x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

20 mai 1990 – La vot cu mortul (I)

0
Autor: Ion Cristoiu 20 Ian 2008 - 00:00
20 mai 1990 – La vot cu mortul (I)


20 mai 1990, ziua votului liber şi independent, se nimeri, din nenorocire pentru Sile Cârstocea, exact în ziua când îl înmormânta pe Moşu Vasile. Moşu murise la 95 de ani. Spre uşurarea tuturor celor din casă, deoarece ai lui Cârstocea începură să fie priviţi cu ură.

În urmă cu 18 ani - Istorisire în două părţi despre alegerile din 1990


20 mai 1990, ziua votului liber şi independent, se nimeri, din nenorocire pentru Sile Cârstocea, exact în ziua când îl înmormânta pe Moşu Vasile. Moşu murise la 95 de ani. Spre uşurarea tuturor celor din casă, deoarece ai lui Cârstocea începură să fie priviţi cu ură. Rând pe rând, se petreceau din lumea asta oameni tineri şi mai puţin tineri: de 30, de 40, de 50 de ani, dar şi de 18 ani. Cum fusese cazul Lenuţei Boboc, din Vintileasa Deal, care murise într-un chip ce zguduise satul. Mama Lenuţei, o habotnică de talie naţională, îi vârâse în cap că va ajunge direct în cazanul cu smoală din Iad dacă-şi va pierde fecioria înainte de noaptea nunţii. Indignarea cu care-şi apăra fecioria într-o vreme când seară de seară, la televizor, se dădeau filme cu tăvăleli de minute în şir şi cu muieri care cădeau pe spate după o ceaşcă de cafea, o ţinea pe Lenuţa departe de posibilii pretendenţi. Maică-sa îi atrăsese atenţia că toţi flăcăii sunt nu numai ticăloşi, dar şi vicleni.

– Să nu crezi că-ţi spun aşa, de-a dreptul, hai să ne…, zicea maică-sa, punând puncte puncte în locul verbului ruşinos, toţi încep cu luatul de mână, după care te prind  de mijloc, după care te sărută, după care te trântesc pe podele sau în fân sau pe iarbă

şi-ţi ridică fusta. Multe fete cad în păcat, continua mama să-i zică Lenuţei, pe care o treceau fiori de spaimă ascultând-o, deoarece nu se opun chiar de la început, de la luatul de mână, ci în final, când hăndrălăul e peste ele, cu mădularul scos. Când e, aşadar, prea târziu.

 

Astfel instruită, Lenuţa Boboc începu să se teamă ca de dracu' de luatul de mână. Deşi era chipeşă, ba chiar şi cu vino'n coace, moştenind o bunică arzoaică la vremea ei, flăcăii din sat o ocoleau. Făcea urât la cea mai mică atingere, chiar şi când noul curtezan n-avea gânduri rele, dar simţise nevoia s-o ia de mână, pentru că aşa văzuse el în telenovela Lacrimile inimii, că trebuie să facă bărbatul cu femeia iubită. Spaima de a nu ajunge de la a fi luată de mână la a fi dezvirginată duse nu numai la părăsirea de către toţi pretendenţi, dar şi la pericolul de a-şi pierde viaţa. Ultimul pretendent, om serios, pentru că era destul de copt, şi chiar voia, la rându-i, să ia o fată mare, pe care să o dezvirgineze cu tot tacâmul (cearşaf, dănţuială etc.), o luă cu el la un bal (amândoi ocoleau discoteca pe care o considerau loc de destrăbălare) în satul de peste râu. Apa fiind mare şi ei vrând să treacă pe o punte improvizată, deoarece podul era departe, la un moment dat, Lenuţa se dezechilibră. El întinse mâna s-o prindă, ea îl lovi cu putere şi ar fi căzut în apă dacă el

n-ar fi avut inspiraţia s-o prindă de un picior şi s-o tragă în sus. Când o prinsese, ei îi căzură fustele în cap, dezgolindu-i pulpele, chiloţii, sânii, încât el se înroşi puternic şi întoarse capul. Lenuţa însă nu se tulbură. Câtă vreme n-o luase de mână nu era nici o primejdie să-şi piardă fecioria. Într-o seară însă, după ce văzu la televizor un film american mai deocheat, urcându-se în pod, ca să doarmă în fân, visă că bărbatul din film, un gigolo căruia nu-i rezista nici o muiere, o dusese undeva, într-un apartament de lux, o pusese să se dezbrace şi, fără s-o ia de mână, o trântise pe pat. Când simţi în vis palma bărbatului depărtându-i pulpele, Lenuţa Boboc îşi dădu seama că nu mai avea scăpare şi începu să se zbată în vis ca să scape de sub bărbat, încât se rostogoli din pat şi căzu pe podele. Din nenorocire se rotogoli nu numai în vis, dar şi în realitate, şi căzu. Nu din pat, ci din pod. Şi nu pe podele, ci pe prispă, lovindu-se atât de tare la cap, încât muri. Era prima fată care murea fecioară în sat după vreun deceniu şi asta impresionă atât de tare pe toată lumea, încât, în drum spre cimitir, întâlnindu-l pe Moşu Vasile pe şosea întorcându-se de la crâşmă, cei din cortegiul morturar începură să înjure de mama focului: fete tinere, curate, precum Lenuţa, mureau, în timp ce pe un ghiuj ca Moşu Vasile, care bea, fuma, ba chiar se holba la femei şi la 90 şi ceva de ani, nu-l lua Dumnezeu.

