Schitul Darvari sau timpul priponit

În chiar centrul Bucureştilor, acolo unde bătăile inimii oraşului se simt cel mai tare, o mică oază de linişte apare de nicăieri. Simţi liniştea, credinţa, simţi cum musteşte spiritualitatea de credinţă şi spiritualitate îşi deschide larg porţile spre a-i primi pe cei ce-l Caută pe Dumnezeu. Schitul Darvari. Un loc care parcă nu-i de acolo. Prea seamănă cu sfintele mănăstiri retrase din calea zgomotoasă a oamenilor. Aici să vii, de vrei să auzi inima credinţei cum bate!

Credincioşii din Capitală s-au obişnuit de mult să bată la porţile Schitului Darvari. Tot mai mulţi pelerini îl descoperă an de an. Şi, în acelaşi timp, tot mai multe rugăciuni fierbinţi se înalţă de aici spre Dumnezeu.

UN LOC SPECIAL
Împrejmuirile schitului te pregătesc parcă pentru ce urmează. Chiar dacă este în centrul oraşului, sfântul lăcaş are parte de vecini aleşi, case vechi, ambasade, alei şi locuri cu nume parcă special alese.

"Unde-i Schitul Darvari? Lângă Gradina Icoanei!" Oare ce loc poate fi acela ce-şi poartă povestea paşilor mănăstireşti lângă un loc numit "Grădina Icoanei"? Parcă ar fi o promisiune, o chezăşie! Şi nu-i departe de adevăr!

 De cum intri, păşeşti în altă lume. Şi timpul stă aici, priponit pe loc cu rugăciuni fierbinţi de tinerii monahi ai schitului. De jur-împrejurul tău, pelerinule, vezi altceva. Intri într-un alt ritm! O mănăstire în mijlocul oraşului nu-i neapărat ceva obişnuit, dar este ceva de care chiar este nevoie!

MĂNĂSTIRILE ÎNGHIŢITE DE ORAŞ
Cu glas domol, stareţul schitului, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, ne împărtăşeşte clipe din viaţa Schitului Darvari: "Credincioşii, pelerinii, oamenii care vin la Darvari observă că aici timpul curge parcă altfel, are o altă dimensiune. Chiar şi faptul că se fac slujbe foarte multe şi călugării sunt în primul rând preocupaţi de latura aceasta, celelalte griji lumeşti sunt rezolvate cu mai puţin stres, astfel, ei reuşesc să imprime locului o anumită pace pe care o simt cei care intră în mănăstiri. Astfel, ele sunt un fel de oaze de linişte în mijlocul Capitalei. În aceste mănăstiri, unele dintre ele au program de slujbe de noapte, la miezul nopţii. Când omul obişnuit merge la culcare, când oamenii merg să se odihnească, călugării se trezesc şi merg la slujbă şi se roagă pentru binele oraşului".

La început, spune părintele Teofil, mănăstirile şi schiturile nu erau în centrul oraşului, erau la marginea oraşului sau chiar în afara lui. Ulterior, urbanizarea şi extinderea oraşului au făcut ca ele să fie înglobate în oraş, ba chiar să ajungă în zone foarte centrale. "Tradiţia veche recomanda, ba chiar şi acum la fel este, ca schiturile şi mănăstirile să aibă şi o zonă mai retrasă, pentru ca grijile şi zgomotele să nu influenţeze viaţa de rugăciune, monastică." Putem spune despre Schitul Darvari că respectă întocmai această tradiţie.  

CĂLUGĂRII ŞI ASCULTĂRILE LOR
Aici la Darvari, călugării, pe lângă principala îndatorire de a asigura un program de slujbe permanent, lucrează şi în două ateliere. Ascultările lor vizează fie atelierul de tămâie, fie pe cel de metanii sau biblioteca. Cine sunt aceşti călugări? Ei bine, sunt monahi tineri, bărbaţi care au ales să se lupte cu ispita în oraş, acolo unde ea este mult mai puternică. "Nu toţi monahii rezistă şi nu aleg să rămână într-o mănăstire din oraş. Pentru că nu este foarte uşor, tocmai datorită acestui ritm de viaţă mai alert. Călugării care sunt rânduiţi în mănăstirile de oraş sunt de obicei care au şi o anumită pregătire, care au urmat anumite şcoli, astfel încât accesul la cultură, şcolile pe care le-au urmat sau le urmează le uşurează într-un fel şi le dă o preocupare care îi leagă de oraş şi-i ajută în acelaşi timp. Ispita este mai puternică în oraş, evident, dar cu atât mai mult, cei care se angajează şi reuşesc să ducă până la capăt această vieţuire şi luptă primesc plată din partea Domnului", spune stareţul. La Darvari sunt opt vieţuitori acum.  

