Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe uşa lui Nichita era lipit: “Dacă mă iubiţi, lăsaţi-mă să lucrez”. Alăturat se afla: “Aprobat SIRFA”.
Societatea Internaţională a Ridicării Femeii prin Artă (SIRFA) este mai mult o legendă decît a fost vreodată realitate. O legendă care a dat de lucru Securităţii. Era, de fapt, un fel de joacă organizată a unor adulţi artişti, o strategie de a înnobila votca şi de a da un sens metafizic elucubraţiilor boeme. A fost ideea pictorului Mihai Bandac, îmbrăţişată unanim de fluctuanta comunitate.
O GLUMĂ. Preşedinte de onoare şi “lider principal” al grupului SIRFA a fost Nichita Stănescu. SIRFA era organizată pe secţii cu denumiri care mai de care mai suprarealist-ţicnite: Trafic de influenţă, Şantaje, Pleonasm, Animozităţi de toamnă etc. Pictorul Mihai Bandac a definit SIRFA ca fiind “o invenţie, o metaforă sublimă. N-a fost nimic de fapt, a fost un joc de cuvinte, o societate filantropică, «internaţională», bineînţeles, «în vederea renaşterii frumosului prin art㻓. Plasticianul Mircia Dumitrescu o cataloghează mai detaşat: “A fost o glumă la băutură. Puteam să-i spunem foarte bine SBDS – Societatea Băutorilor de Dimineaţa pînă Seara. La început se punea problema emancipării virginelor prin artă. S-a renunţat la acest criteriu, ca să nu rămînă ideea fără obiect. Virgine erau prea puţine... Eu n-am fost cînd a pornit toată treaba, prin 1979. Iar Securitatea a intrat pe fir prin ’80-’81”.
COLONELUL. Contextul în care îşi desfăşura SIRFA activitatea era cît se poate de restrictiv, pentru că “ochiul şi timpanul” vegheau necontenit. “În casa lui Nichita veneau tot felul de oameni – povesteşte Mircia Dumitrescu – , de la miniştri pînă la oameni de rînd. Odată, urma să vină un colonel de securitate. Toţi prietenii lui Nichita au intrat brusc în panică şi au încercat să-l atenţioneze pe poet de gravitatea faptului. «Terminaţi cu prostiile! – le-a spus el. Mai bine să am un colonel în casă decît un informator. Nu vă daţi seama? Informatorul nu ştii ce pîrăşte, pe cînd ăsta aude cu urechile lui şi nu mai crede tot ce-i spune informatorul». Avea dreptate şi ne-a liniştit pe toţi”.
Tudor Octavian are şi el amintiri despre SIRFA: “Am fost invitat să fac parte din această organizaţie, dar, pentru că eu nu beam, n-am făcut faţă şi m-am retras. La această societate baza era votca. A fost, de fapt, o glumă a lui Mihai Bandac, ca să dea blazon întîlnirilor dintre artişti. Securitatea a luat în serios toată această pseudomişcare şi şi-a dat singură de lucru. Întîlnirile aveau loc fie la Mihai Bandac, fie la Ţumpi Rădulescu, fie la vreun atelier al Uniunii Artiştilor Plastici. De fapt, SIRFA nici n-a existat. A fost o realitate virtuală creată de Securitate, din prostie şi comoditate”.
Grupul s-a constituit în 1979, dar a intrat în vizorul Securităţii în 1981, cazul fiind încredinţat generalului Aron Bordea şi colonelului Gheorghe Dănescu. Făceau parte din SIRFA, conform unui raport de informator din 1982, următorii: Mihai Bandac, Ruxandra Garofeanu, Octavian Stoica, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mariana Pîcă, Mihai Cîrciog, Dan Claudiu Tănăsescu şi Iulian Neacşu. Numărul “sirfioţilor” a fost însă mult mai mare. Printre ei se numărau şi Ion Caramitru, Mircia Dumitrescu, Gheorghe Pituţ, Mircea Micu, Mihai Ungheanu, Dumitru Fărcaş etc.
Concluzia rapoartelor a fost următoarea: “SIRFA nu are implicaţii politice... Un anturaj decadent, caracterizat prin imoralitate şi promiscuitate, care oferă prilejuri pentru comentarii politice necorespunzătoare”.
