Lumină la malul mării

Există în viaţă momente, oameni şi întîmplări care-ţi schimbă destinul. ­Muzica Tatianei Stepa a schimbat multe ­destine...

Există în viaţă momente, oameni şi întîmplări care-ţi schimbă destinul. ­Muzica Tatianei Stepa a schimbat multe ­destine...

Festivalul Folk You! de anul acesta a fost aşteptat cu sufletul la gură de sute de oameni dornici de emoţia reîntîlnirii cu acest gen de muzică. Voiau să simtă, să respire, să as­culte, să trăiască pe nisipul de la Vama Veche ce au trăit şi au simţit în atîţia ani la cenaclu înainte… Să scrii despre Folk You! înseamnă să descrii o zi de august toridă, cu nori urmăriţi de vînt şi o mare albastră dornică să îmbrăţişeze… Să scrii despre Folk You! înseamnă să vorbeşti despre vîntul ce mîngîie, cîntă, zboară, aleargă, plînge sau ţipă. Să scrii despre Folk You! înseamnă să te avînţi în hăţişul din coama fetelor de pe plajă, veni­te să adune polen de iubire în petalele sufletelor lor. Să scrii despre Folk…

"LUNĂ PĂTRATĂ". Pe şoseaua ce parcă te obligă să apeşi pedala de acceleraţie, maşini erau cîtă frunză şi iarbă şi unele au aceeaşi destinaţie: Vama Veche. O lumină albastră se iţea la malul mării. Acea lumină albastră era scena Folk You!, scena vieţii parcă, scena pe care o fată cu suflet de foc, Alina Manole, cînta despre "Luna ei pătrată" şi îi determina pe spectatori să aplaude şi să cînte o dată cu ea. Pe nisipul călduţ ca o promisiune de viitor, în spatele scenei erau instrumente, cabluri şi lumini, două corturi, Maria Gheorghiu, Adrian Ivaniţchi, Dinu Olăraşu, Mircea Baniciu, Adriana Ausch şi, imposibil de trecut cu vederea, Marcela Saftiuc... Îţi zici "ce bine!", parcă ai din nou 16 ani şi aplauzi frenetic, fericit că ţi-a reuşit călătoria în timp...

CUVINTE DE TANDREŢE. În întunericul unui cort, o siluetă demnă atrage atenţia. E o femeie frumoasă, din ai cărei ochi se risipeşte omenia. În clipa în care mintea ta caută febril un răspuns, aceeaşi lumină albastră a scenei dezvăluie identitatea ei. Tatiana Stepa... fata cu ochii de culoarea copacilor fără pădure... Draga jumătate de Partaj, căreia în liceu îi fredonai toate cîntecele. Cea care a sădit timp de ge­neraţii în mintea celorlalţi cuvinte de tandreţe, culegînd roade minunate. Cuvintele pot schimba vieţi. Aşa s-a întîmplat şi cu melodiile Tatianei Stepa. Ele vin din inimă şi trezesc sentimente puternice în noi, cei cărora le sînt adresate.

Amazoana. Cineva anunţă că urmează să cînte Tatiana Stepa şi un ropot de aplauze te trezeşte din reverie. Iubită, adorată de spectatori e Tatiana. Toţi îi stau alături, toţi vor să o mîngîie, toţi vor să cînte alături de ea. O mare artistă care luptă cu energie de amazoană pentru dreptul ei la viaţă. Toţi cei de pe plajă se încăpăţînează să creadă în această femeie puternică şi în creaţia ei, sub calda adiere a brizei mării... Doamna muzicii folk trece – toată lumea ştie, nu e un secret – printr-o grea încercare. Pe Tatiana nu o mai afectează lucrurile mărunte. Analizele-i ies cînd bune, cînd proaste şi între două serii de citostatice mai dă un recital care îi lasă pe toţi fără respiraţie şi face din fiecare zi obişnuită una perfectă sau măcar una specială.

