Floare de mină

"M-am separat de o femeie şi am luat lîngă mi­ne... o chita­ră care are un simbol anu­me" – Andrei Păunescu.

"M-am separat de o femeie şi am luat lîngă mi­ne... o chita­ră care are un simbol anu­me" – Andrei Păunescu.

Şi totuşi există iubire şi bles­tem, emo­ţie şi spirit, viaţă şi lacrimi, creaţie şi lumină, mîn­gîierea poeziei şi... "serenade ilogice". Un destin format din suflet şi cîntec: Tatiana Stepa. Şi dincolo de tot şi toate –  femeie, iubită, prietenă, cea care "a însemnat multe lucruri în mai multe etape" în viaţa lui Andrei Păunescu. "În primul rînd, atunci cînd Tatiana a venit în «Cenaclul Flacăra» în 1982 a însemnat o adolescentă talentată pe care a admirat-o de la început un adolescent mai mic care era şi el în echipă – acela eram eu", îşi aminteşte Andrei Pău­nescu. "După 1990, ne-a legat o colegialitate continuă şi un parteneriat asemenea. Ta­tiana, pe lîngă faptul că este talentată, este şi un om foarte, foarte serios."   

ANI ŞI ANI... O iubire care nu are legătură cu poveştile simple, comune, cu prinţi şi prinţese care vor trăi... pînă la adînci bătrîneţi împreună. Cel puţin aşa pare povestea dintre Tatiana Stepa şi Andrei Păunescu: "În plan personal, dacă e vorba de mărturisiri, timp de cîţiva ani, după 1994-1995, parteneria­tul nostru a fost total. Am avut o prietenie care s-a dezvoltat într-o relaţie completă. Au fost nişte ani foarte frumoşi, în care am realizat lucruri bune, cam în tot ce ne-am propus".  

 PÎNĂ LA SFÎRŞI­TUL VIEŢII. "Ca bărbat, Tatiana m-a îmbogăţit prin faptul că orice bărbat care cunoaşte o femeie ieşită din comun ar trebui să se simtă bogat pînă la sfîrşitul vieţii. Pentru unii este incomod să cunoască o femeie ca ea, pentru că are personalitate. Este şi dificilă... Dar, pentru un bărbat care vrea şi altceva decît o femeie comună, cuminte şi gospodină, liniştită şi tăcută, e o experienţă unică. Mai ales că sînt bărbaţi, şi mă număr printre ei, care, dincolo de frumuseţea fizică necesară la o femeie, trebuie să fie motivaţi şi de alte energii. Şi una dintre energiile acestea este vocea, iar Tatiana are o voce de neegalat", spune Andrei Păunescu. "E o artistă absolută, este o voce foarte bună, o compozitoare asemenea şi un coleg minunat. Un om pe care te poţi baza necondiţionat."

 O ALTĂ ÎNTÎLNI­RE. Un artist care te cucereşte prin forţa cîntecului şi a vocii, prin energia transmisă parcă din "motoarele lumii". Şi dacă nu ar fi fost această voce dumneze­ieas­că...? "Probabil că dacă Tatiana nu ar fi avut această voce, nu aş fi avut nici eu urechea sau sufletul care să se simtă atras de componentele astea. Nu ştiu cum ar fi fost... probabil că dacă nu ar fi avut voce, eu aş fi fost un strungar destoinic şi ne-am fi întîlnit pe hală într-o întreprindere de tăiat cuie în patru", mărturiseşte cu umor Andrei Păunescu.

 CHITARA... "Ce a fost a fost,/ Ce va fi va fi/ Uite că a venit ultima zi... Cum a fost «ultima zi» alături de Tatiana Stepa?"  "De fapt, eu nu am avut niciodată ultima zi cu Tatiana. Am avut o perioadă destul de tensionată între momentul în care ne-am despărţit ca bărbat-femeie şi momentul în care ne-am recîştigat prietenia anterioară, prietenia de colegi. Dar acele luni au trecut repede, pentru că ne-am reîmprietenit. Şi acesta e un lucru rar... de obicei, oamenii după ce se despart în cuplu fie se urăsc, fie se ignoră toată viaţa", este de părere Andrei Păunescu. "Ţin minte că am fost într-o vacanţă în afara ţării, în Grecia. Stabiliserăm dinainte că ne vom separa, şi în dimineaţa în care am ajuns în Bucureşti – se întîmpla la sfîrşitul verii, începutul toamnei 1999 – am condus-o la noua ei locuinţă. Am ajutat-o să se mute şi în aceeaşi zi am cumpărat cea mai frumoasă dintre chitarele pe care le am acum. Este o chitară precum părul Tatianei cîteodată, un fel de blond-şaten în şuviţe. Este şi o poveste aici... M-am separat de o femeie şi am luat lîngă mine o chitară, care are un simbol anume."

NESTEMATA. Un poem, o floare, o nestemată: Tatiana Stepa. Dintre toate aceste minuni ale lumii ce ar fi Tatiana? Andrei Păunescu dezvăluie că a scris un poem cu gîndul la ea: "Nu este un poem de dragoste conven­ţional, ci este un altfel de poem, numit «Bîrfa în pat», pentru că noi am fost în primul rînd prieteni. Am avut plăcerea de a vorbi foarte mult şi de a descoperi ce valoa­re are bîrfa despre restul lumii ţinută în pat. Tatiana nu este o floare foarte delicată, e o floare abruptă de munte... cred că e o floare de colţ care se găseşte rar şi care rezistă în condiţii inumane uneori, iar ca o nestemată – Tatiana este şi direct, şi indirect o floare de mină, undeva între negru şi galben, dacă există aşa ceva".