Pasiunea pentru muzică s-a manifestat mai tîrziu, în adolescenţă, cînd a prins "contur" formaţia Mondial.
Pasiunea pentru muzică s-a manifestat mai tîrziu, în adolescenţă, cînd a prins "contur" formaţia Mondial.
Pe cînd era elev în clasa a X-a, muzica îl însoţea pretutindeni, mai ales la şcoală cînd se visa... toboşar şi ţinea ritmul folosind pe post de baterie un scaun, în pauzele dintre cursuri. Apoi s-a alăturat formaţiei Mondial, repetiţiile fiind susţinute în Clubul 303 din Politehnică. "M-am întîlnit cu băiatul dirijorului Vanica, Romeo. Este vorba despre cel care a compus melodiile pentru formaţia Mondial. Eu le-am ştiut primul, le-am cîntat primul, am cîntat şi cu ei în primă formulă. Apoi am cunoscut la Casa Studenţilor alţi băieţi care erau conservatorişti toţi, în formaţia Dixi ’67: Petre Magdin, Marius Ţeicu, mai tîrziu a venit şi Marcel Dragomir; am susţinut nişte spectacole de varietăţi cu un mare succes. La vremea aceea, Casa Studenţilor era mult peste ceea ce se poate chema teatru de revistă. Era o atmosferă puţin mai liberă, nu eram aşa de încorsetaţi şi ne permiteam să cîntăm şi în limbi străine, să avem diverse momente în spectacole... Noi ne întîlneam, pentru că ne agream, doream să cîntăm, dar nu era la mijloc problema banului. Cîntam pur şi simplu din plăcere şi nu visam că vom deveni cineva. Ne bucuram că ne aplaudau cei din sală, ne gîndeam cum să facem mai bine, mai interesant".
SPECTACOLE. "Am fost odată la Casa de Cultură Griviţa Roşie, pe 100 de lei, impozabili, practic 98 de lei, 2 lei era impozitul. Eram foarte încîntaţi, însă banii erau o bucurie că aveam ceva în buzunar, erau bine veniţi... Într-o seară am fost în Gara de Nord, unde era un bufet foarte bine pus la punct. Am mers toţi şi am mîncat fasole cu cîrnaţi şi ne-am luat o bere. Era mare lucru, să-ţi iei din banii tăi aşa ceva. Ne bucura faptul că băgam mîna în propriul buzunar şi găseam ceva... Iar într-o vară, cînd cîntam la mare, l-am rugat pe un coleg să-mi arate cîteva acorduri la chitară. Aveam 20 de ani cînd făcusem un cîntec, «Anotimpuri», cu care m-am prezentat la un moment dat la o emisiune de varietăţi, în 1971, precum şi cu melodia «Porumbiţa». A fost o melodie franţuzească, tradusă româneşte. Într-o mare de solişti consacraţi, am venit eu, şi am făcut trei bis-uri. Şi, uite aşa a început povestea vieţii mele. Eram la facultate (IEFS – Institutul de Educaţie Fizică şi Sport). După ce am terminat Institutul au început turneele. Pe atunci îmi puneam problema dacă pot să fac textele. M-am uitat peste versurile poeţilor Minulescu, Topîrceanu, Eminescu... Poezii care să fie şi frumoase, ca mesaj, dar care să şi treacă din punct de vedere al cenzurii", îşi aminteşte Mihai Constantinescu.
PENTRU COPII... Succesul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Oamenii îl recunoşteau pe stradă, îl opreau şi-i fredonau melodiile. Iar după spectacole primea zeci de buchete de flori. Întîlnirea cu Titus Munteanu are la bază povestea unui cîntec foarte îndrăgit: "O lume minunată". "În anul 1979 s-a făcut în România un spectacol pentru Anul Internaţional al Copilului, care avea loc la Sala Polivalentă. Cel care se ocupa din partea televiziunii de acest spectacol era Titus Munteanu. Mi-a spus că e un an mai special şi m-a întrebat: «Nu poţi să scrii şi tu un cîntec pentru copii?» Nu ştiam ce să cred. Pot, nu pot? Ce să spun? Culmea a fost că eu aveam acasă o melodie, fără text. Era chiar melodia de la «O lume minunată». După ce mi-a indus această idee cu cîntec pentru copii, eu am plecat de la Sala Polivalentă spre casă, pe jos, cu gîndul să fac un cîntec pentru copii, un cîntec frumos, mi-am adus aminte de melodia mea de acasă şi pe drum, pînă acasă, am spus aşa: E o lume minunată în care veţi găsi… Şi mai ce? Numai copii! Fug acasă să nu pierd ideea, să nu cumva să uit! Nu aveam cu ce să scriu, am luat-o la fugă m-am dus în cămăruţa mea, mi-am luat chitara, mi-am luat un casetofon, l-am pus în faţă, melodia o ştiam şi am cîntat tot refrenul. Culmea, am cîntat tot refrenul numai cu acest început şi textul a venit pur şi simplu singur, nu am făcut nici un efort: «O lume cu mult soare şi mii de jucării, pentru copii». Şi aşa s-a născut refrenul. M-am gîndit şi într-o oră jumătate era cîntecul gata. A fost făcut cu orchestra Radio, pentru că era un eveniment special, nu era un simplu eveniment. Din momentul în care s-a difuzat emisiunea şi s-a auzit la toate televizoarele din ţară acest cîntec, din momentul acela «m-am nenorocit» la modul frumos. Din momentul acela am devenit cîntăreţul copiilor. Ani de-a rîndul, bunicuţele se opreau şi le spuneau copiilor: «Uite, el este nenea care cîntă O lume minunată»!, iar copiii începeu să rîdă şi dintr-o dată era o chestiune foarte familiară între mine şi ei. Cel puţin 7-8 ani, dacă nu cîntam «O lume minunată» la spectacole nu se putea. Spre marea mea surprindere, astăzi, după 29 de ani, copiii cîntă melodia asta ca şi atunci. Nu ştiu care este secretul, de ce? Ce e mai interesant? Este o magie, nu numai cîntecul însuşi şi cuvintele, dar probabil ce am transmis atunci, s-a transmis ca un lucru care trebuie să fie, pe care trebuie să-l ştii. Dacă am făcut unul, trebuia să vină şi următorul şi aşa am făcut «Haideţi la joacă!», care nu a mai avut impactul pe care l-a avut «O lume minunată», dar pot să spun că şi astăzi se cîntă foarte bine. Iar părinţii au transmis copiilor acest cîntec. Foarte interesant este că indiferent ce aş cînta nimic nu are acest impact pentru că «O lume minunată» este «O lume minunată». Poţi să cînţi «O lume minunată» şi să pleci. «O lume minunată» o cîntă toată lumea, oriunde aş fi, oriunde există români!", completează Mihai Constantinescu.
Citește pe Antena3.ro