Despre cântec, iubire, creaţie

Am să vă spun povestea albumului pe care, probabil, îl ascultaţi în timp ce lecturaţi această Ediţie de Colecţie. Albumul pe care, împreună cu Jurnalul Naţional, îl ofer publicului toamna aceasta este un fel de aducere aminte a momentelor însemnate din mai mult de o decadă petrecută pe scenă şi în studio, de când "Only love" mă făcea să "Ştiu că exist", până la ziua când am aflat cum să "Culeg vise", pentru a "Şti(i) ce înseamnă să fii fericit".

Muzica devine o mare responsabilitate din momentul în care începi să te bucuri de dragostea şi de atenţia publicului, când aşteptările oamenilor care te ascultă încep să crească. Atunci afli că, prin muzica ta, ai început să influenţezi vieţile oamenilor: au fost atâţia care au venit să-mi spună că s-au cunoscut pe "Ploaie în luna lui Marte" sau că s-au ţinut în braţe, la ultimul lor dans, pe cântecul "Promit", că "Timpul" îi face să-şi aducă aminte de prima iubire... Nu este ăsta lucrul cel mai frumos, care să merite orice sacrificiu, toate orele de studio şi de pregătire, luni întregi de înregistrări de orchestrări şi reînregistrări?

 Prin muzică poţi transmite sentimente pe care uneori nici nu ştii cum să le explici, cum să le descrii. Nu vi s-a întâmplat să mergeţi la un concert unde să vi se strângă sufletul, să vă invadeze o mare de senzaţii, de la tristeţe la bucurie maximă, ascultând o piesă, un fragment muzical? Să simţiţi că acordurile, pasajul acela muzical, vă înalţă, vă fac să vă gândiţi la anumite lucruri de dincolo de lume, de problemele din fiecare zi, să vă simţiţi copleşiţi de frumuseţea momentului, de emoţiile pe care interpretul le transmite? Muzica poate să transmită toate sentimentele umane într-un singur fragment... Muzica e un dar de la Dumnezeu!

Spre asta tinde orice artist, asta visez şi eu pentru muzica mea, de zece ani încoace, şi sper să am inspiraţia să compun şi să cânt muzica ce să mişte sufletul celui care-o ascultă. Paradoxal, cu cât lucrez mai mult la un material, percep mai greu impactul pe care acesta îl poate avea  asupra ascultătorului, aşa că aştept să îmi spuneţi voi dacă oricare dintre cele 20 de cântece de pe acest album şi-a atins rostul.

Dacă se întâmplă asta, sunt cea mai fericită, pentru că am cuprins în acest album piesele cele mai reprezentative, părţi mici din sufletul meu. Dacă sunteţi puţin atenţi la detaliile de interpretare, la culorile vocii,  cred că veţi simţi cum am evoluat ca personalitate muzicală, cum s-a schimbat fiinţa mea, în toţi aceşti ani. Puteţi percepe anumite temeri, bucuriile, speranţa, iubirea, deznădejdea, puterea în intepretare, în voce, după trăirile pe care le simţeam în momentul, în perioada, în anul înregistrării respective. E un fel de... poveste a vieţii, în cântec.

Sunt câteva "laitmotive" pe care le întâlniţi în cântecele  mele, în diferite perioade: ploaia şi iubirea, în primii ani, timpul şi iubirea, apoi  visul... şi iubirea.

Iubirea este un sentiment constant în cântecele mele, şi ştiu că ea este cea care ţine lumea asta laolaltă.

