Despre blesteme şi comori ascunse

Poveşti despre flăcări care dansează noaptea, comori legate cu blesteme şi duhuri care păzesc aurul.

Ziaristul Vladimir Brilinsky a cules o mulţime de legende despre aurul din zona Munţilor Orăştiei. Bătrânii i-au povestit şi întâmplările prin care a trecut o femeie pe care sătenii au numit-o Sapta nebuna. Aceasta mergea cu vacile la păscut prin hârtoapele din Valea Rea. Într-o zi, femeia a găsit o uşă mare, de piatră, care dădea într-o văgăună. A intrat, iar acolo a găsit un tezaur impresionant. Doi câini mari, de aur, străjuiau o încăpere. Uşa s-a închis în urma femeii, dar strălucirea aurului făcea ca încăperea să fie luminată. Sapta s-a aşezat pe un jilţ mare, din aur. A adormit.

Când s-a trezit, lângă ea era un animal nedesluşit care bea apă dintr-o scurgere din bolta încăperii. Nu s-a speriat, a băut şi ea, iar uşa s-a deschis. A ieşit la lumină şi a fugit într-un suflet spre casă. Nimeni nu o mai recunoştea, oamenii o priveau uimiţi. Povestea întâmplarea tuturor celor care aveau răbdarea s-o asculte. Apoi, legenda spune că nişte oameni s-au gândit că tot ce spune nu este chiar rodul unei minţi nebune şi au acceptat să o însoţească până la locul respectiv. Uşa parcă intrase în pământ, degeaba au tot căutat-o.

Au lovit-o pe Sapta cu pietre şi au alungat-o. Ani în şir apoi, cei care băteau Munţii Orăştiei au întâlnit-o pe Sapta, care avea privirea rătăcită, bolborosind ceva despre o uşă pe care n-o găsea. La sfârşitul secolului al XX-lea, o scrisoare anonimă anunţa că nişte studenţi au făcut o descoperire senzaţională, dând peste o peşteră plină cu aur. Descrierea peşterii şi a obiectelor semăna perfect cu ceea ce povestise Sapta, dar nimeni nu a luat în seamă spusele lor.

MARTINUZZI
Legenda spune că nişte luntraşi valahi au urcat cu ambarcaţiunile pe Strei. Au acostat la mal, iar într-o mică peşteră au văzut strălucind ceva. Nu mică le-a fost mirarea că acolo au găsit 40.000 de monede de aur koson şi lisimach, iar intrarea în peşteră era păzită de un şarpe de aur (adică, posibil, o brăţară de aur) plin cu monede. Se întâmpla în anul 153. Unul dintre luntraşi a luat toate monedele şi s-a dus cu ele la Alba Iulia să le vândă.

Cardinalul Martinuzzi a aflat şi i-a confiscat omului toată comoara. în urma altor explorări ale oamenilor cardinalului au mai fost descoperite şi alte depozite de peste o sută de mii de galbeni. Martinuzzi şi-a construit un castel la Vinţu de Jos, dar modul său de viaţă opulent a atras atenţia împăratului Ferdinand de Habsburg. Acesta l-a trimis la Vinţu de Jos pe generalul Castaldo, care l-a ucis pe cardinal. Nu a mai găsit acolo decât 2.000 de monede. Cronicile vremii spun că la un alt castel al lui Martinuzzi, la Gherla, s-au mai descoperit 1.600 de kilograme de aur şi 250.000 de florini. Iar pe cardinal l-a ajuns în cele din urmă blestemul.

AURUL JURAT
Legenda spune că dacii şi-au ascuns aurul pe unde au putut, din calea romanilor. Se spune că un bărbat din Ludeşti care a observat într-o noapte în grădina sa un foc albăstrui de vreo jumătate de metru.

A săpat şi a găsit acolo o oală plină cu galbeni. Soţia sa l-a sfătuit să lase aurul în pământ, pentru că se temea de blesteme. L-a convins, iar bărbatul a îngropat aurul la loc, dar la scurt timp nevasta sa l-a găsit paralizat, fără să mai poată scoate vreun sunet. Un altul, din Grădiştea de Munte, ştia din neam că în noaptea de Sânziene se arată flăcări deasupra locului în care sunt îngropate comori. Aflase că în anii '30, în curtea vecinilor fuseseră văzute astfel de flăcări. A săpat şi a dat de doi bani de aur, pe care i-a vândut unor arheologi şi pentru care a primit în schimb nişte bani. După ani, bărbatul s-a lăudat la crâşmă că în curtea vecinilor este îngropată o comoară.

A vrut să îşi ducă tovarăşii de pahar acolo, dar pe drumul de întoarcere au trecut peste o apă, pe o punte de lemn. Aceasta s-a rupt, oamenii au căzut în apă, dar doar bărbatul s-a înecat. Apa trecea cu puţin peste genunchi.

Dansul banilor
În Plaiul Cloşani din Mehedinţi se spune că un haiduc pe nume Lupşa Fara ar fi ascuns mai multe comori. Haiducul, care ar fi trăit pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, jefuia boieri, greci şi turci, ascunzând banii în scorburi şi peşteri. Ucis de turcii din Ada Kaleh, Fara n-a mai apucat să se bucure de bani, iar ascunzătorile comorilor sale au rămas necunoscute.

După câţiva ani, un cioban a găsit în scorbura unui fag o parte din galbenii ascunşi de haiducul Fara, dar comoara era blestemată, iar ciobanul a fost jefuit şi nu a avut parte de ea. Legenda spune că mai târziu, un om pe nume Gheorghe Tirlui a găsit o ulcică plină cu aur, o parte din comoara lui Fara, la Cotu Coienii. Se spune că acelaşi om, Gheorghe Tirlui, a descoperit o parte din banii haiducului Lupşa Fara la rădăcina unui fag, în locul numit Piatra lui Stan.

La Terpeziţa, în Dolj, oamenii povesteau că turcii ar fi îngropat o comoară în groapa în care aruncaseră trupurile flăcăilor din sat, surprinşi de atacatori pe când se aflau la horă şi măcelăriţi. Totul s-ar fi petrecut în timpul unei invazii otomane din secolul al XIV-lea şi se spune că odată pe an, noaptea, în locul unde este îngropată comoara, apare o lumină puternică, iar monedele de aur dansează hora, aşa cum făceau victimele turcilor în ziua atacului.

După ce i-ar fi ucis pe tinerii din sat, îngropându-i alături de cuferele cu galbeni, turcii au pierit ei înşişi în bătăliile care au urmat, astfel că nimeni n-a mai ştiut locul în care se află comoara. Şi această comoară este blestemată, iar cei care cunosc legenda cred că acela care găseşte aurul moare.

Şi în comuna Stejari, în Gorj, aurul joacă noaptea lângă un copac. Aici se spune că un boier pe nume Aurică Dădulescu a îngropat un cazan cu bani de aur, sădind acolo un scoruş, pentru a-şi aduce aminte locul ascunzătorii. Boierul ar fi spus un blestem: că acela care va găsi comoara să moară dacă nu va ridica o biserică. La Padeş, localnicii cred că Tudor Vladimirescu, înainte de începerea revoluţiei pe care a condus-o, a ascuns pe undeva o comoară. 

         • Cătălin Pruteanu