Acest trio formidabil

"Trei prieteni, trei prie­teni/ Ne-am legat în­treaga viaţă să fim mereu/ Trei prieteni, trei prieteni" – refrenul de succes al trio-ului "Ma­rius, Olimpia şi Mihai".

"Trei prieteni, trei prie­teni/ Ne-am legat în­treaga viaţă să fim mereu/ Trei prieteni, trei prieteni" – refrenul de succes al trio-ului "Ma­rius, Olimpia şi Mihai".

La iniţiativa lui Titus Mun­tea­nu avea să se formeze un trio de succes: Ma­rius Ţeicu, Olim­­pia Panciu şi Mihai Con­stan­tinescu. Propunerea producătorului s-a potrivit ca o mănuşă, mai ales că protagoniştii se cunoşteau şi lucrau de ceva timp împreună. "Pe Mi­hai îl cunoscusem în perioada stu­denţiei. Era foarte talentat, foarte perseverent şi se­rios. Îl imita extraordinar pe Adamo. Cîntam într-o for­maţie, Dixi ’67, el era solist vocal, eu eram pianist. Ne aflam la mare în fiecare vară, spune Marius Ţeicu. Mihai avea mare succes. Eram la Vraja Mării, în Eforie Nord."

NEBUNIE. Lumea ve­nea buluc, "au fost nişte veri ex­­traordinare. Dixi ’67, de­ve­ni­tă mai apoi Modern Grup, a fost la un moment dat or­chestra reprezentativă a Casei Stu­­denţilor din Bucureşti. Aveam chiar spectacol stagiu­ne aici. Un an întreg, acelaşi spec­tacol de trei ori pe săp­tă­mînă. Era full. Cîntam cu Co­ri­na Chiriac, Dorin Anastasiu... Noi am pus ba­­zele Student Clubului. Noi cîn­tam o seară, în alta ­­Sfinxul, apoi Mondialul. Venea lu­mea, stătea, bea ceva, asculta". Ţei­cu l-a sfătuit pe Constantinescu să înveţe chitara pen­tru că este şi un instrument ar­mo­nic, iar "el avea o ure­che bună ar­monică". Acest lu­cru îi era de ajutor în partea de compo­zistică, însă cîteva din orchestraţiile primelor lui com­poziţii îi aparţin lui Marius.

PROFESORUL. În 1968, Ţeicu a terminat Con­ser­­vatorul "Ciprian Porum­bescu" din Bucureşti. S-a an­ga­jat la Şcoala Populară de Ar­tă ca profesor corepetitor, la clasa reputatei şi regretatei profesoare de canto Florica Oră­scu. I-a avut elevi pe Mi­hai Constantinescu, Olimpia Pan­ciu, Dida Drăgan, Mira­­bela Dauer şi alţii. Alături de Olimpia şi Mi­hai, a început să facă turnee prin ţară. "Se cînta live, nu exista păcăleala de acum, cu or­chestră, eu conduceam orchestra respectivă. Cîntam şi la clape, şi cu vocea, cîntam şi toţi trei împreună." În anii ’70 a început să şi compună piese pentru ei. Pentru Mihai Constantinescu a scris «Copi­lă­rie», «Am alergat după o stea», «Şoricelul şi pisica»…

O IDEE. Titus Muntea­nu a venit la Şcoala Populară de Artă. Observînd legătura dintre cei trei artişti, "i-a trăsnit ideea să facem un trio. În felul ăsta s-a născut trio-ul «Marius, Olimpia şi Mihai»". În această ordine, pentru că exista şi un cîntec care a plăcut foarte mult. A urmat un alt succes, numit "Trei prieteni". Au început să facă show-uri la televiziune, cu Ale­xandru Bocăneţ, la înce­put, şi cu Titus Munteanu. "Show-urile nu erau piese filmate disparat şi agăţate unele de altele, ci aveau o anumită con­tinuitate a ideilor. Eram îm­brăcaţi în fel şi fel de lu­cruri, am purtat de multe ori haine femeieşti, iar Olimpia haine bărbăteşti", spune domnul Ţeicu. La început emisiunile erau alb-negru, apoi color. "Era un serial pentru copii la modă atunci, «Heidi». L-am făcut în alb-negru, iar cînd a apărut colorul pe piaţă l-am filmat încă o dată, color. Aşa am procedat şi cu alte filmări."

DETALII. Pentru majo­ri­tatea show-urilor, Marius a scris muzica. A colaborat cu Ovi­diu Dumitru, Eugen Ro­ta­ru... Primea versurile, scria muzica, apoi le orchestra pentru că ştia care cum cîntă, îi cu­noştea ca pe buzunarele lui. Îi chema la imprimare, im­pri­mau şi ajungeau să fil­meze. "Filmările durau foarte mult, erau meticulos făcute, nu le dădeam rasol, stăteam chiar şi noaptea. Ştiu că ne-a prins frigul acolo, nu se dădea căldură, şi ne-am învelit cu husele de la pian şi cu costume. Îmi luam de acasă sand­­vi­şuri, aveam ceaiuri... Stăteam ore întregi şi nu pleca nimeni. Constituiam o familie care îşi dorea să scoată ceva deosebit, de aceea şi show-urile noastre erau bine pre­zen­tate la diverse spectacole, chiar la Gabrovo, în Bulgaria, Elveţia, Polonia, RDG..."

Scenariul era făcut de Ti­tus Munteanu, Ovidiu Du­mitru. Se lucra foarte mult cu Doina Anastasiu, regizoarea de platou. Orice idee bună, venită chiar şi în timpul filmării, era pusă în aplicare.