Albumul începe cu "Ploaie în luna lui Marte", cântec căruia îi datorez existenţa mea în inimile multor iubitori de muzică. Nicu Alifantis  mi-a dăruit  parte din sufletul său prin cântecele sale pe care le interpretez pe albumul "De dragoste", apărut în 2000. De pe acest album puteţi asculta, "Cafeaua de dimineaţă", "Ce bine că eşti" şi  "Ajunul din copilărie". Prima oară când am ascultat "Ajunul din copilărie" în interpretarea lui Nicu Alifantis  m-au copleşit toate acele senzaţii despre care vă povesteam mai sus şi de aceea mi-am dorit mult să înregistrez acest cântec. Versurile, muzica, sunt sublime!
În perioada în care înregistram acel album am avut privilegiul să lucrez şi să învăţ de la Nicu Alifantis ce înseamnă să fii un artist cu mult respect pentru artă, pentru muzică, pentru oamenii care te ascultă. Am văzut şi am înţeles de ce, pentru dumnealui,  cântecele sunt ca şi nişte fiinţe dragi pe care le protejează şi pe care nu le încredinţează oricui.
Al doilea cântec de pe album - "Promit",  este o melodie specială pentru mine  pentru că este prima mea creaţie,  primul cântec pe care l-am compus,  la vârsta de 19 ani, împreună cu fratele meu.  

Pe album puteţi asculta  o versiune deosebită, live, pe care nu o găsiţi în altă parte, din concertul aniversar ce a avut loc la 10 iunie  2007 la Braşov, alături de trupa mea şi împreună cu orchestra simfonică a Filarmonicii Braşov.  Experienţa acestui concert a fost un moment de referinţă pentru că... nici nu puteţi să vă închipuiţi, ca solist, ce poţi să simţi când 70 de oameni te încarcă de energie interpretând, alături de tine, cântecele tale. Întreg concertul am simţit că sunt acolo unde trebuie să fiu şi nu aş mai fi coborât de pe scenă.

"Chip de înger" l-am ascultat prima oară în interpretarea trupei Cameleon şi
mi-am dorit  mult să înregistrez cântecul  împreună cu ei, din fericire au fost încântaţi de idee, aşa că vă oferim, împreună, o variantă mai nouă a piesei, din 2008. Cântecul a apărut pe albumul "Fără sfârşit",  acelaşi album de pe care puteţi asculta "Timpul ( La radio se-anunţă ploi)" , un cântec al "Micului Mozart". Pe atunci umbla vorba că a apărut un băiat foarte tânăr şi extrem de talentat, care face cântece "pe bandă". Am fost destul de sceptică la început însă, pentru că Alexandra Ungureanu (o prietenă apropiată a  lui Moga) cu care cântam atunci, mi-a spus câteva lucruri foarte frumoase despre el, m-am decis să mă conving singură, să-i cer să lucrăm împreună. Dan Popi, producătorul albumului "Fără sfârşit" a fost de acord şi aşa s-a născut "Timpul". A fost o experienţă foarte frumoasă şi am înţeles ce-l face pe Moga să fie atât de bun profesionist - în primul rând faptul că ştie foarte bine ce se potriveşte fiecărui solist, înţelege cum să-l pună într-o lumină favorabilă şi apoi... seriozitatea, munca enormă depusă pentru fiecare cântec. El nu lasă nimic la voia întâmplării, totul este gândit, analizat şi cerebral. Îl respect şi îl apreciez ca şi compozitor, producător şi interpret.

"Serile verii" aparţine albumului "Ştii ce-nseamnă (Să fii fericit)".

În 1999 mi-amintesc că managerul meu, Paul Nancă de la Fundaţia Culturală Phoenix, a închiriat, pe perioada verii, o terasă din staţiunea Venus unde m-a "angajat" să cânt în fiecare seară, împreună cu alţi artişti. Pentru mine era pentru prima oară când făceam aşa ceva, eram fericită că puteam să stau la mare, împreună cu trupa mea "Gaşca de acasă", să am casă şi masă, să cânt şi  să fiu şi plătită pentru asta. Vara aceea la mare a fost o mare bucurie. Începusem să prindem pulsul staţiunii, ne bucuram în week-end când lumea venea la mare şi ne întristam duminica, atunci când parcarea din faţa hotelului se golea.

