In urma cu 10 ani, la 4 iulie 2003, a fost semnat Tratatul de prietenie si cooperare dintre tara noastra si Federatia Rusa. Un document diplomatic pe cat de important pentru normalizarea relatiilor dintre cele doua state, pe atat de greu de realizat in acel context politico-economic. A fost nevoie de multi ani si de multa munca pentru a se ajunge la acea formula.
Partile semnatare se angajau sa colaboreze politic, economic si cultural, intregul document reprezentand un punct de pornire, de la care sa fie solutionate diferendele existente intre cele doua state, dar si premisa pentru o noua etapa de colaborare intre Romania si Federatia Rusa.
Ma bucur sa vad ca, astazi, la 10 ani de la acel moment, diplomatia romaneasca face eforturi de a reinnoda o serie de legaturi politice si economice cu Federatia Rusa. Este de salutat si schimbul de scrisori pe aceasta tema intre cei doi ministrii Corlatean si Lavrov. Pragmatismul trebuie sa fie pilonul principal, pe care sa se sustina relatiile dintre cele doua state. Pragmatismul nu implica, insa, fluturarea unor marote in piata publica.
Sigur ca, vorbind acum despre acest tratat, voi starni iar voci ale unor talibani care ma vor acuza ca tradez directia „vest” a Romaniei. Nu ma voi obosi sa le amintesc faptul ca eu, pana la urma, alaturi de alti oameni politici responsabili, am imprimat decisiv directia occidentala, atat prin intrarea Romaniei in NATO, cat si prin incheierea negocierilor de aderare la UE. „Drumul spre vest” n-a fost niciodata mai sigur decat la inceputul anilor 2000, inclusiv ca urmare a eforturilor depuse de noi. La fel de sigur este insa si faptul ca o politica externa inteligenta, echilibrata si vizionara cuprinde o deschidere spre mai multe directii. O tara ca Romania, cu geografia Romaniei, nu isi poate ignora vecinii si nu isi poate permite sa se uite urat spre ei. A spune ca „nu ai incredere in Moscova” este o gafa imensa. Chiar daca ar fi asa, este ca si cand, la poker, ai arata partenerilor de joc ce carti ai in mana. Atunci cand tari ca Germania trateaza Rusia ca partener important, atunci cand Statele Unite isi reorienteaza diplomatia spre Asia, ar fi stupid ca noi sa ne interzicem aceste contacte – in primul rand pentru ratiuni economice.
Salut deschiderea de care da dovada actualul guvern in ceea ce priveste politica externa, precum si dorinta de desteleni drumuri construite si in anii in care eram premier, atat spre Moscova, cat si spre Beijing. O Romanie puternica se construieste cu fata spre Occident, dar avand relatii si parteneriate – in special economice, cu toate statele puternice de la nivel mondial.
Cine continua sa creada ca, in secolul XXI, politica externa trebuie sa se faca din ingusta perspectiva pe care ti-o ofera ochelarii de cal arata ca nu a invatat nimic in cei aproape 10 ani de mandat. Niciun alt partener strategic al Romaniei nu duce o astfel de politica, deci nu poate avea pretentia ca Romania sa actioneze altfel decat ei. Tocmai de aceea, ma bucur sa vad ca baza relatiilor bilaterale Romania – Federatia Rusa revine dintr-o zona relativ inghetata, intr-una pragmatica, de unde ambele state pot avea mult mai mult de castigat atat politic, cat mai ales economic.
Imi aduc aminte de vizita pe care am efectuat-o la Moscova, in 2002, la invitatia premierului Kasianov – atunci cand am luat cu mine peste 80 de oameni de afaceri. Mai imi aduc aminte de o intalnire, in tete-a-tete, pe care am avut-o cu premierul Kasianov intr-o noapte, in decembrie 2002, la Forumul economic de la Berlin. Atunci am hotarat ca ministrul Geoana si omologul sau rus sa puna la punct toate detaliile tratatului, astfel incat acesta sa poata fi semnat cat mai curand. De asemenea, reamintesc vizita premierului Kasianov la Bucuresti, in martie 2003.
Iata ca acum, Romania reincepe sa devina o tara matura si echilibrata. Sper ca aceasta maturizare sa continue, si sa produca beneficii tot mai mari, atat pentru economie, cat si pentru cetatenii romani. Luni, ministrul Corlatean va efectua o vizita la Moscova. Sper ca ea sa prefateze noi contacte politice la nivel inalt si o intensificare a relatiilor comerciale.