Sub semnul bucuriei

Postul Naşterii Domnului începe mâine şi deja simţim bucuria praznicului de la capătul lui. Bucuria aceasta care se ghiceşte asemenea zilei frumoase după zorii de zi este trăită la români ca la nici un alt popor printr-o manifestare aparte: colindatul.

Împletit cu postul şi cu rugăciunea, colindul românesc arată adevărata dimensiune pe care trebuie să o aibă creştinul în Postul Crăciunului, anume să postească bucuros, pentru că a primit Mântuior în peştera de la Bethleem. Dar mai întâi, sau poate în acelaşi timp, suntem chemaţi la asceză şi la pocăinţă: "Intrăm în postul închinat Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu se pregăteşte să coboare la noi pentru ca noi să ne înălţăm la El. Cu alte cuvinte, Dumnezeu se înomeneşte pentru ca omul să se îndumnezeiască. Un proces nu tocmai uşor. Tocmai de aceea omul trebuie să postească, să facă asceză, să se pocăiască pentru a lepăda din zgura care s-a aşezat între timp pe sufletul lui. Aşa devenim mai uşori, mai capabili de a primi bucuria şi darul naşterii pruncului în peştera Bethleemului, devenim mai transparenţi harului dumnezeiesc şi mai apţi de urcuşul duhovnicesc la care suntem chemaţi. De mult eclesiastul spusese: «Nimic nou sub soare», cu alte cuvinte; tot ce există sau se întâmplă în lume ar fi lipsit de amprenta noului, a noutăţii, că noul este vechi; aşadar, toate au fost şi tot ce există nu e altceva decât o repetare a unor cicluri anterioare. Şi totuşi ceva ce nu a mai fost niciodată s-a întâmplat. «Întruparea», naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara Maria, după trup. «Taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută» se descoperă nouă, celor nevrednici, dar atât de iubiţi: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca toţi cei care cred în El să aibă viaţă veşnică.» Iar cel neîncăput primeşte să se nască pentru noi şi pentru a noastră mântuire", după cum ne spune pr. prof. dr Constantin Pătuleanu.

ITINERAR DUHOVNICESC CĂTRE CER
Acelaşi părinte, care este parohul Bisericii Sf. Nicoale "Udricani" din Bucureşti şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, ne vorbeşte şi despre latura profund creştină a tradiţiei de a colinda: "Îndeobşte, colindele se ascultă cu emoţie şi pioşenie, vorbind ele însele despre ele, iar bucuria de a le asculta depăşeşte orice încercare de descriere sau definire a lor. Ele sunt glasurile cristaline ale strămoşilor, ce odinioară fuseseră copii, care ne încântă auzul, luminându-ne beznele sufletului, căci ele se adresează concomitent minţii raţionale şi sufletului trăitor. Ele ne limpezesc mintea, făcând-o să înţeleagă neînţelesul, sensibilizează inima, pentru ca aceia care le ascultă să trăiască o bucurie nespusă, realizându-se astfel legătura indestructibilă şi necesară dintre minte şi inimă. Fără ele bucuria naşterii Domnului Iisus Hristos n-ar mai fi deplină. Dincolo de valoarea lor teologică, emoţională şi etnologică, căci, asemeni doinelor, ele vin din străfunduri de istorie, reprezentând documente vii ale limbii poporului nostru; prin ele ne-am păstrat şi unitatea de fiinţă, de neam şi de credinţă; adică însăşi continuitatea chinuită pe aceste meleaguri binecuvântate; ele, colindele, mai au şi o altă dimensiune: etică sau morală, care ţine de scânteia divină din fiinţa omenească. Aceasta ne ajută şi ne îndeamnă să renaştem prin metanoia (înoire), să devenim mai buni, mai iertători, cu alte cuvinte, mai vrednici de împărăţia lui Dumnezeu. E adevărat că renaşterea şi înnoirea noastră trebuie să se producă în duh, căci: «Cine nu se va naşte din apă şi din duh nu va intra în împărăţia lui Dumnzeu...». Noi credem că, prin sensibilitatea pe care ne-o transmit, colindele ne ajută să-l cunoaştem pe Dumnezeu mai direct decât pe orice altă cale. Ele pătrund în casele şi-n sufletele noastre, aduse de copiii care, cu vocile lor diafane şi cristaline, cu inocenţa lor, bat la uşile creştinilor, alungând din inimile lor bezna păcatului şi aprinzând candela nădejdilor de mântuire, într-o lume bântuită de stihiile şi furiile răutăţii. Aceşti copii nu au nevoie să li se vorbească savant despre Dumnezeu, ei ştiu să-l primească pe Dumnezeu direct, intuitiv, cu sufletul deschis, prin curăţenia şi neprihănirea sufletelor lor. Cu siguranţă că de aceea Dumnezeu îi îndeamnă pe cei care doresc mântuirea la trăire în starea copilăriei nevinovate. În preajma Crăciunului n-ar fi nepotrivit să ne străduim a redescoperi copilăria cu frumuseţea, candoarea şi puritatea ei. Să redevenim pentru o clipă copii! Să nu ratăm această şansă unică a mântuirii prin colindele copilăriei!".

"Omul trebuie să postească, să facă asceză, să se pocăiască pentru a lepăda din zgura care s-a aşezat între timp pe sufletul lui. Aşa devenim mai uşori, mai capabili de a primi bucuria şi darul naşterii pruncului în peştera Bethleemului, devenim mai transparenţi harului dumnezeiesc şi mai apţi de urcuşul duhovnicesc la care suntem chemaţi"
Pr. prof. dr Constantin Pătuleanu, parohia Sf. Nicolae "Udricani" Bucureşti

"Într-o pravilă atribuită Sfântului Pahomie cel Mare se spune că orice creştin este bine să spună de trei ori pe zi următoarele rugăciuni în post: «Împărate ceresc», «Sfinte Dumnezeule», «Prea Sfântă Treime», «Tatăl nostru», «Psalmul 50», «Crezul», «Născătoare de Dumnezeu», «Cuvine-se cu adevărat» şi «Uşa milostivirii»"
Arhim. Visarion Marinescu, stareţul Mănăstirii Plumbuita