RĂBDARE. În lumina lunii apare si­lueta Tatianei. Cu chitara în mîini aş­teaptă răbdătoare să urce pe scenă. Născută la 21 aprilie 1963 la Lupeni, Tatiana e serioasă, prea serioasă. Frămîntările ei nu trec de chi­pul închis ermetic. Nimic nu răzbate la suprafaţă. Merge puţin. Se opreşte după doar cîţiva paşi. Dă fiori tuturor celor care o ascultă, pentru că ei ştiu prin ce trece, de aceea o admiră, o ajută, o iubesc. Magda Puşkaş e pe scenă şi cîntă, poate prea mult, spun unele guri rele de pe plajă. Se simte nerăbdarea spectatorilor. Vor să o audă pe Tatiana. Doar ea e calmă, demnă, aş­teaptă ca şi cînd ar avea tot timpul din lu­me să urce treptele spre scenă.

PĂRERI ŞI UIMIRI. E greu să scrii despre trăirile şi freamătul de pe plajă. Tatiana urcă scările ca o regină, avînd-o alături pe cea mai bună prietenă, chitara. "Haideţi să cîntăm!", se aude o şoaptă despre care la început ai crezut că este un val care s-a spart de ţărm. Cum să descrii vocea care izvorăşte parcă din afundul mării şi atinge adîncuri de suflet... vocea Tatianei?! Vocea ei inconfundabilă, care ilustrează atît de bine zbuciumul sufletesc şi care dă strălucire scenei cu lumini albastre.

Întreb o fată care stă cu umărul lipit de prietena ei şi căreia i-am văzut buzele şoptind versurile cîntecului Tatianei Stepa şi aflu că se numeşte Mihaela Brumă, 20 de ani, din Constanţa. "Îţi place? Ce ştii despre Tatiana Stepa?" "Sigur. Cine nu o ştie pe Tatiana?! Ştiu multe despre ea. Am crescut ascultînd-o. Părinţii mei aşa s-au cunoscut. La Cenaclu. Şi de la ei am aflat cum era înainte, pe vremea lui Ceauşescu. În casa noastră se cînta mereu. Am înţeles că muzica mă poate bucura, mă poate întrista, mă poate alina. Sînt fericită că o pot vedea pe Tatiana Stepa cîntînd şi cel mai mult mă bucură că am reuşit să ajung şi anul acesta la Folk You!. Ce idee minunată au avut cei de la Jurnalul... Să-i vezi pe Baniciu, pe Vintilă, pe Adriana Ausch, pe Baţu cîntînd pe plajă, la doi paşi de tine. Ce poate fi mai minunat! Iar pe Tatiana o admir pentru curajul cu care luptă cu durerea, cu boala, cu viaţa. Sînt alături de ea."

Marin Mihalache din Lupeni, un tînăr înalt şi cu plete, aude discuţia şi intervine: "Tatiana este din Lupeni, nu ştiţi! Şi eu sînt de acolo. Tatiana Stepa este cea mai frumoasă voce a folkului românesc, a înfruntat greutăţile vieţii cu îndrăzneală de bărbat. Am venit a treia oară la festival. E cool".

La doi paşi de scenă, două doamne ascultă vrăjite despre "copacii fără pădure". Păşind ca o pisică pe nisipul fierbinte ajung pînă la ele şi întreb: "Cine e doamna care cîntă?". Se întorc absolut uimite spre mine şi răspund: "Cum adică? E Tatiana Stepa. Toată lumea o ştie. De unde vii, de pe lună?". Mă retrag încet, parcă le-am ars cu fierul roşu. Apoi mă răzgîndesc şi fac cîţiva paşi să aud ce spun. "Auzi tu ignoranţă. Să nu ştii cine este pe scenă. Cum este posibil? Tinerii din ziua de azi"... comentează cele două doamne ale căror nume nu am reuşit să le aflu.