 

Sile Cârstocea ardea de nerăbdare să meargă la vot. Să-l voteze pe Ion Iliescu şi să dea cu tifla ţărăniştilor, despre care zicea că voiau să aducă înapoi pe moşierul Mantaroşie, la a cărui amintire toţi bătrânii satului puneau mâna pe cârje, gata să dea. Putea să-l ducă pe Moşu Vasile la cimitir, să-l îngroape, să se întoarcă acasă pentru pomană şi să meargă după aia la şcoala generală, unde se deschisese Secţia de votare. Avea timp. Urnele se închideau la opt seara, iar el calculase că pe la 5:00-6:00 după-amiaza termina cu înmormântarea. De dimineaţă însă, din zori, Radioul şi Televiziunea îi îndemnaseră pe cetăţeni să meargă la vot, “să-şi îndeplinească – ziceau crainicii puşi la patru ace – o înaltă misiune cetăţenească”. Nu, de asta ţinea el însă morţiş să se ducă la vot cât mai repede. Aşa cum spusese Ion Iliescu feseniştilor din întreaga ţară, punând ştampila pe Trandafir, dai o palmă partidelor istorice; celor care voiau să aducă înapoi moşierii. Or  Sile Cârstocea aşteptase cu sufletul la gură momentul ăsta. Cel în care să dea o palmă partidelor cu pricina. Şi, cum de dimineaţă nu se putea duce, deoarece avea treabă până peste cap, Sile Cârstocea făcu un ocol cu alaiul de înmormântare pe la Secţia de votare. Cei de la şcoală, care asigurau ordinea la scrutin, se pomeniră cu un băieţaş desculţ, şchiopătând uşor, care îi anunţă, aproape strigând, că dinspre Vintileasa de sub Munte vine o mulţime uriaşă – Hait! îşi spuseră organele locale, toate ale Puterii, ţărăniştii au pus la cale o lovitură de stat! Vor lua cu asalt Secţia de votare, vor devasta urnele şi vor sparge geamurile!

 

Primarul Vasile Norocea, care nu era altul decât fostul preşedinte al Consiliului Popular şi secretarul de partid al comunei, se repezi până în şosea. Într-adevăr, în depărtare, cam pe unde trecea pe vremuri linia trenuleţului mixt Vidra-Floreşti, se zărea înaintând lent, dar ferm, o mulţime compactă. În primele rânduri se găseau nişte tipi ţinând în mâini cozile unor lozinci fluturând uşor în vântul care se hârjonea copilăreşte.

Nu mai încăpea îndoială. Ţărăniştii se îndreptau spre Secţia de votare!  În sat erau însă doar câţiva ţărănişti, nişte bătrâni care reuşiseră, în scurt timp, să se certe între ei, ba chiar să-şi spargă capetele, unii zicând că Iuliu Maniu a condus foarte bine PNŢ, ceilalţi contrazicându-i violent: Ion Mihalache a condus partidul mult mai bine. Văzând alaiul, Vasile Norocea se întrebă, firesc, de unde dracu apăruseră atât de mulţi, atât de hotărâţi şi, mai ales, atât de bine dotaţi.  Sunt de la Floreşti – găsi el răspunsul, au fost duşi cu autobuzele azi-noapte până la Vidra, ca să nu se vadă că vin de la Floreşti şi de dimineaţă s-au pus în mişcare. În asemenea cazuri se aranja iute o contrademonstraţie. Toţi cei cu leafă de la stat – de la femeia de serviciu a primăriei până la proiecţionistul de la Căminul Cultural – erau convocaţi de urgenţă printr-un sistem bine pus la punct de Vasile Norocea. Un sistem în care se întâlneau trasul clopotelor de grindină, mersul cu bicicleta la casele şefilor de grupă, misiune încredinţată lui Pavel Tînjală, poştaşul satului, punerea în funcţiune a Sirenei de incendiu – semnalul pentru incendiu de proporţii constând în şuierături adânci, ca de vapor, spre deosebire de semnalul pentru incendiu izolat care constă în şuierături de tren ajuns la o curbă cu vizibilitate redusă. Coloana era prea aproape de Secţia de votare ca să mai poată fi făcut ceva. Nici soluţia cu chemarea TVR-ului pentru un reportaj despre huliganii din Opoziţie nu mergea. Astfel că primarul se resemnă. Ce-o fi o fi! – îşi zise el şi, întorcându-se în şcoală, se duse glonţ în biroul directorului, unde-şi făcuse sediu temporar, şi-şi luă în grabă de pe masă stiloul şi capsatorul. În astfel de împrejurări, cei care intrau în sediu, forţând uşile, aveau obiceiul de a şterpeli cam tot ce găseau.

 

Cortegiul ajunse în dreptul Secţiei de votare. La un semn al lui Sile Cârstocea, căruţa cu sicriul trase pe dreapta, să nu încurce circulaţia. Muierile din urma căruţei irupseră într-un şuvoi de bocete. Până atunci merseseră liniştite, ba chiar se şi înghiontiseră lumeşte, glumind pe seama bărbăţiei celui din sicriu. Ştiau însă un lucru: cum se opreşte convoiul, cum trebuie să izbucnească în plâns. Şi convoiul se oprise. Popa Ghiţă Durbacă se gândi că ar putea profita şi el de împrejurare ca să-şi exercite dreptul cetăţenesc de-a vota. Şedea pe undeva prin Pietroasa, făcea vreo jumătate de oră până la şcoală, astfel că dacă vota acum era scutit de un drum în plus. Renunţă în cele din urmă, amintindu-şi că era în odăjdii. Episcopia interzicea strict amestecul clerului în politică. De aceea, Ghiţă Durbacă, membru pe şest al unui partid ecologist, mergea la întrunirile politice din sat sau la vot doar în civil. (Va urma)

 

 

Citeşte mai multe despre:   vasile,   istoria ca telenovela,   măna,   sile cârstocea,   sile c

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de