L-am însurat!

Am fost invitat să istorisesc ceva legat de amiciţia mea cu Victor Socaciu. Cel care a cântat piese neperisabile pe versurile mele. Aş relata, luat în grabă, două episoade.

Conduceam serbările Scînteii Tineretului, iar Victor, în urma unui conflict de temperamente cu poetul Păunescu, fusese dat afară din Cenaclul Flacăra. Sau plecase el. Oricum, Victor Socaciu, piesă grea a folkului, nu era doar "liber de contract", ci şomer. Serbările au realizat sute de spectacole pe stadioane, în săli de sport, deosebindu-se, zic eu esenţial - nu numai prin firea celor doi conducători - de Flacăra. Victor şi-a găsit aici uşor spaţiul propice de consolidare şi relansare a valorii sale de excepţie.

Vocea lui gravă şi caldă transmitea rapid, iar publicul era al lui. Mereu sobru şi calm, ardelean sadea, Socaciu, cu chitara în braţe şi picioarele - ca doi stâlpi de piatră - înfipte în scenă, părea o formă de relief. Am colaborat bine şi am rămas amici.

LA UN CEAII. Al doilea episod e legat de însurătoarea lui cu realizatoarea "Ceaiului de la ora 5", Marina Almăşan, cea care a lansat un gen de emisiune preluat mai apoi, fără menţionarea surselor, de numeroşi realizatori, mari şi mici, unii cu talent ca Mihaela Rădulescu, alţii mai puţin inspiraţi. "Îmi trebuie, mi-a spus Marina, cu care colaboram ca poet la show-ul ei săptămânal de la TVR, un cântec legat de profilul emisiunii mele." Victor Socaciu, zic eu, are un asemenea cântec. Se cheamă "Mi-e dor să mai merg la un ceai".

Compoziţia e a lui, versurile sunt ale mele. "Nu-l cunosc direct, mi-a zis Marina, dar invită-l tu pe Socaciu la următoarea emisiune." L-am invitat. N-am ştiut în clipa aceea că-l însor. O voce de atunci nu numai cântecul "Mi-e dor să mai merg la un ceai" a devenit nelipsit din emisiune, ci şi cantautorul Victor Socaciu. Firul voltaic al legăturii dintre ei a aprins flama unei căsnicii care are şi un produs neperisabil - Victor cel mic. Ambii au evadat din zgarda căsniciilor vechi şi au pus-o entuziaşti de una nouă. Îi sunt, cu alte vorbe, naş lui Socaciu.

Mă înjură pentru asta şi unul şi altul sau mă pomenesc în rugăciuni, nu ştiu. Eu îi văd fericiţi. Oricum, Victor a fost şi este o Voce, cu meritata majusculă. Vorbind despre folkul românesc nu poţi trece peste această formă de relief.