Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prima întrebare vine uşor... “Cum v-aţi cunoscut?” Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “L-am cunoscut pe când eram în liceu”, spune doamna Georgeta Mihăilescu-Brăila...
În spatele fiecărui bărbat puternic se ascunde o femeie puternică.
Prima întrebare vine uşor... “Cum v-aţi cunoscut?” Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “L-am cunoscut pe când eram în liceu”, spune doamna Georgeta Mihăilescu-Brăila. “El făcea teatru de amatori. În acea echipă era şi sora mea mai mare. Ei, şi într-o zi a trebuit să-i aduc o pereche de pantofi şi-n loc să nimeresc în cabina ei, am nimerit în cabina lui. Pe urmă sora mea mi-a povestit cum că el tot îi spunea că o fetiţă frumoasă, care avea candoare şi puritate, a intrat în cabina lui şi tare şi-ar dori s-o mai vadă. Sora mea nici măcar nu ştia că e vorba despre mine şi râdea de el. Dar destinul lucra şi el, aşa că într-o după-amiază însorită, pe strada mare veneau de sus sora mea, cumnatul meu şi el, Brăila, şi din jos, eu, de la şcoală. El zice: «Uite, ea este!». Iar sora mea: «E sora mea, las-o în pace, e fată cuminte şi deja e cerută-n căsătorie. O să se mărite». Eu aveam 18 ani, dar arătam de 14 ani. Nu umblam cu băieţi, se punea accent mult pe cuminţenie, dar eram foarte curtată în acelaşi timp”.
PE SUB TEI. “A-nceput să mă conducă zilnic spre casă. Drumul de la şcoală spre casă era destul de lung. Eu credeam că era o întâmplare şi vorbind vrute şi nevrute am aflat că era îndrăgostit de mine. Eu aveam opt cereri în căsătorie şi l-am ales pe el. Ştiţi de ce? Din cauză că el a spus câteva cuvinte când m-a cerut în căsătorie «să nu cumva să ai zestre». Asta mi-a declanşat interesul. Din 1947 ne-am tot plimbat pe sub tei şi castani şi apoi ne-am căsătorit, după trei ani, în 1950. Actele le-am depus la 1 aprilie şi el râdea de mine că m-a păcălit. Avea un mare respect pentru familie”, a încheiat Georgeta Mihăilescu-Brăila.
Citește pe Antena3.ro
GLUME, GLUME… Florin Mihăilescu-Brăila, fiul marelui actor, a căutat prin amintirile sale şi ne-a dăruit una la care ţine mult. “Prin 1979 sau 1980, un prieten de familie, un anume domn Noldi, s-a mutat în casă nouă. Aşa că s-a gândit să facă o inaugurare la care i-a invitat şi pe ai mei. Tata avea spectacol şi nu putea merge la ora fixată. Aşa că pe mama au luat-o nişte prieteni, iar tata urma să vină mai târziu. Când a ajuns acolo, mama m-a sunat pe mine la telefon şi mi-a dat adresa. Tata, după ce s-a terminat spectacolul, m-a sunat să afle adresa. Eu i-am dat adresa şi apoi a ieşit în faţa teatrului să ia un taxi. Cum stătea el aşa şi nu venea nimic, numai ce opreşte lângă el o maşină de Miliţie. «Bună seara, maestre!» «Bună seara, băieţi!» «Da’ ce faceţi aici, maestre?» «Aştept un taxi.» «Dar unde mergeţi?» «Păi, în strada cutare.» «Hai, că vă ducem noi.» Când au ajuns acolo se făcuse deja vreo 11:00. Se dă tata jos şi când să intre la fereastră, la parter, o doamnă în vârstă. «Bună seara, maestre! Dar ce căutaţi pe aici?» «Săru’ mâna. Am venit la domnul Noldi. Că soţia mea e la dânsul şi am venit şi eu.» «Cine?» «Domnul Noldi.» «N-am auzit.» «Păi, s-a mutat de curând, acum vreo săptămână.» «Nu, domnul Brăila, nu s-a mutat nimeni aici.» «Cum, doamnă, la etajul cutare, la apartamentul cutare.» «Nu, domnul Brăila, acolo stă familia Icsulescu.» «Nu e aici strada cutare, numărul cutare?» «Ba da, dar nu stă aici nimeni cu numele Noldi. Stau aici de 30 de ani, ştiu tot ce mişcă în blocul ăsta.» «Ia uite, să vezi că dobitocul ăla a scris adresa greşit.» åla fiind eu. Se întoarce spre miliţieni: «Măi, băieţi, mă duceţi până acasă?». S-a suit în maşină şi l-au dus acasă. Acasă s-a culcat. Mama a venit pe la 4:00, 5:00 dimineaţa. Au adus-o prietenii noştri cu taxiul. S-a dus şi ea şi s-a culcat. S-au văzut pe la 11:00, 12:00… Mama i-a spus: «Ce ai făcut, măi, de ce nu ai venit?». «Dacă fi-tu a notat greşit adresa…» «Care e adresa?» S-a dus tata, a adus hârtiuţa. «Uite strada cutare, numărul cutare.» «Asta e adresa. Asta era.» Acum, ca la cinematograf, mutăm cadrul. Doamna respectivă se întâlneşte cu domnul Noldi. Zice: «Domnul Noldi, a venit aseară domnul Brăila cu Miliţia. Zicea că soţia lui e la dvs. Dar eu i-am spus că nu locuiţi aici».”
“Soţia mea a fost o Doamnă de treabă. A ştiut… ce-a ştiut. M-a condus, m-a călăuzit în viaţă. M-a şi criticat. Asta a fost partea bună. De rău nu poate fi vorba să spun ceva, nu? Ha-ha-ha!”
ultimul interviu dat
de Ştefan Mihăilescu-Brăila lui Eugen Atanasiu pentru postul tv SOTI, 1993
“Era un pesimist notoriu. Îl apuca disperarea din orice. Şi atunci, din intuiţie, instinct, dragoste sau Dumnezeu ştie din ce, mi s-a născut gândul unei terapii. Cum îl vedeam în starea asta îi spuneam: «Ştefan, ştii ce? Hai să râdem o jumătate de oră». Era ca o întrecere”
Georgeta Mihăilescu-Brăila
