Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un puşti mămos, iar actualmente... un copil mare. Aşa îl
caracterizează în cîteva cuvinte pe Mihai Constantinescu sora sa,
Ileana Cojocaru.
Un puşti mămos, iar actualmente... un copil mare. Aşa îl caracterizează în cîteva cuvinte pe Mihai Constantinescu sora sa, Ileana Cojocaru.
Cînd ne vorbeşte despre copilărie, sora artistului face de la început o precizare: "Cred că în clipa în care ne-am născut, a fost o greşeală! Eu trebuia să fiu băiat, iar Mihai, fetiţă!", exclamă doamna Ileana Cojocaru, continuînd: "Ne-am născut într-o familie de oameni foarte cumsecade, intelectuali. Pînă la vreo şase-şapte ani, pînă în 1950, am avut o copilărie fericită, dar n-am fost neapărat răsfăţaţi... După ’50, lucrurile s-au schimbat şi s-a mai dus liniştea şi tihna, pentru că am stat unii peste alţii: doi copii cu doi părinţi într-o cameră! Dar părinţii au făcut eforturi mari ca să nu prea simţim noi... Ţin minte că duminica părinţii noştri cumpărau cîte un pui din piaţă şi «înşirau» din el mai multe feluri de mîncare!", îşi aminteşte cu nostalgie sora interpretului.
ÎN JOACĂ. "Mihai era foarte legat de mama. Cîteodată mai mergea în vizită şi mă ruga să fac cumva să nu observe că a plecat. Dar în maximum 5 minute observa că mama nu este acasă şi plîngea după ea... Dar era cuminte şi bun! Cînd era mic îl fardam, îi dădeam cu ruj de la mama mea...", ne creionează imaginile de ieri doamna Ileana, rememorînd totodată momentele în care, împreună cu Mihai, se juca prin curte cu felinarul pe care tatăl său îl "meşterea" dintr-un pepene verde în care punea o lumînare sau momentele în care alergau cu două floricele dintr-o zambilă în nas ca nu cumva să piardă mirosul primăverii. O amintire dragă, din copilărie, după cum ne spune doamna Ileana, este din perioada Crăciunului: "Pe atunci nu existau globuri, nici bomboane de pom. Iar noi împreună cu tata şi cu o mătuşă îmbrăcam biscuiţi şi cîte o bombonică în staniol, pe care nu ştiu de unde-l aducea tata. După ce împachetam biscuiţii în staniol îi puneam în pom".
Sora interpretului recunoaşte că n-a fost atrasă de muzică, deşi a avut posibilitatea să studieze pianul. "Ne-am născut cu pian în casă. Biata mama ne-a angajat o profesoară să învăţăm să cîntăm, dar nu prea ne-am ţinut. Mihai a învăţat ceva, eu mai puţin... Dar totul a fost pe termen scurt, pentru că nu erau bani de profesoară... În perioada în care noi eram strînşi de gît de sărăcie, Mihai pleca în pădure, se căţăra în copaci, tăia crenguţe, le bibilea şi făcea sfeşnice decorative. Se puteau şi folosi, iar eu le mai vindeam pe la serviciu colegelor", mai spune doamna Ileana.
Sora artistului şi-a dorit să studieze geologia, dar destinul i-a îndreptat paşii spre domeniul sanitar. A urmat Şcoala Tehnică Sanitară, a obţinut bursă de merit. "Învăţam bine, primeam bursă, pe care o dădeam în casă. Bursa mea a contat foarte mult", continuă doamna Cojocaru.
Anii au trecut, iar Mihai Constantinescu a devenit un interpret preţuit. "Îl căutau fetele... îl mai ocroteam noi, mai spuneam că nu e acasă, iar mama era cu ochii în patru la fete", spune cu amuzament Ileana Cojocaru. Sora şi mama artistului erau primii critici, dar şi primii spectatori ai lui Mihai. Cînd crea o piesă le chema să îl asculte, să-şi spună părerea. Doamna Ileana Cojocaru îl consideră pe Mihai copilul său, de care are grijă de cînd se ştie. "În clipa în care a dispărut mămica i-am promis că o să am grijă de el ca de copilul meu. Copii nu am, dar îl am pe Mihai, îl am de mult. E şi cu picioarele pe pămînt, dar şi cu capul în nori...", încheie doamna Ileana Cojocaru.
Citește pe Antena3.ro