"Tatiana este o gură de aer proaspăt, o aducere-aminte a faptului că sîntem liberi şi că trebuie să avem curajul de a ne exprima exact aşa cum vrem, cum simţim. Tatiana este minunată, ca de obicei. Cum să nu o admiri pentru forţa şi curajul de care dă dovadă. Cred că muzica ei nu e doar muzică, este şi poezie. O cunosc de mult pe Tatiana, o consider una dintre cele mai bune şi inspirate folkiste", spune un domn pe nume Vasile Tatulici din Mangalia, fără nici o legătură de rudenie cu alt Tatulici, celebru. Simplă coincidenţă de nume.

MINUNEA. Obosit şi sătul probabil de hărmălaia plajei mustind de tineri şi manele care te îndeamnă să dai din buric, un băiat cu un rucsac în spate se opreşte nedumerit lîngă standul Jurnalului Naţional. Nu ştie ce se în­tîmplă. "Cum adică e Folk You? Ce în­seamnă Folk You?" Era la fel de uimit ca în fa­ţa unui apus de soare. "Ce fel de muzică mai e şi chestia asta, folk?", pare a spune privirea lui. Bineînţeles că imediat se discută subiectul şi se dezbate tema tineretului care a uitat de tot ce înseamnă valoare. Bietul băiat este sal­vat de nebunia creată pe moment în jurul lui de cele două doamne, care îi arată un loc unde poate să asculte în linişte. Tatiana cîn­ta... Emil asculta. Emil Muşat, de 17 ani, din Bucureşti. După ce Tatiana termină cîntecul, Emil întreabă: "E folk?". Doamnele răspund: "Da". "Pot să mai ascult? Mă uit cum arde cu toată fiinţa pe scenă. Cine e? Cum poate cînta aşa? Cred că muzica este esenţa vieţii ei." Pe ele nimc nu le mai miră. Pe scenă cîntă o femeie minunată. Muzică. Oameni. Poezie. Nisip. Scoici. Mare. Tot ce ţine de viaţă.

Preţ de cîteva melodii, o plajă întreagă şi-a găsit în muzică liniştea şi împlinirea. Ce lecţie de viaţă poate fi mai demnă de reţinut? Tatiana s-a dăruit, s-a risipit şi a reuşit să ne dea o lecţie de verticalitate. Viaţa are ­cum­pene, suferinţă, bucurii, boli, dezastre, ­lacrimi, nopţi nedormite, nedreptăţi, clipe în care nu mai ştii încotro s-o iei, dezamăgiri, dar şi minuni. Despre Tatiana Stepa poţi spune, cu certitudinea că nu ai cum să greşeşti, că este o minune...

TREAPTĂ CU TREAPTĂ
"Nu e uşor să vorbeşti despre un om ca Tatiana!", spune Maria Gheorghiu, o altă doamnă a folkului. "Pentru că te uiţi la ea şi vezi într-o clipă tot ce ai fi vrut tu să fii, dar n-ai reuşit, pentru că n-ai ştiut să fii la fel de puternic… Nu e de ici, de colo să ştii că Dumnezeu ţi-a modelat sufletul din cel mai bun aluat, şi apoi ţi-a dat drumul în lume să te dăruieşti, să te risipeşti, şi apoi să te aduni iar doar pentru că aşa a fost voinţa Lui şi doar pentru că ştia că noi aveam nevoie de o lecţie de moralitate, de verticalitate, de puterea exemplului. 

Dacă prin cîntec poţi face un om să vibreze dincolo de armura pe care a îmbrăcat-o pentru a se apăra de realitatea timpului său, atunci realizezi că lupta cu tine e importantă doar în raport cu lumea în care ai fost trimis, şi aşa, treaptă cu treaptă, devii mai puternic, mai vertical. De multe ori am privit-o cîntînd din culise, ştiind că poartă cu ea, grea, crucea desti­nului, dar nelăsînd să răzbată nici o lacrimă, nici o frîntură de slăbiciune. Au ­existat momente în care poate aş fi vrut să aud de la ea şi altfel de cîntece, din care să se simtă bucuria unei vieţi împlinite; aş fi vrut ca tristeţea sfîşietoare din cîntecele ei să fie înlocuită cu expresia pură a sentimentului de împlinire. Am realizat la timp că asta nu i s-ar fi potrivit; ar fi fost ca şi cum ai fi împodobit iarna copacii cu cercei şi mărgele, i-ai fi fardat şi i-ai fi fotografiat pentru albumul de familie scriind în dreptul lor: «E primăvară!… ce minunat!» Tatiana trebuie să rămînă Tatiana!… cu tristeţea din cîntecele ei, atît de bogată, atît de adevărat fericindu-i pe ceilalţi!"

