Pe versuri de clasici

“Cum făceam parte din generaţia de sacrificiu, trebuia să lupt pentru fiecare notă, pentru fiecare cuvânt.”

“Cum făceam parte din generaţia de sacrificiu, trebuia să lupt pentru fiecare notă, pentru fiecare cuvânt.”

Sunt cuvintele muzicianului Mircea Drăgan, care, dacă ar fi să o ia de la capăt, ar face tot muzică, pentru un motiv cât se pare de real: sună bine. A fost vrăjit de magia sunetelor încă din copilărie. La bunicii din partea mamei, ambii muzicieni, a “făcut cunoştinţă” cu notele muzicale înainte de a învăţa alfabetul. Anii au trecut, iar Mircea Drăgan era la 20 de ani student bursier la Conservator, secţia Pedagogie, Dirijat şi Compoziţie.

Propunere. În 1965 a început să cânte în trupa Sideral. În 1968 însă, printr-o întâmplare, s-a alăturat formaţiei Mondial. “Având două restanţe la Conservator a trebuit să plec mai devreme de la mare, la Bucureşti, ca să învăţ. Am ajuns la Bucureşti şi am început să învăţ, să învăţ, să învăţ... Dar mai trebuia să iau şi o pauză, măcar în serile de joi, sâmbătă şi duminică... Am ajuns într-o seară la «303» sau, mai bine zis, «trei gaură trei», care era căminul şi clubul Politehnicii. Am intrat într-o curte mare  plină de studenţi care dansau pe muzica unei formaţii ce avea drept scenă treptele unei scări din faţa intrării la unul dintre cămine. M-am apropiat încet de ei, am ascultat câteva piese, iar în pauză i-am spus celui care era mai apropiat de mine, în marginea scenei: «Văd că nu aveţi organist pe scenă. Nu vreţi să cânt cu voi?». Băieţii au fost bucuroşi de propunere. A doua zi mi-am luat instrumentul şi am mers la repetiţii. Începuse o nouă perioadă a vieţii mele, însă eu nu ştiam ce avea să urmeze, deoarece îi aşteptam pe Siderali să vină de la mare în septembrie, urmând să ne reunim după ce îmi dădeam examenele. Ei s-au întors, apoi, în toamnă, aveam să aflu că noul nume al formaţiei era Sideral Modal Quartet, având totodată şi alţi membri, noi. În faţa acestei situaţii şi după ce începusem să repet şi să cânt cu formaţia Mondial am decis că este mai bine să-mi continuu munca alături de aceşti inimoşi băieţi”, îşi aminteşte muzicianul.

Pasiune. Când Mircea Drăgan s-a alăturat formaţiei Mondial, în trupă erau Dragoş Vasiliu, la chitară armonie, Florin Dumitru, la tobe, Filip Merca, la chitară bas, Gabi Litvin, la chitară solo, Radu Stoica şi Gabriel Drăgan, solişti vocali. Spiritul şi elanul studenţesc şi-au spus cuvântul, astfel încât timpul dedicat repetiţiilor era considerabil.

Uneori, nu mai ţineau cont de orele dedicate repetiţiilor şi continuau să cânte târziu, în noapte.

Încheiau atunci când membrii formaţiei ajungeau la concluzia că s-a ajuns la cea mai bună formă a pieselor.

Momente unice

Succesul formaţiei Mondial a fost unul rapid. După ce au înregistrat câteva piese la radio şi acestea erau difuzate zilnic, aproape din oră în oră, debutul în televiziune nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Au urmat apoi turnee şi spectacole fenomenale din care n-au lipsit peripeţiile. “La Timişoara, în imensa Sală a Sporturilor, când am mers să facem probele de sunet, cred că am reuşit să adunăm în total vreo 300 de waţi!!! Spre uimirea noastră, la sală eram aşteptaţi de colegii de la formaţia Phoenix, care, văzând situaţia în care ne aflam, au adus şi ei ceea ce aveau, ca să ne ajute să iasă bine spectacolul. Surpriza a venit după concert, când Nicu Covaci şi a lui «ceată» ne-a invitat la el acasă, unde a urmat o noapte «de schimburi» de idei şi de audiţii muzicale, audiţii preţioase pentru noi, cei din Bucureşti, care nu aveam acces la noutăţile de care beneficiau cei care locuiau la graniţele ţării, care puteau asculta posturile de radio ale ţărilor vecine”, îşi aminteşte Mircea Drăgan.

DORINŢA DE A FI CEI MAI BUNI
“Colegii mei nu erau studenţi la Conservator, dar muzicalitatea lor şi mai ales dorinţa de a învăţa, de a cânta cât mai frumos şi cât mai bine, cu orice sacrificiu, îi ajuta să facă faţă cu brio acestui program de repetiţii. Acolo erau studiate armonii, ritmuri, intonaţii, formule de unison, atacurile, sonorităţile de ansamblu şi pe fiecare instrument, adică treaba se făcea foarte serios. Din punct de vedere muzical, eu, fiind student la Conservator, eram cel care răspundeam de această parte”, mai spune Mircea Drăgan, care a cântat alături de Mondial până în vara anului 1971, când a înfiinţat o nouă formaţie: Romanticii.

MUZICĂ FRUMOASĂ ŞI TEXTE CĂT MAI BINE FĂCUTE
Fericita împletire a celor mai frumoase poezii cu melodiile, armoniile şi ritmurile Mondialilor au dus la succesul formaţiei şi mai ales la îmbogăţirea spirituală a multor generaţii de ascultători din România. “«Găselniţa» pentru a pătrunde la emisiunile de radio şi televiziune era ca, pe lângă o muzică frumoasă şi melodioasă, să avem şi texte cât mai bine făcute. Şi unde puteam cel mai bine să le căutăm? La poeţii noştri clasici. Pentru piesele «Romanţă fără ecou» şi «Atât de fragedă», datorită melodicităţii lor fără excepţie, eu le-am propus colegilor să le prezentăm într-o orchestraţie mai specială. Aşa că în iarna 1968-1969 am vorbit cu Romeo Vanica să facem aranjamente muzicale pentru aceste piese care să includă un grup vocal (cel al lui Voicu Enăchescu), o orchestră de cameră, suplimentată cu un oboi, două flaute şi un corn englez. Cred că am muncit cu Romeo un an întreg, dar tot le-am făcut”, adaugă Mircea Drăgan.

TURNEE PRIN CENTRELE STUDENŢEŞTI
“În primăvara anului 1969, datorită succesului care creştea de la o zi la alta, dar şi a faptului că fuseseră nişte probleme la Clubul 303 de Crăciun, când studenţii de acolo – printre care şi câţiva Mondiali – au plecat la colindat în frunte cu directorul Laurenţiu Toma şi «unora» nu le-a prea convenit, formaţia Mondial a fost promovată să activeze la Casa de Cultură a studenţilor «Grigore Preoteasa», fiind desemnată cea care reprezenta Centrul Universitar Bucureşti şi, totodată, Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti din România. Aşa au început turneele noastre prin centrele studenţeşti, mai întâi la Petroşani şi apoi la Timişoara”, completează Mircea Drăgan.