Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toată viaţa s-a luptat cu rolurile cele mai puternice şi a ieşit mereu învingător. Presa a consemnat succesele.
"Maestrul şi Margareta", dramatizare după Mihail Bulgakov, realizată de Michaela Tonitza Iordache şi Cătălina Buzoianu
Se poate spune că mai toată viaţa şi-a trăit-o pe scenă. Când nu era în faţa publicului, cu siguranţă se pregătea pentru vreun rol. A dat strălucire unor genuri ca: musical, teatru-dans, one-man-show. El a creat un cu totul alt Richard III, alt Hamlet, alt Petru Rareş, alt Rică Venturiano, alt Caţavencu. A impus exigenţe şi mai mari unor roluri din marea dramaturgie: Shakespeare, Brecht, Ghelderode, Pirandello sau Caragiale.
Hamlet. Faptul că în 1975 l-a jucat pe Hamlet a fost un privilegiu, dar şi o piatră de moară, care a necesitat ani întregi de pregătire, cum singur recunoştea mai târziu. Rolul din piesa lui Shakespeare mai fusese atribuit înainte doar "greilor" scenei româneşti, precum: Grigore Manolescu, Constantin Nottara, Aristide Demetriade, Tony Bulandra şi George Vraca. "Hamletul meu e doar un om", spunea Ştefan Iordache într-un ziar din 1974, însă "omul-Hamlet" şi spectacolul în ansamblu au fost lăudate în presa vremii, inclusiv în câteva reviste din Occident. "Niciodată nu a fost o capodoperă a lui Shakespeare interpretată atât de flexibil", spunea Thomas Quinn Curtiss într-o revistă anglo-saxonă.
Laude după laude. Un an mai târziu, Ştefan Iordache "a arătat o nouă faţă a talentului său" (Săptămâna, noiembrie 1975), în spectacolul "Ultima oră", a lui Mihail Sebastian, tot la Teatrul Nottara. Cu fiecare cronică de teatru, o dată cu fiecare spectacol nou, Ştefan Iordache a fost "taxat" în diverse feluri: "o categorică vedetă" (Săptămâna, iunie 1979, despre piesa "Nu sunt Turnul Eiffel"); "indescriptibilul său joc... urcând treptat din adâncuri" (Contemporanul, decembrie 1979, despre piesa "Emigranţii"); "ceilalţi actori nu ating decât rareori nivelul de asumare şi transfigurare a lui Ştefan Iordache" (Contemporanul, ianuarie 1984). Alte roluri importante au fost: Ignaţiu, "Amurgul burghez" (1986); Nae Caţavencu, "O scrisoare pierdută" (1999); Humbert Humbert, "Lolita" (2003) şi multe altele. Chiar dacă pasiunea sa a rămas scena, nici filmele în care a jucat Ştefan Iordache nu sunt mai prejos. Astfel, el are rolul lui Mitică, în "De ce trag clopotele, Mitică?" (1981); Mc Callum, în "Pruncul, petrolul şi ardelenii" (1981); Şerban Saru-Sineşti, în "Cei care plătesc cu viaţa" (1991), Victor Petrini, în "Cel mai iubit dintre pământeni" (1993); sau Dinu Sfiosu, în "Ticăloşii" (2007), ultimul său film.
"Pentru ce trăiesc? Dacă aş avea copii, v-aş spune: pentru copii. Aşa vă spun cu mâna pe inimă: pentru meserie. Şi când spun meserie mă gândesc la teatru"
Ştefan Iordache - interviu din revista Cinema (aprilie 1979)
Citește pe Antena3.ro
