x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale 2009 – Anul stagflatiei?

2009 – Anul stagflatiei?

de Ionuț Bălan    |    07 Aug 2008   •   00:00

Dezechilibrele din anul electoral se pot razbuna anul viitor prin stagnarea economiei, inflatie galopanta si somaj ridicat



Dezechilibrele din anul electoral se pot răzbuna anul viitor prin stagnarea economiei, inflaţie galopantă şi şomaj ridicat

"Unii analişti au adus în discuţie posibilitatea ca majorarea pensiilor să genereze inflaţie. Vreau să spun foarte clar, am discutat inclusiv cu guvernatorul Băncii Naţionale, care mi-a spus că acest pericol nu există. Există însă un risc pe inflaţie legat de creşterea necontrolată a salariilor, care trebuie avut în vedere atît în sectorul public, cît şi privat", declara premierul Tăriceanu în iulie 2007. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Banca centrală a revizuit în sus proiecţia de inflaţie pe 2008 – de la 6% la 6,6% –, arătînd spre "presiunile mai mari din partea excesului de cerere ca urmare a: accelerării semnificative a creşterii economice în trimestrul I 2008, continuării creşterii salariilor într-un ritm superior creşterii productivităţii muncii, majorărilor prevăzute ale pensiilor". Deci, mărirea pensiilor are sau nu influenţă asupra inflaţiei? Din prezentarea susţinută de guvernatorul Isărescu la începutul acestei săptămîni se vede că are.

Aceiaşi "unii analişti" avertizau în ianuarie 2008 asupra riscului intrării într-o spirală preţuri – salarii. Risc confirmat de Isărescu în februarie 2008: "Salariile trebuie corelate cu productivitatea, pentru că vedem un pericol major în spirala preţuri – salarii". Ba chiar admis şi de Tăriceanu la începutul lui iulie 2008: "O creştere a salariului minim pe economie nu ar face decît să alimenteze şi mai mult o posibilă spirală inflaţionistă". Da, dar din "un pericol" în februarie şi "posibilă" în iulie, spirala inflaţionistă a devenit realitate în august 2008. Guvernatorul BNR a declarat luni că România este "categoric" într-o spirală preţuri – salarii, semnalul fiind dat de majorarea salariilor cu mult peste creşterile de productivitate. Spirală care – din cîte se observă – va fi alimentată şi mai mult – de la 1 noiembrie –  de avansul salariului minim şi al pensiilor. Exact cum spunea primul ministru că nu trebuie să facă guvernul condus de el.

Într-un "worst case scenario", analiştii despre care lăsa Tăriceanu să se înţeleagă că nu trebuie luaţi în serios previzionau că în 2008 guvernul îşi va pierde echilibrul luat de valul spiralei inflaţioniste. Preocupat mai mult de procesul electoral şi de creşterea economică, va alimenta spirala cu noi majorări salariale, la presiunea sindicatelor, în special cele din sectorul public, şi cu creşteri suplimentare de pensii, încercînd să restabilească puterea de cumpărare a populaţiei. Putere afectată tocmai de majorările de venituri din anii trecuţi, care s-au întors acum împotriva beneficiarilor prin intermediul inflaţiei. Iată că tocmai către cel mai pesimist scenariu ne îndreptăm...

Iar, dacă pe premier nu-l interesează avertismentele analiştilor, poate că e curios să afle ce va lăsa în urmă. Sub povara creşterii costurilor cu creditele şi salariile, companiile sînt puse în situaţia de a-şi modifica structura şi nivelul producţiei şi de a disponibiliza angajaţi. Apoi, cu angajaţi mai puţini şi cu finanţare mai scumpă (deci mai redusă), urmează scăderea cifrei de afaceri, care, la rîndul său, acţionează asupra creşterii economice. Cu concursul unor pieţe financiare externe instabile, România poate fi aruncată anul viitor în stagflaţie – stagnare a activităţii economice, inflaţie galopantă şi şomaj ridicat. Deja în cercurile oficiale se vorbeşte despre o înjumătăţire a creşterii economice de la 8%-9%, în 2008, la 4% – în 2009.

Şi apropo de pensii. Atunci când a fost întrebat de unde are bani să le majoreze, Varujan Vosganian a răspuns senin: "Din PIB!". Să vedem ce va spune ministrul Finanţelor de anul viitor, pentru că, dacă va da acelaşi răspuns, merită întrebat: "Care PIB?!".

×
Subiecte în articol: editorial