Carapacea truditorului

Rolul lui Moromete i-a revenit lui Victor Rebengiuc, care, cu predispoziţia sa specială pentru roluri grele, muncite, portretizează cu mare forţă acest ţăran dintr-un sat de câmpie.

Lupta cu viaţa l-a determinat pe Ilie Moromete să intre într-o carapace şi doar sclipirea care luminează privirea pătrunzătoare ce arde mocnit îl eliberează pe truditul om din ea. Moromete zâmbeşte rar sau deloc. Pentru cei din jur, comportamentul lui este de neînţeles. Când necazurile se ţin lanţ, iar el trebuie să vândă salcâmul, emblemă a libertăţii acum, sau când trebuie să accepte trădarea fiilor şi plata fonciirii să fie el un învins? Nu, doar atins în adâncul fiinţei.

Premiul de interpretare masculină de la Costineşti a răsplătit efortul marelui actor, care a ştiut să-l întruchipeze ca nimeni altul pe teribilul Ilie Moromete şi mai mult ca sigur a determinat ca festivalurile de la San Remo (Italia) şi Santarem (Portugalia) să acorde premii filmului.

O OPERĂ CUCERITOARE
"Moromeţii? L-am citit pe nerăsuflate", spunea Jurnalului Naţional Victor Rebengiuc la momentul lansării pe piaţă a volumelor în varianta "Biblioteca pentru toţi". "Şi pe urmă l-am recitit. E o carte extraordinară. Iar Marin Preda era autorul meu preferat pe atunci. Şi cred că a rămas şi acum... Domnul regizor Stere Gulea m-a solicitat pentru un rol din film, nu spun acum care, era un rol important în roman, în film e mai puţin important ca întindere. Pentru Ilie Moromete avea pe altcineva în vedere...

Cel pe care-l viza el pentru rol a început un alt film şi n-a mai fost disponibil. Atunci mi-a sugerat mie chestia asta. Eu nu m-aş fi gândit niciodată să-l joc pe Ilie Moromete. Niciodată nu mi-a trecut prin cap. Mi-a plăcut foarte mult personajul, dar nu pot să spun că îl visam aşa, ca pe un rol pe care l-aş putea interpreta: «Mi-ar plăcea să joc rolul lui Ilie Moromete». Nu, nu mă gândisem. Mi se părea departe de mine, de posibilităţile mele actoriceşti. Era un personaj dintr-un mediu care mie nu-mi era deloc cunoscut, nu-mi era familiar. Dar când Stere Gulea mi-a zis: «Nu vrei să încerci tu...?». «Nu ştiu, să vedem... Dacă se poate», i-am zis eu.

Am încercat, iar proba filmată pe care am dat-o a fost concludentă. Dar după aia eu m-am retras, pentru că m-am speriat. Mi-a fost frică de rol. Am zis: «Doamne, ce fac?!». Şi am fugit, am plecat acasă. Filmările s-au întrerupt vreo săptămână, până când, în fine, cu ajutorul mai multor prieteni, am fost convins să reiau ostilităţile... Şi nu-mi pare rău deloc. Mi s-a părut că e greu, că n-o să pot să am autenticitate în personaj... Era o lume pe care n-o cunoşteam foarte bine, mi se părea greu, foarte greu de ajuns acolo... la personaj, o distanţă mare şi dificilă. Dar pe urmă m-am mai gândit, am mai luat cartea, am mai citit-o... Şi mi-am zis: «Hai, dom'le, să încercăm, să vedem ce-o ieşi, dacă ăsta tot se încăpăţânează să nu renunţe la mine...».

În Talpa au găsit undeva, mai spre marginea comunei, două case alăturate, despărţite de un gard, casa lui Bălosu şi a lui Moromete, platoul ideal pentru filmarea «Moromeţilor». Şi-mi mai aduc aminte ceva. Eu nu fumam în perioada aia, mă lăsasem de ceva vreme de tutun şi nu mai fumam deloc, nici în filme, nici în teatru. Dar la «Moromeţii» n-am avut încotro. Pentru că personajul era atât de legat de gestul ăsta: «Dă şi tu o ţigară, ia, bă, şi tu o ţigară...». Ne-am şi ciondănit, ne-am şi înţeles... N-a fost uşor, n-a mers lin, ne-am mai hârâit pe ici, pe colo, dar rezultatul contează...

El avea mai multe cunoştinţe despre lumea satului, pentru că venea de-acolo, şi îl ascultam... Când avea dreptate, avea dreptate, când nu, nu... O ţineam pe-a mea. N-a fost uşor, pentru că locul e destul de izolat, echipa toată stătea la Alexandria, într-un hotel. În fiecare zi se făceau 80 km spre locul de filmare şi încă 80 înapoi spre hotel. Dar eu n-am vrut să stau acolo pentru că nu puteam. Era îngrozitor de cald în cameră, plin de muşte... Asta a fost una dintre condiţii ca să mă întorc la filmare. Casele există şi acum. Culmea e că acum, când am fost acolo după 20 de ani de când a avut loc premiera filmului, am văzut că strada pe care am filmat se cheamă «Moromeţii».

Filmul a devenit foarte apreciat abia acum. La momentul respectiv n-a prea avut impact, pentru că oamenii nu mai mergeau în perioada aia la filme cu ţărani. Dar acum e iubit, şi asta mă bucură foarte mult. Din tot ce-am jucat eu, filme foarte importante, de altfel, ăsta se pare că e cel care a mers cel mai mult la inima spectatorilor. «Moromeţii»? Nu se poate să nu fii cucerit de cartea asta. E atât de adevărată, atât de umană, de realistă, încât oricine se poate recunoaşte în ea. Oricine."