Deşi i-a făcut pomeniri creştineşti, nevasta tânără a lui Sergiu Nicolaescu a rămas în antipatia românilor pentru decizia de a-l incinera pe îndrăgitul regizor şi actor. La ieşirea sicriului din Cercul Militar şi plecarea spre crematoriu, mulţimea chiar a huiduit-o pe soţie, oamenii fiind revoltaţi că nu vor avea un mormânt pentru regizorul preferat unde să depună flori. De felul ei nevorbăreaţă, contabilizându-şi cu zgârcenie silabele, soţia nu a adus vreun argument cum că a îndeplinit dorinţa presupusă a lui Nicolaescu de a fi incinerat. Prietenul lui Nicolaescu, Cămârzan, regizor şi el, povestea că l-a auzit pe Sergiu admirând ceremonia morţii vikingilor, ca în film, în flăcări pe o corabie pustie, în derivă. Eu am făcut multe emisiuni, articole cu Nicolaescu, eu l-am auzit fălindu-se că a adus preoţii în filme, împotriva cenzurii comuniste. Preoţi de înalt grad l-au înscăunat pe Mihai la Alba Iulia în apreciatul film “Mihai Viteazul”, sobor de preoţi a slujit şi în “Osânda”, şi în “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. Nicolaescu era mândru şi de cavoul cu osemintele părinţilor lui de la Târgu Jiu. Se confesa în emisiunile mele Sergiu că cel mai mult şi-a iubit Mama şi Patria. Avea lacrimi în ochi când povestea că mama îi dădea lapte la sân, cântându-i cântece patriotice. Mama lui luptase pe Jii alături de Ecaterina Teodoroiu, care stătuse în gazdă la Târgu Jiu, în casa familiei Nicolaescu. Luptându-se eroic cu o formă neiertătoare de cancer, geniala Maria Tănase îşi aştepta demnă sfârşitul. A dorit să se anunţe ridicarea ei la cer la o zi după ce va fi îngropată, că nu vrea tam-tam. Şi-a ales şi rochia de înmormântare, albă de zefir, şi a rugat-o pe o fetişcană, preferata ei, să îmbrace rochia albă de final pentru a vedea cum arată. A cerut ca perna de sub cap din siciru să fie umplută cu petale de trandafiri din grădina tatălui, aflată în mahalaua Cărămidarilor. I-au fost îndeplinite aceste vreri, dar cea cu secretul înmormântării nu s-a realizat, lumea a aflat, şi geniala Maria Tănase a fost condusă la cimitir de un milion de români, nu încăpeau mulţimile cu lacrimi în ochi pe bulevardele Bucureştilor.