1 ianuarie 2007

Ultimul raport al Comisiei Europene recomanda aderarea Romaniei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Aderarea Romaniei si Bulgariei nu va sista monitorizarea celor doua tari, care se va face potrivit unui mecanism sui generic de "cooperare si verificare". Toate tarile membre ale Uniunii sunt monitorizate, de pilda cand se lanseaza semnale/avertismente guvernelor care practica deficite bugetare considerabil peste 3% din PIB. In cazul Romaniei si Bulgariei, instrumentele de monitorizare au in vedere insuficiente ale functionarii justitiei (statului drept), ale aparatului de absorbtie a fondurilor structurale (in special in agricultura), ale cadrului de reglementare a calitatii produselor agroalimentare. Nu trebuie sa fim ofensati de aceste instrumente aditionale de monitorizare, intrucat este bine sa surmontam insuficientele evocate (si altele) cat mai grabnic.

Presa occidentala a consemnat lumina verde data aderarii la 1 ianuarie 2007. Unele voci nu au ezitat sa aminteasca ca cele doua tari nu indeplinesc toate criteriile de aderare, ca s-a gresit cand s-a promis aderarea la o data fixa. In treacat fie spus, rabat de la criterii de aderare s-a facut si in cazul a nu putine dintre cele zece tari care au aderat in mai 2004. Dar este adevarat ca Romania si Bulgaria vor fi intre cele mai sarace tari din Uniune, cu economii rurale importate, cu infrastructura precara, cu institutii care au nevoie acuta de intarire si curatare. Discutii academice privind oportunitatea momentului 2007 vor continua, pe fondul oboselii majore din Uniune. Ce conteaza acum este ca Romania si Bulgaria sa castige cat mai mult de pe urma aderarii, sa nu fie o povara pentru Club. Mai mult, sa participe cu "valoare adaugata" la dezbaterea problemelor cu care se confrunta Uniunea Europeana; aceasta contributie poate fi semnificativa si sub raportul formularii unor intrebari si dileme, chiar daca rezolvarile nu vor fi intotdeauna clare.

Romania prinde un ultim tren pentru cativa ani buni de acum inainte. Starea de spirit a electoratului din numeroase tari ale Uniunii, oboseala pe care o resimt institutiile Uniunii, consecintele financiare ale extinderii (care fac pe unii sa vorbeasca despre "capacitatea de absorbtie" de noi membri) fac improbabil un nou val de extindere curand. Deja se vorbeste despre aderarea Croatiei dupa finele acestui deceniu, cazul Turciei fiind, practic, inghetat, in ciuda dialogului sistematic institutionalizat.

Nu va fi usor in Uniune, avand in vedere slabiciunea aproape congenitala a multor firme romanesti. Intervin si cerintele Acquis-ului, care inseamna, in fapt, costuri suplimentare (legate de protectia consumatorului si mediului). Beneficiile insa ar trebui sa prevaleze in timp. Aceste beneficii nu deriva numai din absorbtia de fonduri europene. Un mediu de afaceri mai sanatos, investitii productive mai multe, absorbtie mai intensa de tehnologii noi ar trebui sa lanseze economia romaneasca pe o traiectorie superioara de crestere economica. Printr-o dinamica pozitiva rapida a productivitatii (a muncii si factorilor de productie in ansamblu) ar trebui sa se asigure durabilitatea cresterii economice la un ritm de peste 5%-6% anual. Asa ceva ar permite ridicarea venitului pe locuitor de la 1/3 din media Uniunii in prezent la peste 55% in aproape 10 ani. In plus, o politica publica clarvazatoare si o folosire corespunzatoare a fondurilor europene ar permite modernizarea mediului rural, dezvoltarea puternica a infrastructurii tarii, mai multe fonduri alocate educatiei si sanatatii.

Romania trebuie sa castige pariul modernizarii. Aderarea la Uniune este o sansa istorica care trebuie capitalizata de clasa politica si de elitele intelectuale ale tarii.