Jolly Joker

În 2007, la 30 de ani de la debutul trupei, au avut loc două concerte, la Bucureşti şi la Cluj.

În 2007, la 30 de ani de la debutul trupei, au avut loc două concerte, la Bucureşti şi la Cluj.

Cu prilejul manifestării din Capitală, Ştefan Boldijar, vocalist şi basist, a făcut precizări despre activitatea proprie şi cea a trupei: “De cînd mă ştiu mi-a plăcut muzica. Încă din clasa a patra am cîntat în corul Şcolii Bob sub îndrumarea dnei Bindea, o profesoară ce a ştiut să ne facă să îndrăgim tot ce-i frumos. Am participat la numeroase concursuri, cîştigînd multe dintre ele, şi ţin minte că eram un fel de «Jolly Jocker», cîntînd pe orice voce. Ulterior, a venit şi vremea primei formaţii în cadrul şcolii, dar nu ne-a descoperit nimeni. Am decis să continui şcoala avînd noroc de profesori foarte «umani». În particular, am continuat să cochetez cu muzica, perfecţionînd cîntatul cu chitara şi alcătuind un repertoriu, găsind o orientare spre muzică pe voci cu armonii frumoase. După cîteva încercări de cîntări la nivel de amatori, m-am întîlnit şi m-am împrietenit cu Eugen Tunaru, Vali Fărcaş şi Puiu Delioran, studenţi la Conservatorul din Cluj. Am înfiinţat grupul «Experimental Quartet», petrecînd împreună cîţiva ani pînă la plecarea în armată.”

 
ETERNA POVESTE. Boldijar îşi aminteşte nostalgic: “După întorcerea din armată am decis să continuu să cînt şi ca profesionist, cu atestat, alături de renumiţii Ady Petran, Farkaş Iosif, zis «Api», Ghiţă Ciolac, trecînd prin «şcoala» cîntatului prin restaurante şi baruri, căpătînd rutină pentru activitatea viitoare. După două sezoane pe litoral, unde am cîntat în formule «ad-hoc», m-am reîntîlnit cu Iuliu Merca şi, după discuţia din 1976, a început ceea ce mi-a schimbat radical viaţa, frumoasa poveste SEMNAL M, care continuă şi azi şi sper să mai continue, dacă asta vrea Dumnezeu şi publicul nostru. După ce, în 2007, am aniversat 30 de ani, sărbătoriţi la Cluj şi la Bucureşti, asteptăm să apară un DVD care să oglindească tot ce s-a petrecut cu noi în acest timp. Ulterior, ne vom concentra asupra înregistrării noului CD în actuala formulă: Florin Ştefan – chitară, Dan Secheli – tobe şi al vostru Ştefan Boldijar, solist şi chitară bas.”

“Stăteam toată ziua cu chitările în mîini şi ideile veneau de la sine. Iuliu era foarte spontan şi productiv. Nu doar bun textier, era şi un excelent instrumentist, orice chitară sunînd bine în mîinile lui. Cînta cum gîndea şi, fiind un tip melodic, inteligent şi fain, aşa ieşea şi muzica”
Ştefan Boldijar - vocalist, basist

 
Competiţie pe ritmuri rock
“Au trecut anii şi, după cîteva încercări de cîntări la nivel de amatori, m-am întîlnit şi m-am împrietenit cu Eugen Tunaru, Vali Farcas şi Puiu Delioran – toţi studenţi la Conservatorul din Cluj – şi am pus bazele grupului «Experimental Quartet», cu care am petrecut cîţiva ani pînă la plecarea în armată, cîntînd la renumitele “dansuri” din şcoli, facultăţi şi cantine, unde concuram cu «Cromaticul» lui Iuliu Merca,«Monochord»-ul fraţilor Hellmann, «Compania de Sunet» a lui Bobby Călugăreanu etc., adică tot ce mişca prin Cluj la ora aceea.”

Merca îşi dorea un drum propriu în Ardealul natal

Boldijar mărturiseşte: “Cu Merca mă ştiam de prin 1966, de pe la baluri, concerte în cămine şi cantine studenţesti. Am avut cariere paralele timp de 10 ani pînă cînd ne-am întîlnit pe litoral. El cînta la un restaurant, numit «Aladin», cu «Mondialul», iar eu, alături, cu o altă trupă. Dupa concerte, obişnuiam să ne întîlnim şi să cîntăm impreună. Lui i-a plăcut timbrul meu vocal şi a înţeles că ne potriveam. Eu îl întrebam: «Măi, pe unde tăt umbli tu?». Iar el spunea că vrea să vină acasă, în Cluj. Se săturase să cînte compoziţiile altora, simţea că era pregătit pentru un drum propriu şi că în Ardeal se putea exprima aşa cum dorea. Întotdeauna au sunat diferit trupele din Bucureşti şi cele din Ardeal. Voia să cînte româneşte, şi ca text, şi ca structură melodică, şi pe înţelesul tuturor. S-a întors, aşa cum a spus, în Cluj, şi, în iunie 1977, am pornit deja în primul turneu la Costineşti. Acolo au fost compuse «Moara», «Vara amintirilor», «Trenul – cursă de persoane»“.

Maestrul şi discipolul

“Acasă, interpretam cu sora mea vocal piesele la modă, acompaniat de fraţi la diferite instrumente improvizate (oale, tigăi, mobilă, fluier etc.), pînă am primit o chitară pe care am învăţat să cînt singur, inventînd poziţii proprii pentru acorduri. Primele îndrumări le-am primit de la un bun prieten, Hellmann Gyuri, care a terminat Şcoala Populară de Artă, secţia «chitară», deci era «profi», care mi-a arătat că se poate cînta şi altfel la chitară, adică: corect”.