Cacealmaua

Când nu e artist fundamental, Tudor Gheorghe este oltean curat şi zglobiu ca zaibărul. Îi plac păcălelile şi farsele isteţe.

Când nu e artist fundamental, Tudor Gheorghe este oltean curat şi zglobiu ca zaibărul. Îi plac păcălelile şi farsele isteţe.

Nu le aplică însă oricui, ci doar celor încrezuţi. Într-un interviu publicat într-o revistă de vinuri (Wine & Spirit Club), el povesteşte cum i-a păcălit pe francezi, convingându-i că unul dintre cele mai bune vinuri ale lor este, de fapt, zaibărul oltenesc.

CELE DOUĂ DESCĂLECATE. "Atunci când păcăleşti pe cineva, când minţi, condiţia de bază a reuşitei este, în primul rând, să pleci de la un sâmbure de adevăr unanim cunoscut" – spune Tudor Gheorghe. Aşa a făcut şi el în Franţa. Înainte să meargă acolo, prin anii ’70-’80, a citit două cărţi ale lui Pierre Gouttier, părintele vinului Beaujolais... Şi pentru că francezii erau excesiv de mândri de vinul lor, Tudor Gheorghe s-a gândit să le tragă o cacealma oltenească. Ajuns acolo, s-au strâns mai mulţi la un pahar cu vin şi la un cântec. "Eu beam şi cântam, ei beau şi ascultau. Când se mai încălzise atmosfera, le-am zis că Beaujolais-ul lor e de fapt o clonă a zaibărului oltenesc. Şi le-am argumentat cu date exacte, începând de la romanii care au găsit în Dacia nişte resturi de viţă-de-vie pe care un rege de aici, unul, Burebista, se apucase să o taie. Şi, dacă tot au găsit-o, au dus-o galilor proaspăt cuceriţi. Aşa a ajuns prima oară viţa-de-vie în Franţa, direct din Oltenia noastră. Ăsta ar fi fost primul «descălecat» al zaibărului în Beaujolais. Apoi a venit prăpădul făcut de filoxeră, în 1790. Şi a plecat acel Gouttier prin lume, să caute salvarea. A ajuns şi la noi, unde a găsit intact «originalul» viţei-de-vie din Franţa. Că p-aci încă n-ajunsese filoxera. Şi a dus-o, pentru a doua oară, acasă la el, restabilind în Beaujolais viile franceze. Adică aşa a avut loc al doilea «descălecat» al zaibărului în Franţa. Aşa că marele vin al francezilor de azi, pe care ei îl beau doar la ocazii rare, nu e altceva decât zaibărul pe care, la noi, îl bea tot ţăranul, zilnic… Cu atâtea date istorice «exacte» m-au crezut." Ca să-i înfunde de tot, anul următor Tudor Gheorghe le-a dus francezilor un vin românesc din Golul Drâncii. "Un vin cum numai în acel loc se poate zămisli. O minunăţie! L-am luat cu mine într-o damigeană şi l-am prezentat francezilor ca fiind zaibăr. Din ăla din care are tot olteanul pivniţa plină. Era atât de minunat acel vin din Golul Drâncei, încât francezii s-au simţit dintr-o dată mici, mici de tot."

ZGOMOTUL DIN MUZICĂ

Pentru Tudor Gheorghe, muzica e ca vinul. "Pe vremuri, la Paşti – povesteşte el –, cu câteva ceasuri înainte de Înviere, veneau femeile la biserică, cu coşurile frumos împodobite cu ştergare şi pline cu bucate: în fiecare coş erau două sticle cu vin, o pâine în ţest, ouă roşii, brânză şi friptură de miel." Vinul avea un context al lui, un cadru, ne explică Tudor Gheorghe, nu se bea oricum şi oricând. "Bătrânii noştri se apropiau de vin cu demnitate, cu un soi de religiozitate... În ziua de azi, s-a ajuns până acolo cu mistificarea vinului, încât, mergând la un prieten, la Drăgăşani, am văzut într-un magazin o chestie de o culoare incertă, denumită suspect «băutură cu aspect de vin»." Aşa şi cu muzica de azi – ne sugerează maestrul: e un zgomot cu aspect de muzică.