Pe nesimţite s-a făcut toamnă şi, până să ne dăm cu toţii seama, a venit vremea plecării. Am rămas cu senzaţia "ce-ar mai fi putut să fie", la fel cum se-ntâmplă mereu când realizezi că ceva minunat a luat sfârşit. Amintirile serilor calde, de vară, "părţi ale vremii trecute şi calde", au lăsat un dor continuu de mare şi de bucuria pe care o simt privind orizontul, depărtarea lui "Dinţii de spumă albă-n soare".
M-am întors în Bucureşti şi am compus, împreună cu fratele meu, Paul Seling, "Serile verii", iar varianta pe care o puteţi asculta aici este o variantă nouă, proaspătă, pe care am lucrat-o împreună cu colegii mei de trupă, Daniel Pirici şi Alex Cotoi,  în vara anului 2008.

 "Nothing about the blues" este parte din albumul "Only love", pe care l-am înregistrat în Germania în urmă cu 12 ani şi care a fost albumul meu de debut.

Mi-amintesc că tocmai câştigasem trofeul  festivalului  "Mamaia" - 1997 şi încercam, împreună cu Paul Nancă de la Fundaţia Culturală Phoenix,  să îmi fac un repertoriu pentru concertele ce începeau să apară, iar propunerea lui Rolf Wetzel, prin Loredana Tudor, jurnalist pe atunci, de a produce pentru mine primul  album, a venit la timpul potrivit. Am primit în jur de 50 de piese ale unor compozitori  germani, pe care Paul Nancă şi cu mine le-am ascultat şi din care am ales cele 10 piese ce urmau a fi înregistrate.

Am stat o săptămână în Germania, la  Sound House Records, am înregistrat ore în şir, zi şi noapte, pentru acest album, am dormit prea puţin, am mâncat prea puţin, am investit în el fiecare fir de energie pe care-l aveam. După o săptămână m-am întors în ţară frântă de oboseală, cu un album minunat. Preţul pentru el l-am plătit foarte scump:  început de nodul pe coarda stângă...   Vestea  a fost o lovitură cumplită. Stăteam în spital, nu aveam voie să vorbesc deloc şi, ascultând mixajele albumului, plângeam gândindu-mă că nu voi mai cânta niciodată aşa. Au fost cele mai grele zile din viaţa mea de până atunci, m-am consumat mult, am plâns, m-am întrebat ce voi face de-atunci încolo.

După atâta timp îmi dau seama cât noroc am avut să întâlnesc oamenii potriviţi la momentul potrivit: domnul Marius Ţeicu m-a îndrumat spre doamna doctor Cristescu şi spre doamna doctor Duţescu de la Spitalul ORL Panduri, ele m-au ajutat în tratament şi recuperare şi au grijă de gâtul meu, de atunci.

"Clopote albe" este creaţia domnului Gheorghe Natsis  pe textul doamnei Roxana Popescu. La Mamaia în 1997, participasem cu "Trurli", dar şi cu  "Suntem liberi", cântec realizat de aceeaşi echipă şi, pentru că piesa a fost un succes,  am decis să mai lucrez cu această echipă  pentru albumul  "Ştiu că exist". Roxana a vrut neapărat să ne întâlnim şi să vorbim, pe îndelete, despre... mine, despre felul meu de a fi, despre trăirile mele, temerile şi bucuriile, despre lucrurile care mă preocupă, pentru că, spunea ea, versurile trebuie să mă reprezinte în totalitate. Şi într-adevăr, "Clopote albe" a devenit un cântec de referinţă în cariera mea, mulţi oameni îl cântau cu mine sau pur şi simplu mi-l cer, în spectacole.
"Lângă mine" este piesa aceea frumoasă pe care am cântat-o împreună cu "Direcţia 5". Nu cred că e nevoie să vă spun cât de frumos a fost să lucrez cu aşa oameni, cu aşa muzicieni, în studio. De altfel, ascultând piesa, cred că o să vă daţi seama şi singuri. Multă emoţie...

