Norocul blănurilor de urs şi mistreţ

"Umbra Marelui urs" le-a purtat noroc băieţilor. Se pare că ieşirea lor din ţară li se datorează şi vameşilor români.

În cartea sa, Nicu Covaci dezvăluie cum nu s-au dat bătuţi vameşii, căutând acul în carul cu fân. "Va trebui oricum să verificăm toată încărcătura, nu se dădură ei bătuţi." Am apucat sticla ce ajunsese din nou în dreptul meu şi mai trăsei o înghiţitură savurând-o vizibil. –"Al naibii de bun!, sper să nu mă oprească sârbii că dau de bucluc". Sticla mai făcu o dată ocolul tristei încăperi, apoi, mai puţin decişi ca la început, şeful şi comandantul garnizoanei se ridicară şi porniră cu pas de plimbare spre uşă. De voie, de nevoie a trebuit să-i urmez. Îmi puneam întrebarea până unde vor scotoci înainte de a se da bătuţi. Dacă făceau efortul să dea totul jos, ar fi descoperit difuzoarele ce le demontasem din boxe şi ar fi putut intra la bănuieli. Atunci nimic nu ne-ar mai fi salvat. (...) Dintr-o dată se auzi un mârâit feroce şi o dihanie ieşi din spatele întunecat al camionului. – "Bau!" Pentru o secundă toţi încremeniseră, inclusiv eu. Hohotul de râs ce a urmat a spulberat şi ultimul dram de tensiune. Unul dintre soldaţi descoperise blănurile de lup şi de mistreţ ascunse în spate de tot, nedând nici o însemnătate difuzoarelor fără cutii ce zăceau acolo. (...) Blănurile proveneau din braconaj şi oricum era interzis de a fi scoase peste graniţă. Pentru vânătoarea de lupi, urşi, mistreţi şi căprioare se încasau sume mari în valută de la străinii care veneau cu puşti cu lunetă şi trăgeau de la ferestrele hotelurilor în care stăteau. A trebuit să intru din nou în clădire cu cei mai mari în grad şi să le explic cum stătea situaţia. Ei nu aveau nici un interes referitor la blănurile găsite, dar aveau în sfârşit prilejul de a mă mai stoarce de câte ceva. Prevăzusem aceasta, blănurile erau exact momeala din care trebuia să muşte funcţionarii vămii. (...) Starea de tensiune apăruse iarăşi şi creştea în mine din moment în moment. Nu cumva am noroc? Însemna cumva aceasta salvarea? Chiar au muşcat în halul acesta? Nu îndrăneam să-mi duc gândul până la capăt. Timpul trecuse fără să ne dăm seama şi prin fereastră începuse să apară griul murdar al zorilor. Eram cu toţii obosiţi. M-am uitat la ceas şi am intrat în panică. Băieţii stăteau închişi în boxe cam de trei ore. Cu tot cu Valiumul administrat şi poziţia de yoga aleasă de mine, dacă mai erau în viaţă în curând vor începe să ţipe. M-am îndreptat hotărât spre uşă în aşa fel încât domnii să-şi dea seama că nu mai au de aşteptat nimic de la mine şi că tot ce era de spus s-a spus. Ar fi fost îngrozitor de penibil să mă oprească sub un pretext oarecare şi să renunţe la prada ce le căzuse în gură. Pachetele cu cârnaţi, pungile cu bani, ţigări şi tot restul de fleacuri dispărură într-o clipă.
"–Auzi, Covaci?" Vocea îi suna a lehamite. "Noi îţi dăm drumul, dar peste podul ăsta să nu mai vii înapoi, ţine minte. Te descurci cum ştii la sârbi". (...) Deşi nu scăpaserăm de tot ochii îmi ardeau din cauza lacrimilor reţinute cu forţa şi, cu vocea înăbuşită de bucurie, îi spusei lui Alex: –"Porneşte şi nu te uita înapoi orice s-ar întâmpla!".

"Unde suntem?" –"În rai!"

"Ne aflam pe o insuliţă verde în acest ocean alb ce ne înconjura din toate părţile, ca în tablourile de prost gust cu îngeraşi dolofani ce se jucau din nor în nor. Cred că mi-am ţinut respiraţia multă vreme fără să fac nici o mişcare. Imaginea mi se părea un fel de OMEN, un mesaj nescris, un fel de felicitare pentru reuşita noastră. Nu-mi dau seama cât timp am stat aşa, vrăjiţi, dar la un moment dat am auzit nişte zgomote ciudate, ce veneau de undeva parcă din adâncuri. Băieţii începuseră să ne aducă aminte că se aflau încă închişi în boxe şi cu tot riscul de a fi descoperiţi, începură să zbiere să-i las afară. M-am repezit la uşa din spate şi am deschis-o larg. Până şi frigul dispăruse. Soarele mă mângâia cu o mână de mamă. (...) Orbiţi şi clătinându-se băieţii începură să coboare din camion. Am sprijinit-o pe tânăra viitoare mamă şi m-am uitat cu respect la ea. –"Unde suntem?" –"În Rai!"