x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Roşu şi Negru Un capitol bogat şi remarcabil

Un capitol bogat şi remarcabil

de Anca Alexe    |    08 Sep 2008   •   00:00

Fiecare con­­­cert era o săr­bă­toare, un prilej de bucurie atît pentru public, cît şi pentru artişti.



Fiecare con­­­cert era o săr­bă­toare, un prilej de bucurie atît pentru public, cît şi pentru artişti.

Dat fiind po­ziţia sa specială, ca fost membru ti­tular în pe­rioade dife­rite, în cîteva din cele mai re­prezentative trupe ro­mâ­neşti ale anilor ’60-’80, Dorel Zaharia mărturiseşte că nu şi-a putut opri gîndurile, de la o interesantă paralelă între destinele a două dintre cele mai prolifice şi remarcabile trupe care au scris două dintre cele mai interesante şi bogate capitole ale istoriei muzicii rock şi pop româneşti: ROŞU ŞI NE­GRU şi PHOENIX: „Ambele trupe au apărut cam în aceeaşi perioadă, una la Bu­cureşti, cealaltă la Timi­şoa­ra. Amîndouă au în­ceput prin a cînta cover-uri. Nu erau singurele. Mi-aduc amin­te că în perioada 1962-1965, ’66, aprope că nu exista liceu sau facultate în ţara să nu aibă o trupă.

CONFIRMARE VA­LORICĂ. Ambele trupe au avut cîte două perioade distincte de activitate, în cîte două constelaţii artistice diferite, în care «firele de le­gătură» le-au constituit Liviu Tudan la R&N şi Nicu Co­vaci la Phoenix. Mai mult de­cît atît: în timp ce eu evoluam la Phoe­nix, un tînăr de nu­mai 14-15 ani evolua la R&N, ca mai tîrziu să se in­verseze rolurile, de data asta, el la Phoenix şi eu la R&N, povesteşte Dorel Zaharia.

Paralela poate fi conti­nuată pe multe planuri: pe­ri­oa­de, componenţă, creativita­te, trofee, discografie etc. 1968 a însemnat mo­mentul confir­mării valorice a mai multor trupe studenţeşti din ţară.

La ediţia din aprilie 1968 a festivalului naţional al ar­tei studenţeşti Roşu şi Negru ocupa Locul III, cîş­ti­gînd în acelaşi an şi trofeul «Căpri­oara de aur» al Radio-Te­le­vi­ziunii Române.“

NOSTALGIA TIMPULUI.
În perioada aceea, Dorel Zaharia se afla în „tabăra adversă“ – dar „azi... se gîndeşte cu nostalgie la «acele vremuri» cînd pasiunea şi dragostea pentru muzică erau mult mai puter­nice decît interesele materiale imediate şi substanţiale: „Anii ’60 au fost ani de acumulări, căutări, experienţe şi cristalizări, al propriului drum artistic al multora din trupele vremii, de competiţie artistică creativă. Relaţia public-trupe era foarte des­chisă şi apropiată. Nu aveam statut de «vedete» intangibile, ba de cele mai multe ori exista un dialog direct cu publicul referitor la genuri de muzică preferate de pu­blic sau testări cu pu­blic a unor noi creaţii muzicale“.

CONSACRAREA. Artistul consideră că numai „dinamismul, forţa, pasiunea şi dăruirea către public iradiată de pe scenă, precum şi calitatea repertoriului adecvat momentului şi publicului, dar şi dorinţa de a se adresa unei categorii cît mai largi de public au fost factorii care au stat la baza succesului şi consacrării trupei. Desigur, în acei ani ne cu­noşteam cu toţii, doar făceam parte din aceeaşi «familie», eram de-o generaţie (în mare): Nancy Brandes, Nicki Dorobanţu, Florin Marcovici, Liviu Tudan, Ovidiu Lipan, plus 2, 3 suflători, a fost formula «forte» a anilor ’60“.

SALA DE REPETIŢIE
Dorel Zaharia îşi aminteşte de perioadele sale active în Roşu şi Negru. „Locul nostru de muncă zilnic era sala de repetiţie; ne întîlneam în fiecare zi şi planificăm activităţile pentru zilele următoare.“ Dorel Zaharia menţionează că fiecare din cele două formule stabile ale trupei Roşu şi Negru a avut o perioadă de apogeu măsurată cu factorul de valoare al timpului respectiv. În opinia artistului, anul 1969 reprezintă unul din anii de vîrf ai grupului prin cîştigarea trofeului „Club A“: „A fost primul festival pop organizat în ţara de către Clubul Institutului de Arhitectură Bucureşti şi premiul pentru concepţie muzicală conferit lui Liviu Tudan. Anul 1984, cred, constitue al doilea «vîrf» atins de Roşu şi Negru, prin participarea şi reprezentarea României la Festivalul Şlagărului Internaţional de la Dresda în Germania. Acolo am obţinut premiul I şi premiul special al presei (premiu unic), de data aceasta ca o recunoaştere şi pe plan internaţional a valorii artistice a acestei trupe.“

VA RĂMÎNE SUFLETUL TRUPEI
„Sper ca Liviu să rămînă în paginile istoriei  muzicii pop româneşti, nu numai prin creaţiile lăsate şi înregistrate, ci şi prin descrierile celorlalţi oameni, prieteni, apropiaţi, colegi ai «omului» Liviu Tudan. Eu unul n-aş putea să-l numesc şef de trupă, ci mai degrabă «om de trupă». El era sufletul trupei. Sacrifica timp şi bani pentru binele trupei; anul 1979 a fost anul investiţiilor în utilizarea tehnică a trupei. Cu banii primiţi ca drepturi de autor a cumpărat componente de echipament audio şi lumini, pe care le-am montat împreună, realizînd prima instalaţie proprie de sunet şi lumini.“ (Dorel Zaharia)

MAI DEGRABĂ A FOST UN ANTI-STAR DECÎT UN POP-STAR
Liviu Tudan, întotdeauna preocupat de eventualele probleme personale ale fiecăruia din membrii trupei. Din anii ’60 (de pe vremea „Sideral“-ului), cotat printre cei mai buni basişti şi vocalişti ai genului, dar n-a creat niciodată în trupă vreo intenţie de ierarhizare după vreun criteriu; toţi eram egali şi conştienţi de rolul pe care-l deţineam în trupă. Om deschis, fără fasoane, îl văd mai degrabă ca un anti-star decît un pop-star. Cînd era vorba însă de Roşu şi Negru devenea un ma­nager şi negociator foarte dur. Muzician complex, beneficiind în anii ’80 şi de aportul celorlalţi valoroşi instrumentişti şi colegi de grup, Liviu a reuşit să creeze o sonoritate specifică ce defineşte Roşu şi Negru. Apogeul propriei mele cariere ca artist, muzician şi instrumentist; un vis frumos şi împlinit. (Dorel Zaharia)

AMPRENTA ÎN ISTORIA TRUPEI
Începînd cu anii ’70-’80, ­generaţiile pot spune că s-au amestecat. Acum, nu mai avea importanţă vîrsta, ci experienţa şi talentul. Alături de Liviu Tudan, care a preluat conducerea trupei, au trecut pe rînd pe scenă mulţi artişti: Dan Bădulescu, Florin Ochescu, Nuţu Olteanu, Liviu Hriscu, fiecare lăsîndu-şi semnătura sau amprenta în istoria trupei. (Dorel Zaharia)

×