500 de editoriale

 Într-adevăr, după cum arată titlul, din 2004, de când îmi exprim opiniile în Jurnalul Naţional, am scris 500 de editoriale. Iar cel mai important text mi se pare cel numit “Gloata politică”, apărut la sfârşitul anului 2011. Remarcam atunci că politicienii noştri au impresia, ei despre ei, că ar fi carismatici. Dar cum enunţurile lor economice nu depăşesc optica omului obişnuit, se vede că, de fapt, n-au decât tupeu. Pentru a avea carismă le-ar trebui inventivitate şi educaţie.

Ca să rezum, conducătorii noştri politici sunt nişte oameni obişnuiţi. De aceea cele mai multe “remedii” economice ale preşedintelui, de pildă, sunt cele care vin oricui. Dar Gustave Le Bon preciza, în cartea sa “Psihologia Mulţimilor”, că civilizaţiile au fost create şi conduse de o mică elită intelectuală, niciodată de mulţimi. Forţa acestora din urmă nu se manifestă decât în distrugeri. Acesta e motivul pentru care politicienii - apropiaţi de gândirea gospodinelor şi meşteşugarilor - distrug mediul de afaceri. Şi să nu se creadă cumva că au existat după 1990 politicieni care n-au stricat nimic. Ceea ce se poate spune este doar că unii au produs mai puţine daune. Adică au fost o idee mai educaţi. Însă nici ei nu pot fi consideraţi elită, ci tot gloată, pentru că, deşi paguba n-a fost la fel de mare, tot s-au remarcat prin distrugeri.

În fine, dacă nu aveţi încredere în spusele lui Gustave Le Bon, haideţi să vedem părerea unei alte figuri emblematice, Ludwig von Mises. Potrivit acestuia concepţia liberală a vieţii sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii. Iar expresia cea mai evidentă a economiei de schimb e aşezarea urbană. În oraşe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat şi şi-a găsit cei mai mulţi susţinători. Numai că dezvoltarea a condiţionat la un moment dat burgurile să “importe” forţă de muncă de la ţară, care nu şi-a putut însuşi filosofia socială pe cât de repede a îmbrăcat o haină nou. De aceea -subliniază Mises - cetăţenii neasimilaţi dinăuntrul cetăţii sunt mai ameninţători decât barbarii care-i asaltau în trecut zidurile.

Cu alte cuvinte, dacă în 1920, 80% din români locuiau în mediul rural, pe vremea comunismului, când raportul a devenit brusc 55%-45% în favoarea mediului urban, puterea a fost luată tocmai de proaspeţii imigraţi la oraş, transformaţi în clasă muncitoare. Iar când conducătorii proletariatului au dat semne, în sfârşit, că trec de la instinct la raţiune şi încep să-şi manifeste interesul pentru educaţie, a avut loc o nouă schimbare care i-a propulsat în prim plan pe cei cu origine sănătoasă din eşalonul doi, mult mai viscerali şi, implicit, mai distructivi.

Schimbând perspectiva, de la naţional la regional, se poate spune că motivele pentru care România e mai puţin dezvoltată decât Cehia sau Polonia au legătură cu apucăturile de turmă. Iată şi de ce procentajul românilor cu viziune intervenţionistă de stânga e mult peste cel al cehilor sau polonezilor. Şi, cu cât politicienii sunt mai apropiaţi de instinctele mulţimii, cu atât mediul economic e mai politizat, şi distrugerile-s mai mari.