MAGII DE LA SCHIT
Părinţii de la Darvari nu pot rămâne indiferenţi la lumea din jur. Când nu se roagă, când nu au ascultări la ateliere sau bibliotecă, mai ales în preajma Sărbătorilor, ei au o misiune mai... specială. "Pentru credincioşii care vin la schit cu copilaşi se organizează un program special, «Magii de la schit». Copiii sunt învăţaţi să cânte colinde, se face un mic cor, iar apoi împreună cu părinţii merg şi vizitează orfelinate, azile de vârstnici. Aceste programe au rolul de a-i ajuta pe cei în suferinţă, dar şi unul pedagogic. Copiii văd că există şi locuri în care alţi copii nu au părinţi sau văd bătrâni care nu au nepoţi. În acest fel văd şi învaţă, preţuiesc altfel valoarea părinţilor lor, a bunicilor lor. Încercăm să îmbinăm prin programele acestea fapta bună cu formarea lor ca persoane", explică părintele Teofil.

APROPIAŢI OAMENILOR
Monahii de la Darvari sunt nu doar rugători aprinşi, ci şi doctori de suflete. La ei, spune stareţul, vin oameni cu tot felul de probleme. Cam... trei categorii. "Marea majoritate a celor care frecventează slujbele schitului este aceea a celor care şi-au pus deja o ordine spirituală în viaţă şi atunci încearcă să progreseze şi slujbele, spovedaniile, poveţele părinţilor îi ajută în viaţă, atunci când au încercări, când au nelămuriri, vin şi cer sfaturi, cum să depăşească problemele, ispitele, să biruiască piedicile cu care se întâlnesc.

O altă categorie a celor care ne calcă pragul este aceea a celor împinşi de la spate de nevoi, de griji materiale, de sărăcia în care trăiesc. Şi atunci ei vin doar pentru a cere un sprijin material, o bucată de pâine. Şi aceştia primesc sprijin, din daniile pe care ceilalţi credincioşi le aduc, oferim şi celor săraci care vin. Cu prilejul sărbătorilor mari, a hramurilor oferim pachete. De asemenea, sprijinim cu burse şi un anumit număr de copii orfani în şcoli, pentru a putea să se susţină în şcoală.

Cea de-a treia categorie a celor care vin este aceea a pelerinilor. Români, dar şi turişti străini care vizitează Bucureştiul şi care vin pentru a afla istoria, frumuseţea arhitecturală, a picturii... Şi pentru aceştia există un răspuns din partea noastră. Li se spune istoricul, fac fotografii, vizitează... Află detalii despre programul schitului nostru."


Focar de cultură
Când se spun cuvinte despre Schitul Darvari, întotdeauna ele sunt alese. Sunt cuvinte cântărite atent înainte. Nu cumva liniştea locului să fie tulburată de silabele unor guri nepotrivite. Cum să fie altfel când aici au vieţuit şi au poposit oameni de-o credinţă şi de-o curăţenie sufletească exemplare! Nu sunt întâmplatoare în acest context cuvintele părintelui Teofil: "La streaşina mănăstirilor s-a înfăptuit în trecut cultura. Mănăstirile nu-i alungă pe credincioşi, ci îi transformă. Noi încercăm ca viaţa îmbunătăţită a părinţilor din mănăstiri să-i ajute şi pe credincioşi să se schimbe". Un astfel de om a fost Arhimandritul Simeon Ciumandra, ultimul stareţ "athonit". Un duhovnic iscusit, un rugător, un om sfătos la care până şi preoţii veneau să afle o vorbă bună.

După 90, aici se organizau Serile Darvari. Apusuri de zile în care la Schit veneau să discute cu tinerii ori cu intelectualitatea bucureşteană Sfinţi Părinţi precum părintele Galeriu, părintele Stăniloae, monahul de la Mănăstirea Rohia - Nicolae Steinhardt. De va vrea Domnul, în curând ele vor reîncepe, crede părintele Teofil.  


Istoricul Darvarilor
Schitul Darvari a fost ctitorit în anul 1834 de Mihail Darvari şi soţia sa, Elena, născută în familia Buzeştilor. Biserica s-a zidit, după cum se spune în pisania de la intrare, "cu cheltuiala dumnealui căminarului Mihalache Darvari, în zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10". Lăcaşul de cult era din lemn, nu avea turlă şi purta hramul Învierii Sfântului Lazar, al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Bisericuţa a fost ridicată ca loc de rugăciune pentru membrii familiei şi apropiaţii acestora. Ctitorii au construit de asemenea ziduri înconjurătoare, au ridicat chilii, iar în 1835, 12 călugăriţe au fost aduse la schit, constituindu-se astfel prima obşte monahală.

Din 1869, în viaţa schitului se petrece o transformare majoră. Obştea monahală este compusă acum din călugări români veniţi de la Sfântul Munte Athos. Ei aduc aici tipicul athonit al slujbelor şi al vieţuirii monahale. Primul stareţ din perioada călugărilor atoniţi la Darvari a fost schimonahul Isaia, căruia i-a urmat arhimandritul Simeon Ciumandra până în 1959, când schitul a fost închis de regimul comunist.