SALVATORII. Cînd se difuzau aceste show-uri, era linişte mare pe străzi, ca la me­ciurile importante. "Şi acum sîntem opriţi pe stradă şi ni se mulţumeşte pentru ace­le emisiuni frumoase. În­ce­pînd de la nepoţi şi pînă la bu­nici, toţi se uitau la emisiunea asta şi aproape că uitau că stau în frig în casă şi de ne­ca­zurile din perioada respectivă, pentru că spuneau că aduceam lumină în viaţa lor." Cei trei colaborau foarte bine. Mihai Constantinescu îi scria şi Olimpiei piese de muzică uşoară, îi scria şi Marius Olimpiei. "Ne înţelegeam foarte bine, chiar dacă eram pro­fesorul lor, eu eram de aceeaşi vîrstă cu Mihai, şi cu opt ani mai mare decît Olim­pia. La un moment dat, obo­seau la filmări şi spuneau: «Lasă, mai venim şi mîine», dar le spuneam că o să le pară rău mai tîrziu că nu ducem la capăt treaba. Eram cel care îi struneam puţin la filmări, iar acum nu le pare rău."

GLUME. În foarte multe spectacole au cîntat împreună. "Ne făceam figuri unii al­tora în turnee. La un mo­ment dat cîntam pe scenă o piesă şi a intrat Olimpia Panciu cu spatele la public, a luat o draperie neagră pe care a făcut-o eşarfă şi cu spatele la public a început să baleteze dintr-un colţ într-altul. Noi n-am mai putut de rîs şi restul pie­sei nu a mai fost vocal-in­stru­­mentală, ci doar instrumentală. Eram tineri şi erau cli­pe frumoase." Deşi în unele spectacole Mihai era cap de afiş, uneori nu voia să intre ultimul pe scenă, pentru că se plictisea. Olimpia Panciu ne-a spus că perioada aceasta a fost foarte frumoasă şi şi-a apre­ciat colegii în aceeaşi mă­sură. "Cei mai buni colegi şi cei mai buni prieteni", vorba cîntecului.

UN ALT PROIECT. La începutul aniilor ’80, Ma­rius şi Mihai au mai cîntat într-o formaţie, "Noi patru". Aveau program doar în Germania. "El, solist vocal, eu la pian, Bebe Covercă la chitară bas şi Sergiu Zagardan la baterie. Toţi patru însă cîntam şi cu vocea", îşi aminteşte Ţeicu. Olimpia era deja cu actualul ei soţ, Mircea Romcescu, şi cînta mai mult piesele lui. Apoi, Olimpia a plecat.

MUZICĂ VESELĂ

Din 2001 pînă în 2004, compozitorul Cornel Fugaru a avut un festival internaţional de co­pii şi adolescenţi. L-a invitat şi pe Mihai Constantinescu să par­ticipe, pentru că "el scrie mu­zică mai veselă, mu­zică ­legată de anumite ani­mă­luţe. E un compozitor şlă­găros". S-a ţinut de capul lui să intre în Uniu­nea Compozitorilor, "acum, în sfîrşit, este membru al Uniunii. Este ta­len­tat şi ­trebuia să fie de mult timp în ­Uniune, dar pro­ba­bil că nu a avut atîta rîvnă spre aşa ceva. Îi urez să­nă­tate, în primul rînd, că fără asta sîntem neputin­cioşi, şi cît mai multe şlagăre posibile", încheie Cornel Fugaru. (Mihai Ştirbu)

"ESTE UN SUFLET URIAŞ ŞI UN COPIL MARE"

Cine nu a fredonat măcar o dată un refren cîntat şi compus de Mihai Constantinescu?, se în­trea­bă Mădălina Manole şi cu ea noi, cei care i-am fredonat "O lume minuntă" în copilărie. Artis­ta ne-a mărturisit: "Mi-e drag să vă vorbesc despre colegul Mihai, din foarte multele turnee pe care le-am avut împreună în decursul începutului meu de carieră. Spiritul de gaşcă, un simţ al umo­rului nemaipomenit, disponibilitatea lui permanentă de a te asculta, de a conversa pe ab­so­lut orice temă, de a te sfătui chiar, de a-ţi îm­păr­tăşi din experienţa lui de viaţă, toate astea fac din Mihai unul din colegii mei preferaţi. Are un suflet uriaş şi a rămas, ca şi mine, un copil mare. Îl îndrăgesc şi mă consider în continuare norocoasă să urc pe aceeaşi scenă cu astfel de artişti care mi-au fost la început idoli, am crescut admirîndu-i, ascultîndu-le muzica, respec­tîndu-i, pentru ca mai tîrziu să-mi devină colegi şi prieteni. Îi doresc tot binele şi mă bucur de fiecare dată cînd îl întîlnesc, pentru că a rămas acelaşi artist şi om frumos!". (Daniela Şontică)

FETIŢA MEA PENTRU FATA DRAGĂ 

În copilărie, Mădălina Manole a fost dusă de mama ei la un spectacol al lui Mihai Constantinescu. Sala era arhiplină şi micuţa de 5 ani a urcat pe sce­nă cu un buchet de flori. "N-am să uit acel moment, pentru că m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi, nu ştiu de ce, i-a venit să mă întrebe dacă vreau să-mi cînte ceva special. Iar eu se pare că i-am răspuns imediat: «Da, vreau să-mi cînţi Fetiţa mea!». După atîţia ani s-a emoţionat cînd i-am povestit şi, cu zîmbetul larg pe faţă, mi-a replicat imediat: «Uite aşa, de la Fetiţa mea s-a ajuns la Fată dragă!»", ne-a povestit artista. (Daniela Şontică)