Anul acesta, ziua de 20 mai a fost dominată de anunţurile de la televizor care aşteptau verdictul în dosarul lui Gigi Becali, referitor la o tranzacţie de terenuri din secolul trecut. Timp de 10 ore, aceste anunţuri, dezbătute de analişti şi de oameni politici care făceau diverse pariuri pe libertatea lui Becali, nu au fost întrerupte decât de spoturile de publicitate care ne invitau să bem bere autohtonă sau apă de izvor fără gângănii.
Unii au fost dezamăgiţi de trimiterea spre rejudecare, în aceeaşi zi, a dosarului “greilor” din fotbal, motiv pentru care talk-showurile de după-amiază au avut de suferit. Seara însă, condamnarea lui Gigi Becali a oferit un subiect “pasionant” pentru discuţii. În aceste condiţii, suspendarea protocolului USL sau vizita lui Erdogan în SUA nu au mai prezentat prea mult interes. Pare că, pentru opinia publică, dosarele din justiţie au înlocuit interesul pentru fotbal... Celor care întreaba în ce direcţie mergem, spre est sau spre vest, Ronald Reagan le-ar fi sugerat să reformuleze întrebarea: mergem în sus sau în jos?
Citește pe Antena3.ro

