x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şcoală de viaţă

0
Autor: Ioana Bogdan 18 Feb 2008 - 00:00

Omul şi artistul Ştefan Mihăilescu-Bră­ila. Un geniu actoricesc cu un destin foarte special, cu o carieră aparte.

Omul şi artistul Ştefan Mihăilescu-Bră­ila. Un geniu actoricesc cu un destin foarte special, cu o carieră aparte.

 

Eu cred că nici un interpret român nu a dat “chip”, mai ales pe micul ecran, poltronului, ticălosului ideologizat, agresiv şi manipulant în acelaşi timp, ca nea Ştefan. Folosea o gamă uriaşă de grimase, gestionându-le cu măsură perfectă. Gesturi întrerupte la jumătate, priviri veroase ascunse uşor de pleoape coborâte ca un stor dubios... Gestica trupului de “titan de carton” alterna cu imaginea fricosului stupid şi jalnic. Un tremur uşor vizibil al muşchilor obrazului, gimnastica buzelor  surprinse de ochiul camerei de luat vederi, te iau (parcă!) de complice, pe tine, telespectatorul... Uluitoare mijloace actoriceşti, gândite de nea Fănică, special pentru platoul de televiziune şi film. Intuia strălucit rolul prim-planului pe micul şi marele ecran şi impactul acestuia în raport cu spectatorul. 

 

DIBĂCIE. Umplea acest cadru cu o varietate fabuloasă de gesturi, ocheade aruncate de-a stânga şi de-a dreapta nasului imens, agresiv şi comic, însoţind totul cu un glas de taur furios sau cu mlădieri mieroase, unsuroase, aparte-uri bine plasate... Sunt unele momente “vesele” de numai câteva minute care pot fi considerate adevărate “lecţii de arta actorului”. Pentru că nea Ştefan nu era numai un actor comic, era un creator de univers comic-satiric. Ducea ticăloşia, pervertirea personajului cu atâta dibăcie, încât privitorul simţea nevoia unei sentinţe punitive. Fie că juca într-o schiţă de câteva minute dintr-o emisiune de varietăţi sau într-o piesă de teatru modern/ clasic, el construia faţa comică a personajului, susţinută de replici, dar şi ceea ce se afla sub fizionomia lui, caracterul său ascuns de călău sau de victimă, cu o forţă de convingere rar întâlnită. Şi vocea lui… O mlădia ca nimeni altul, de la şoapta protectoare la răcnetul de falsă revoltă. Un cameleon care-şi schimba “faţa” cu o viteză uluitoare! 

 

AUTENTIC. I-a sedus pe realizatorii tv cu aceste trucuri, astfel încât majoritatea dintre noi l-am distribuit în satirele cu aluzii politice sau moralizatoare semnate de Ion Băieşu, Petre Bărbulescu şi alţii, creionând astfel un arhetip al ticălosului “moralei socialiste de tip nou”. Această situaţie putea să se transforme într-un pericol pentru nea Ştefan, pericolul repetării. Cu toate acestea, putem afirma, cu mare siguranţă, că aşa ceva nu s-a petrecut. Avea el un gest propriu cu care juca “incapacitatea de a ieşi” dintr-o împrejurare în care personajul era prins “cu mâţa în sac”. De fiecare dată Nea Fănică a fost extraordinar şi surprinzător. Fie că juca un magnat ame­rican arivist, incult şi suficient, fie că juca un funcţionar obscur, dar ticălos din mecanismul birocratic ţarist, fie că juca un “şef de cadre din România socialistă” sau un simplu cetăţean în faţa ghişeului, Ştefan Mihăilescu-Brăila era atât de autentic, încât te ţinea captiv până la finalul ecranizării. 

