După “Index ’66”, “Cromatic” şi “Mondial”, în 1977, Gyulo revine la Cluj formînd trupa sa de suflet, Semnal M.
După “Index ’66”, “Cromatic” şi “Mondial”, în 1977, Gyulo revine la Cluj formînd trupa sa de suflet, Semnal M.
Paul Ciuci – Compact: “Un muzician adevărat”: “Trupa Semnal
M, condusă de Iuliu Merca (sau «Gyulo»
cum îl poreclisem noi), a reprezentat prima formaţie de talie internaţională
din România. Ei au avut multe concerte în Occident. Sfinx, Phoenix şi Semnal M erau cele mai valoroase
trupe româneşti. Gyulo era cel mai bun interpret de blues la chitară, înainte
de A.G. Weinberger. În 1981, cînd noi de-abia apărusem, el a fost primul care
ne-a încurajat”.
TATĂL BANCURILOR. “Nu
suferea de grandomanie şi era foarte sincer. Îţi spunea în faţă ce gîndea.
Gyulo era un tip cinstit, onest şi un adevărat prieten. El a fost «Tata
Bancurilor», înainte de Teo Peter. Ei, acum, «dorm în pace». Cînd am fost la
Cluj, am fost la Teo şi, pe urmă, la Gyulo. Era un prieten devotat şi foarte
sincer. Îţi spunea în faţă ce gîndea. O calitate pe care puţini o au… Ştia să
vorbească şi pe «limba ţăranilor» şi pe «limba intelectualilor». Ne-am înţeles
foarte bine. A murit în 1999, în acelaşi an în care a avut loc eclipsa. Cînd am
primit vestea eram pe drum. Moartea lui reprezintă o mare pierdere. A murit «Un
muzician adevărat». Avea un magnetism care te atrăgea. În anii ’80-’81, la
«Continental», în Cluj, sau «Conti» cum îi spuneam noi, la concertele lor,
biletele se vindeau cu două săptămîni înainte. Într-o seară, noi trebuia să cîntăm
la «Chios». Ca să ne încurajeze, el a intrat,
a pus mîinile pe bar şi a spus: «Daţi-i drumul, măi ficiori!». Noi simţeam în
aer o vibraţie. El şi cu Doru Tufiş au avut primele chitare «Fender» din România.
Era un tip foarte generos.”
OMUL-PRIMĂVARĂ. Cristi
Minculescu – Iris: “L-am cunoscut în ’82, în decembrie, cînd, chiar dacă era
foarte răcit, a venit să ne vadă pe noi, cei de la Iris, în concert la Casa
Studenţilor din Cluj. Întîlnirile noastre, foarte rare, erau presărate cu o
puzderie de bancuri. M-a impresionat teribil optimismul său, faptul că emana
foarte multă bunădispoziţie, era o prezenţă tonică indiferent de conjunctură şi
de context. Cînd apărea Iuliu, venea primăvara. Şi am cîntat la Cluj imediat
după moartea sa. Ne-a chemat Fane Nagy şi am cîntat piesele noastre pentru
Iuliu în toamna anului în care a murit. S-a stins foarte repede. Iar noi am
pierdut un muzician de geniu. Am pierdut un camarad de breaslă. Iar creaţia sa
este irepetabilă. Întotdeauna este demn de luat în seamă omul şi muzicianul
Iuliu Merca. Nici acum nu îmi vine să cred că a plecat dintre noi. Era un tip
foarte hîtru, plin de umor. Prin moartea sa, el a lăsat un gol care nu va fi
umplut niciodată. Era un exemplu demn de urmat, fiind un chitarist, un vocalist,
dar, mai ales, un om de excepţie. Nu reuşea niciodată să fie trist”.
CALE. Adrian
Ordean – Compact: “Pe Iuliu (pe Iuliu sau «Gyulo» cum îi spuneam noi), l-am
cunoscut personal în anii ’78-’79. Înfiinţasem o trupă, «Riff» şi am mers
aproape 2 ani cu Semnal M prin turnee. L-am cunoscut foarte bine. Te fascina cu
adevărat. Cînd cînta el, rămîneai cu gura deschisă. Exercita o mare putere
asupra sălii. Era celebru pentru glumiţele lui. Era înzestrat cu un simţ al
umorului ieşit din comun, era foarte acid. Era un adevărat prieten de la care
aveai numai de învăţat. Timp de un an, un an şi jumătate am simţit spiritul
competiţiei care se ducea între noi. Gyulo a fost o cale de urmat. În ultima
parte a vieţii sale, ne-am întîlnit la mine în studiou, unde a înregistrat cîteva
piese”.
DAR DIVIN. Fane
Nagy – Semnal M: “Nu pot să uit cum, înainte de concert, Iuliu stătea în
spatele scenei, cu chitara agăţată de gît şi cu nădragii prea largi ce atîrnau
pe el. Îi ziceam: «Vezi, măi, că iar îţi cad nădragii». El dădea din cap:
«Bine, bine!», se trăgea de brăcinari şi urca pe scenă. Nu exagerez deloc
atunci cînd spun că Iuliu a fost un dar de la Dumnezeu pentru România”.
“Unul dintre cei mai
muzicali compozitori din România, practic aproape toate piesele lui ajungînd
hituri; să nu uităm că în anii ’80 «Moara» a prins un loc în topul britanic. A
fost o fîntînă nesecată de muzică şi i-a învăţat şi pe alţii”
Adrian Berinde
“Întîlnirile noastre
erau presărate cu o puzderie de bancuri. M-a impresionat teribil optimismul său,
faptul că emana multă bunădispoziţie, era o prezenţă tonică indiferent de
conjunctură şi de context. Cînd apărea Iuliu, venea primăvara”
Cristi Minculescu