SUMA SUFERINŢELOR
"Tatiana ar putea fi răspunsul Divinităţii la neputinţele noastre mărunte, meschine, la slă­biciunea care ne încearcă în mo­mentele de cumpănă", afir­mă Maria Gheorghiu. "E uşor să depui armele invocînd co­mod neputinţa; invocînd desti­nul şi voinţa supremă, de ne­con­trolat. Şi atunci vine ea, Ta­tiana, fiinţa fragilă (doar în cîntec!), să-ţi demonstreze că omul este de fapt suma su­fe­rin­ţelor sale ridicate la rang de destin, puse în balanţă cu bu­cu­ria de a fi descoperit – prin mu­zică – frumuseţea lumii. Ta­tiana este de fapt echilibrul din­tre viaţa trăită pînă la sînge şi cea ideală."

"TATIANA CREDE CĂ ZIUA DE MÎINE EXISTĂ CU SIGURANŢĂ"
"Cînd m-ai sunat, tocmai mă gîndeam că mă voi întîlni cu Tatiana la Tîrgu-Jiu. Cîntări, festivaluri, d-ale folk-ului. Mă gîndesc că puţini o cunosc pe Tatiana în adevăratele ei semne profunde", spu­ne Teodora Ionescu, realizator de emisiuni radio şi bună cunoscătoare a fenomenului folk. "Cine îi ascultă compoziţiile are senzaţia că sînt scri­se de un om cel puţin deprimat sau pe-aproape. Ei, bine, nimic mai fals! Puţini oameni atît de to­nici am văzut în viaţa mea, puţini oameni care să dea încredere celui de lîngă el! Şi asta chiar da­că nu ar spune nici un cuvînt. Prin simpla ei pre­zenţă. «Uite, dacă eu exist şi sînt un om normal, tu ce cusur ai avea?" Cam asta citeşti în privirea ei. Ne ştim de prin 1978 şi chiar dacă multă vre­me nu am mai ştiut de ea decît ca ar­tist, la reîntîlnire, am dat peste acelaşi om pe care îl lăsa­sem. Ce-i drept, cu ceva mai multe necazuri la activ, dar cu aceeaşi vitalitate. Oa­meni buni, la Tatiana Stepa cred că regula nu se aplică. Dacă îi cunoşti mai întîi opera, nu ai înţeles nimic. Mai bine credeţi-mă pe cuvînt cînd vă spun că Tatiana are umor, ba chiar este au­to­i­ronică, şi crede mai mult decît alţii că ziua de mîi­ne există cu siguranţă", încheie Teodora Ionescu.

NICI O SLĂBICIUNE
Mircea Baniciu, unul dintre corifei, stă de vorbă în spatele scenei cu prieteni de-o viaţă, amintindu-şi de tinereţe. Îl întreb de Tatiana. "Doamne! O ştiu dintotdeauna pe Tatiana. Nu am cîntat niciodată cu ea pe scenă, dar îi cunosc muzica. Îi ştiu creaţia. O admir foarte mult şi îi doresc tot binele din lume. Este o femeie puternică, nelăsînd să ajungă la noi nici o lacrimă, nici o urmă de slăbiciune. Merită să scrieţi despre ea şi bine faceţi. Valoarea adevărată îşi spune cuvîntul prin vocea ei inconfundabilă", a spus Mircea Baniciu.