"Râd când îmi vine să plâng" este un cântec incredibil,  compus de Dan Teodorescu, solistul trupei TAXI, cântec care mi se potriveşte mănuşă... Piesa stătea, "în sertar", înregistrată iniţial de Claudia, solista trupei  de fete Secret, iar când am auzit-o prima dată mi s-a părut că a fost făcută pentru mine, că Dan avea sufletul meu atunci când a compus-o. Varianta de pe album este specială pentru că am interpretat-o în studio, anul trecut, lucram la un proiect împreună cu Sergiu Tuhutiu, un mare pianist şi bun prieten, şi ne-am lăsat purtaţi de muzică. Sper că vă va face plăcere să ascultaţi rezultatul.

"Trurli" este cântecul care mi-a deschis multe drumuri, este cântecul meu norocos ( să ştiţi că fiecare solist are aşa un cântec). Am cântat prima oară "Trurli" alături de orchestra Teatrului Constantin Tănase în anul 1996, la Festivalul Aurelian Andreescu, în varianta orchestrată de Maestrul Dan Ardelean. La Mamaia în 1997 am cântat piesa în forma reorchestrată de Călin Ionce, astăzi  profesor de muzică la Liceul de Artă din Baia Mare, pe atunci membru în trupa BMG (Baia Mare Grup). De atunci am tot reinterpretat piesa şi, de fiecare dată, sub o altă formă. Pe album aveţi o "viziune" mai recentă, din 2008, înregistrată în studio, cu orchestraţia mea.

"Eu mă duc la cununie" e un cântec de inspiraţie folclorică, pe text din popor, dar pe muzica lui Eugen Mihăiescu. O bună bucată de vreme, în perioada în care cântam cu "Gaşca de acasă", Eugen Mihăiescu mi-a fost alături pe scenă, în interminabilele turnee de club pe care le aveam prin ţară. Pe atunci, cluburile erau un pic altfel decât majoritatea cluburilor de acum. Mi-amintesc de spectacolele pe care le-am avut în Hard and Heavy, în Big Mamou, Becker Brau, în  Club 30 din Timişoara, în Diesel din Cluj, etc. când ştiam ora de începere a spectacolelor însă nu ştiam când se vor termina, mai ales că, în trupă, îl aveam şi pe Mihai Neniţă, cel mai bun violonist de improvizaţie  pe care  l-am ascultat vreodată şi care cred că, dacă ar fi avut noroc să se nască în SUA, acum ar fi fost cunoscut în toată lumea.

Pe vremea aceea, oamenii veneau în club  pentru a asculta muzica live şi erau părtaşi la momentele noastre de bucurie din timpul cântului, pentru că, de cele mai multe ori, în spectacole se întâmplă creaţie prin improvizaţie.  

"Mă voi întoarce" este un cântec pe care l-am compus împreună cu Paul Seling, într-o perioadă în care mă izbisem cu putere de ceea ce însemna "viaţa publică", când mi-am dat seama ce mare putere avea presa prin ceea ce scria, ce responsabilitate aveam în faţa publicului şi cât de puţini aliaţi aveam pentru a transmite mesaje corecte, obiective şi nealterate publicului meu. Eram un copil speriat şi am luat decizia că nu-mi trebuie o viaţă ca asta, aşa că m-am retras din muzică, concentrându-mă pe facultate. După nici doi ani mi-era atât de dor de muzică, încât a trebuit să mă reîntorc pe scenă.

"Mă voi întoarce" are versurile maturizării mele, când am realizat că locurile copilăriei, viaţa fără griji de acasă, nu se mai întorc, că nici o secundă nu va mai fi la fel cu cea care tocmai a trecut. Când ascult acest cântec mă gândesc cu duioşie la copilul din mine.

"Nu vreau să te pierd", "Aripi", "Noapte caldă",  "Trebuie să dansezi" sunt cântece care au apărut pe albumul "Ştii ce înseamnă" şi pe care m-am decis să le refac live, în studio, cu un sound nou, cu trupa mea, cu Daniel Pirici, Alex Cotoi, Radu Bucura şi Andrei Tudor, să fie aşa cum percep aceste compoziţii după şapte ani de când au fost compuse. Sunt variante speciale pentru că m-am gândit că ascultătorii mei au deja cântecele originale şi mi-am dorit să le ofer o surpriză prin variantele noi ale acestor cântece.