 

GALERIE. Paginile de teatru clasic, fiind mai ample în demersul interpretativ, îi ofereau o respiraţie mai largă şi o jerbă de “găselniţe” mai mare şi mai variată. Mie mi s-a întâmplat, nu de puţine ori, să mă lovesc în viaţă de câte un personaj negativ din galeria lui Nea Fănică... Ştiam de la maestru până unde merge minciuna, prefăcătoria, servilismul, duplicitatea, trădarea... Fără glumă, domnul Brăila era o şcoală de viaţă, chiar dacă viaţa lui personală nu a fost întotdeauna aureolată de perfecţiune... Mi-aduc aminte că politica editorială a vremii prevedea ca toate scenetele noastre satirico-umoristice să se termine cu un fel de “morală”, ca în fabu­lule... Iar personajul respectiv trebuia să fie demascat sau pur şi simplu înlăturat. Nea Fănică a înţeles chestiunea asta şi, cu o oarecare inerţie, a acceptat “morala” trecând din registrul satiric în cel comic cu o viteză uluitoare... În fond, ticăloşii de orice fel ar fi trebuie pedepsiţi.

 

FĂNICĂ CEL MARE. Despre artistul emerit Ştefan Mihăilescu-Brăila este vorba. Cel care, la numai 24 de ani, strălucea pe scena Teatrului “Maria Filo­tti”, din Brăila, oraş în care s-a şi născut. Şi-a început cariera cu roluri grele, încă de la tinereţe, roluri pe care alţii le prind abia la bătrâneţe. A fost legitimat pentru asta de talentul dat de la Dumnezeu în exces.

Scriitorul şi realizatorul tv Dan Mi­hăescu povesteşte: “Eu l-am cunoscut în 1960, la filmările cu «Portretul unui ne­cunoscut», un film artistic realizat după o povestire a mea. Atunci debutam eu ca au­tor, actorul Octavian Cotescu, iar Fănică avea deja trei ani vechime pe platourile de filmare. A început în 1957 şi au urmat peste 60 de filme în care a jucat. Nelipsit de la Radio şi Televiziune. Am filmat de multe ori cu el, pentru emisiuni de divertisment şi de fiecare dată am avut impresia că n-a venit singur în studio, ci adus de mână de chiar Muza Comediei, care l-a iubit statornic. Ultima oară am filmat cu el la TVR, pentru Re­velionul ’96, an în care nimeni nu înţelege de ce a trebuit să moară. Nu eu sunt autorizat să spun că nea Fănică a fost un mare actor de comedie. Încă din viaţă, el şi-a asumat eternitatea. O dove­deşte cu prisosinţă şi acest DVD, pe care dacă nu îl ai, eşti mai puţin vesel decât me­riţi. E păcat să ratăm o întâlnire fabuloasă cu o stea pământeană, care s-a mutat, prea devreme, în altă stea, pe cerul de deasupra noastră.

 

Despre DVD

Am ales pentru acest “colaj” de satiră şi umor tv câteva momente de satiră la adresa unor personaje care populau fostul regim, interpretate cu o forţă actoricească incredibilă, încât privitorul se poate întreba “cum a fost posibil să se difuzeze aşa ceva pe ecranul televiziunii publice?”... Da! Era în 1974, o perioadă de oarecare liberalizare... când “viza” era ceva mai relaxată. Materialul la care mă refer este înregistrat pentru Revelionul din 1975. Este  vorba de “Lupuşor şi Mielu”, scenetă scrisă de Petre Bărbulescu, coleg cu noi la TVR, pe vremea aceea. Materialul a fost difuzat şi a avut parte de o reacţie extraordinară în public.

Ulterior, multă vreme materialul s-a ră­­tăcit în arhivă, nu s-a mai difuzat şi a in­trat în uitare. S-a des­coperit după ’92. Mă bucur că sceneta lui Conţi Băr­bulescu poate fi cunoscută şi de către pu­blicul de acum. Poate că personajul jucat de Ştefan Mihăilescu-Brăila a dispărut astăzi din nomenclatorul de funcţii... dar caracterul lui, din păcate, a su­pra­vieţuit....

Citeşte mai multe despre:   ştefan,   fănică

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de