Mîngîiere

Întîlnirea cu ea face să coboare asupra ta o stare de linişte. Vocea şi privirea blîndă ale Tatianei au efect de calmant. Ca marea atunci cînd se retrage în sine după o furtună puternică şi devine calmă şi caldă. 

Întîlnirea cu ea face să coboare asupra ta o stare de linişte. Vocea şi privirea blîndă ale Tatianei au efect de calmant. Ca marea atunci cînd se retrage în sine după o furtună puternică şi devine calmă şi caldă.  

A preferat să nu-şi spună po­ves­tea în faţa mea, cu un re­por­tofon pe masă. A preferat, cred că dintr-o prea mare delicateţe, să-şi scrie po­ves­tea. Ca şi cum ideea că un public, chiar format dintr-o singură persoană, nu trebuie să audă de la ea decît un cîntec mi­nunat. "Constrînsă", Tatiana a scris frumos, a evitat orice ar fi putut umbri lumea, ­prieteniile, amintirile, ­prezentul, viitorul.   

Încercările vieţii nu au ştirbit nimic din sufletul acesta frumos, care emite lumină, linişte, iubire. Dimpotrivă, a făcut ca Tatiana să poată cînta şi mai frumos, şi mai sensibil, profund. Nu a fost ştirbit nimic din bunătatea şi seninătatea ei. Tatiana a avut numai cuvinte de mulţumire pentru prieteni, pentru cei care i-u fost alături. Pentru cei care îi înţeleg muzica, o iubesc şi, prin ei, merge mai departe.  

Iar despre ea, la finalul po­veş­tii, a spus: "Am iubit şi am fost iubită. Am făcut gre­şeli. Am avut slăbiciuni. Une­le lucruri le-am făcut prea de­vre­me, altele prea tîrziu. Une­le lucruri mi s-au întîm­plat prea devreme, altele prea tîrziu. Am cîntat, am creat, am suferit, am fost fericită, am luptat, am plîns, m-am bucurat. Am trăit" Trăieşte! Şi, mai ales, ne mîngîie sufletul cu zîmbetul şi cîntecul ei.