Caragiale, oracolul nenorocirilor noastre

Pe o scenă imensă, prea încăpătoare chiar pentru o mână de oameni, vreo 20 de milioane de actori, românii, joacă neîncetat, parcă, opera marelui Caragiale. Cu sau fără voie.

Decorurile se schimbă neîncetat, actorii aşijderea, doar scena numită România rămâne mereu aceeaşi. Rar te mai poate surprinde ceva aici, pe la noi, pe lângă Carpaţi. Caragiale a scris prea bine şi, dacă ar mai vrea acum să scrie, şi-ar da seama că singur şi-a luat pâinea de la gură! Cine l-a pus să scrie texte, versuri mereu actuale? Nu-i uşor să scrii şi nici să vorbeşti despre Ion Luca Caragiale. De ce?

"Au încercat mulţi să-i facă o caracterizare, dar niciodată nu vom izbuti să-l epuizăm pe Caragiale. El este cel care întotdeauna ne va epuiza pe noi. Despre Caragiale, ca în genere despre clasici, vorbim mai ales în ocazii festive. În restul timpului, Caragiale este acela care vorbeşte despre noi, şi se pare că o face mult mai bine. Ceea ce spunem noi despre Caragiale este supus revizuirii neîncetate. Ceea ce a spus Caragiale despre noi rămâne turnat în bronzul eternităţii", afirmă Ştefan Cazimir, critic literar, istoric literar şi profesor de literatură română, caragialeolog.

POETUL DIN "MOFTUL ROMÂN"
Majoritatea românilor îl ştie pe "Nenea Iancu" prin prisma schiţelor. A acelor... tablouaşe atât de comice, de adevărate şi de dureroase, în acelaşi timp. În urmă-i, autorul a lăsat nu numai o moştenire importantă în domeniul dramaturgiei şi în cel al prozei româneşti, ci şi versuri! Chiar, ştiaţi că Nenea Iancu a scris versuri? Ei bine... a scris!
Ştefan Cazimir explică: "Versurile lui Caragiale reprezintă un segment foarte puţin cunoscut al operei sale, pentru că el însuşi nu le-a acordat onoarea de a le grupa într-unul din volumele publicate în timpul vieţii.

A considerat această parte a operei mai mult ca un divertisment. Este adevărat că el a publicat de-a lungul timpului destule versuri, începând chiar din anul debutului, în revista "Ghimpele", după aceea un număr mai mare de compuneri, multe cu caracter parodic, în "Moftul Român", 1893".

Criticul literar descrie versurile autorului, precum şi povestea din spatele lor. "Versurile au caracter satiric. Cele mai multe au avut în epocă un caracter de parodie antimacedonskiană. Între cei doi mari scriitori a existat o anumită tensiune, pe care Caragiale a tratat-o în manieră parodică. Şi-a plătit poliţele faţă de Macedonski prin parodiile antisimboliste pe care le-a publicat în Moftul Român".

TUDOR GHEORGHE LE-A DAT DIN NOU VIAŢĂ
Potrivit spuselor domnului Cazimir, pentru prima dată, versurile lui Caragiale au fost adunate de Barbu Lăzăreanu, iar mai târziu, ele au intrat în compunerea celor două mari ediţii Caragiale, Ediţia Zarifopol-Cioculescu, din perioada interbelică, iar după al doilea război, în ediţia îngrijită de Alexandru Rosetti, Şerban Cioculescu şi Liviu Călin. Aflate mai mult în evidenţa specialiştilor decât a publicului larg, poeziile lui Caragiale au fost aduse pe scena numită România de către maestrul Tudor Gheorghe.

Ştefan Cazimir explică: "Tudor Gheorghe este foarte ataşat poeziei în ansamblu. El cântă versurile poeţilor noştri, de la Alecsandri şi până la poeţii contemporani, până la Marin Sorescu. Faptul că l-a integrat şi pe Caragiale este o iniţiativă care s-a născut din parcurgerea acestor texte. El, în calitate de actor, a cunoscut opera lui Caragiale, a descoperit şi acest segment şi şi-a propus să facă din versurile lui Caragiale un recital, pe fondul preocupării lui mai vechi pentru poezia în ansamblu şi pentru compunerea de cântece pe versurile poeţilor noştri.

Deci, Tudor Gheorghe a făcut un act de restituire a unui segment, repet, foarte puţin cunoscut. Adăugând şi puţin din farmecul melodiilor şi arta de interpret a lui Tudor Gheorghe, au devenit un prilej de desfătare pentru foarte mulţi oameni, începând chiar înainte de Revoluţie, pentru că recitalul «Pe-un franc poet» a avut premiera în deceniul VIII".

RECITALUL
Pe Ştefan Cazimir şi Tudor Gheorghe nu-i leagă doar cunoştinţe lor despre Caragiale, ci şi o prietenie de lungă durată. Criticul literar este martor ocular al succesului deosebit pe care cantautorul oltean l-a avut înainte de 1990 cu recitalul creionat pe versurile lui Caragiale, "Pe-un franc poet". "Este interesant faptul că, vorbind de perioada de dinainte de '90, multe dintre versuri sunau foarte actual. Erau nişte versuri în poezia «Petiţie către guvern» care produceau aplauze la scenă deschisă!: «Aţi aruncat pe lefegii/ În drum cu dame şi copii,/ Le-aţi smuls modestul lor dejun,/Le-aţi smuls şi francul de tutun./ Miniştri cruzi! Mai bine v-aţi/ Fi hotărât să suprimaţi/ Atâtea mii de sinecuri,/ Nu pânea de l-atâtea guri!».

Sună actual şi astăzi, dar înainte de '90 aveau o rezonanţă subversivă, şi publicul reacţiona pe măsură: aplaudau în timp ce interpretul continua să cânte. În mod normal se aplaudă la sfârşit, dar dacă aplauzele izbucnesc pe un anumit vers, pe o anumită strofă este un mod de a sublinia consimţământul, reacţia de solidaritate a publicului cu îndrăznelile interpretului. Eu prima dată l-am ascultat la Craiova, la un festival integrat în cadrul unei manifestări care se desfăşura anual sub denumirea de «Zilele Caragiale», pe la sfârşitul lui ianuarie."

"CRIPTICUL" NENEA IANCU
Ştefan Cazimir vorbeşte despre succesul imens la public al recitalului lui Tudor Gheorghe. Un recital care atrăgea oamenii ca un magnet, deşi, consideră criticul, denumirea "Pe-un franc poet" era criptică şi nu ştie ce spune chiar şi astăzi acest nume. "Pentru cei care nu au citit versurile, ele rămân criptice. Versul aparţine poeziei «Discreţie» şi se lămureşte în context."

Poate că atracţia publicului se datora mesajului din versuri, realităţii actuale scrise în trecut. Caragiale rămâne până la urmă un profet. Un profet al nenorocirilor noastre!
"Se poate spune că politicienii din ziua de astăzi l-au surclasat pe Caragiale. Şi la întrebarea unora «Ce-ar mai scrie Caragiale dacă prin cine ştie ce miracol ar învia» răspunsul meu este: n-ar mai scrie nimic, pentru că totul este deja scris. S-ar putea spune că, într-un fel, Caragiale este mai actual decât ar fi fost de dorit. Sau, cum spunea cineva într-un mod foarte inspirat şi amuzant, «Bietul Caragiale este alcătuit numai din citate»!"