mi cînte ceva special. Iar eu se pare că i-am răspuns imediat: «Da, vreau să-mi cînţi Fetiţa mea!». După atîţia ani s-a emoţionat cînd i-am povestit şi, cu zîmbetul larg pe faţă, mi-a replicat imediat: «Uite aşa, de la Fetiţa mea s-a ajuns la Fată dragă!»", ne-a povestit artista. (Daniela Şontică)
