Fără "Cimitirul de animale"

Autorul imaginii filmului "Moromeţii", Vivi Drăgan Vasile, care a rămas de la filmări cu supranumele Cocoşilă, spune simplu: "A fost să fie".

Vorbeşte şi astăzi cu emoţie despre "frumoasa întâmplare" cinematografică. Deşi în 2006 făcuse şi filmul filmului, marcând 20 de ani de la lansarea peliculei, Vivi Drăgan Vasile se lasă copleşit de amintiri: "Ce să zic, a fost să fie. Ca la maternitate - din când în când, se naşte câte un copil cu căiţă. E întâmplarea. Aşa a fost, cred, şi cu acest film. S-au adunat nişte oameni, nişte energii şi a ieşit ceva bun. Eu am ajuns printr-o întâmplare în echipă, după ce un coleg a trebuit să plece pentru o perioadă mai lungă. A fost un noroc pentru mine."

Tehnologia de atunci nu îi răsfăţa pe operatorii de film din România. Pentru că era bine strânsă cureaua, din punct de vedere financiar, s-a filmat numai pe peliculă autohtonă, de la Azomureş. "Ne-am chinuit mult, dar până la urmă nu a arătat rău filmul", îşi aminteşte Vivi Drăgan Vasile. Pe "platou" s-au inventat diverse lucruri, în lipsa sistemelor de tipul unor supermacarale, cum sunt astăzi. Bunăoară, pentru a filma scena când toată familia doarme pe prispă, camera a fost legată la capătul unei scânduri lungi, fiind mişcată în aşa fel ca imaginea să fie completă. Acum directorul de imagine spune că tinerii cineaşti nu cred că s-a filmat în aşa mod.

Mai mult decât atât, aproape deloc nu s-a folosit lumina artificială. Echipa venea la Talpa pe la 5-6 dimineaţa, foarte devreme. Venea de la Alexandria, unde era cazată. Se filma "în funcţie de roman", în funcţie de ora de zi, cum era la Preda. Se grăbeau mereu să prindă zorii zilei, acea lumină de dinaintea răsăritului soarelui.

PĂCĂLEALĂ DE MAESTRU
S-a şi trişat. Minunata secvenţă cu acele multe care, de pe coama dealului ce se îndreaptă în zori spre câmp a fost filmată în amurg, "în sugestia zorilor". O mică şi frumoasă păcăleală de maestru. Au ţinut de spiritul romanului. Cartea nu lipsea de la filmare. De multe ori, atât Victor Rebengiuc, Stere Gulea, cât şi operatorul se duceau "la pagină", să vadă ce se întâmplă, ce e dincolo de scenariu, să nu piardă din atmosferă.

Vivi Drăgan Vasile se simte măgulit atunci când cineva îi vorbeşte despre "emoţia" pe care o dă pelicula "Moromeţii". Aşa trebuie să fie un film, să dăinuie prin emoţie. Şi îi pare rău de o scenă, tăiată. Ar fi amplificat emoţiile. "Era o scenă pe care am s-o regret toată viaţa, mă doare sufletul şi acum - o secvenţă dintr-un singur cadru. Se numea "La cimitirul de animale" şi a dispărut complet, fiind scoasă de cenzură. Tovarăşii au spus nu, chiar dacă nu avea nicio vorbă.

Moromete se plimba într-un amurg, când toate problemele se adunaseră în spinarea lui. Chiar a vrut Dumnezeu ca să arate senzaţional. Era un cal muribund, un câine, care se opreşte lângă cal. Acea imagine i-a lovit foarte tare pe tovarăşi, care au spus că e imposibil să laşi aşa ceva, că ar fi de o agresivitate...", spune autorul imaginii. S-a mai tăiat câte ceva. Au făcut-o cei vigilenţi. Din generic, bunăoară. A fost şi un moment filmat în pădure, când avea loc o adunare a legionarilor, fiind şi acesta scos.

LA CONTROL
Cenzura avea grijă să vizioneze, pe ascuns, scenele filmate deja. Directorul de imagine îşi aminteşte că "tovarăşii vizionau" în lipsa cineaştilor ceea ce filmau: "Noi eram la Talpa, iar în cabina de montaj a monteurului Mircea Ciocâltei intra cineva şi vedea ce s-a filmat". Au fost chemaţi la Consiliul Culturii şi li s-a cerut oprirea filmărilor. Stere Gulea trebuia să dea "explicaţii" de ce a tot cerut "conducerii" locale să amâne secerişul.

Pentru a ajunge la scena respectivă - cea cu secerişul - trebuia filmat altceva. Să fie ca la Preda. Stere Gulea ştia cum să-i ia, cu vorba lui calmă, blajină. A avut întotdeauna argumente şi "a izbutit să ducă la capăt această uriaşă muncă, minunată muncă, de altfel".

Vivi Drăgan Vasile spune, amuzându-se, că lumea din echipa mai restrânsă "avea câte un nume din romanul lui Preda: "Eu m-am bucurat de numele Cocoşilă, Stere era Moromete, evident, iar monteurul nostru, Mircea Ciocâltei, era Nilă". Da, a fost "o întâmplare", o memorabilă întâmplare care se priveşte şi cu sufletul. Poate prea des este difuzat filmul la tv, zice directorul de imagine, care susţine că atunci când vrei să pui în valoare o operă, aceasta trebuie să fie dorită.