Înzestrată cu voinţă

Pentru părinţii ei de Bucureşti, cum le spunea lui Romulus şi Ilenei Vulpescu, Tatiana făcea parte dintre oamenii curajoşi, care şi-au păstrat coloana vertebrală intactă.

Să vorbească despre Tatiana, "copilul" lor, ce poate fi mai frumos, dar şi dureros în acelaşi timp! Dar să tacă ar fi fost de mii de ori mai cumplit. Doamna Ileana Vulpescu a rupt tăcerea şi ne-a spus: "Tatiana - o mână de om, înzestrată cu o voinţă, cu o putere sufletească şi cu o înaltă resemnare, cât pentru o armată. Rar, o fiinţă atât de armonios dăruită de natură: o apariţie graţioasă, plină de farmec uman şi feminin. Printre cele care câştigă prin cuvânt: bun-simţ, inteligenţă, umor, replică promptă, plină de sens şi haz. O viaţă grea a dus-o la profunda înţelegere a tot ce o înconjura şi la un neabătut simţ al dreptăţii. Mândră de tatăl ei, miner, de o mamă care a crescut, dârz, vertical, trei copii. Mândră de oamenii locului de unde se trăgea. Iar noi, cei care am IUBIT-O - mândri de ea -, păstrând în suflet glasul ei de heruvim. Nu putem şti cum îi este ACOLO fără noi; nouă, AICI, ne este tare greu fără ea; IUBIREA care ne-a legat nu s-a stins şi nu se va stinge. Rana se va cicatriza, cu timpul - acest leac universal amorţitor al durerii. În locul ei va rămâne o urmă albă a iubirii, pe care despărţirea nu o va şterge niciodată; ne va rămâne HARUL BINECUVÎNTATEI AMINTIRI A TATIANEI".

Iar glasul "tatălui" Romulus Vulpescu a continuat: "Vorbim despre ea la trecut. Asta e îngrozitor. Şi asta mă-nnebuneşte. Să spun despre ea «este» pare o glumă neroadă. Vorbim, de pe-acum, despre cineva care a fost şi care nu mai este, deşi ESTE! EA rămâne, prin glas, prin demnitate, prin graţia seriozităţii, dar şi a umorului ei. Îmi aduc aminte că i-a plăcut o vorbă de-a mea, apropo de Î din I, când  am spus: «Dom'le, eu şi când vorbesc la radio, tot cu Î din I rostesc». Noi am avut o căţeluşă, pe Nera, care, din păcate, s-a îmbolnăvit rău, era şi foarte bătrână... Tatiana, mare iubitoare de animale, o iubea nespus. Ţin minte că a trebuit să-i facem Nerei injecţia letală, pentru că suferea cumplit. Era Tatiana aici, la noi, plângeam cu toţii... A fost o zi de dezastru, eram toţi la pământ... Acum, pe calculatorul pe care scria Tatiana, când îl deschidem, apare pe ecran poza Nerei noastre împreună cu Lucky, pisica Tatianei. Când vedea că Tatiana-şi face bagajele ca să plece undeva, Lucky se aşeza în faţa uşii, ca să-şi împiedice stăpâna să iasă... Dar la ultima plecare n-a putut s-o mai oprească"...