A doua viata

Interviurile cu personalitati in varsta contin, mai toate, intrebarea: Ce drum in viata ati alege, daca v-ati naste a doua oara?

Se pleaca de la gratioasa eroare ca omul realizat de aceea e el realizat, pentru ca si-a decis singur calea. Intrebarea aceasta ar trebui sa lipseasca. Mai intai ca nu-ti alegi tu drumul, ci drumul te alege pe tine. Un al doilea motiv, ca sa eviti astfel de tautologii, vine din chiar baza lor. Daca ne-am putea incepe existenta cu bagajul de minte de la sfarsit, ne-am intoarce pe lume plictisiti, nu mai destepti. Al treilea motiv e ca, parand obligatorie, intrebarea contine raspunsul. Toate personalitatile se simt obligate sa spuna ca ar face acelasi lucru, ca n-ar incerca altceva. E o reverenta catre cititori, o vorba de intampinare. Doar n-o sa-si deconspire, cand toata lumea le admira si le asculta, indoielile, senzatia obositoare de neimplinire, sentimentul ca, oricat s-ar stradui, telul devine mai confuz, nu mai clar. Cum sa vrei sa traiesti si a doua oara la fel, cand toate avanturile sunt, cu vremea, dublate de temerile proprii inteligentei: La ce bun? Oare e destul ce am dat? Nu cumva am mers pe un drum inchis?

Televiziunile noastre sunt pline de americanisme, pe care americanii nu si le mai recunosc drept merite. In Statele Unite, e o chestiune de prost gust sa fii prezent tot timpul pe micul ecran, in nu conteaza care emisiuni mondene. "Cine nu apare la televizor - spune unul din directorii unui canal privat romanesc - nu exista." Sloganul facea autoritate peste Ocean, intr-o vreme cand la noi TVR emitea numai doua ore pe zi. Lucrurile s-au schimbat si acolo, si aici. Mai adevarata ar fi cugetarea: Cine apare mereu la televizor de fapt nu exista. Mai bine zis, devine un produs al televiziunii, nu-si mai apartine. Poate sa si moara, iar televiziunile o sa-i reia la nesfarsit emisiunile tinandu-l viu cu monitoarele. Daca TVR 1 ar reprograma, fara sa precizeze ca-s reluari, "Surprizele..." Andreei Marin de acum cativa ani, de asta si-ar da poate seama unii din invitati, oricum foarte putina lume. Emisiunea exista, iar omul e un artificiu. Cand lipseste un an de pe micul ecran, fabricatia - vedeta - e intocmai unui personaj cu termenul de folosinta expirat. Cine apare tot timpul la tv exista numai daca apare tot timpul.

Bunicul senil e asezat dimineata intr-un fotoliu, cu pledul pe genunchi. La orice-l intrebi, bunicul raspunde cu o intrebare, mereu aceeasi: De ce? Bunicule, ti-e foame? Bunicul raspunde: De ce? Un "De ce-e-e?!!" lung si parca profund mirat. Cum "De ce-e-e...", de aia, na! Bunicul o tine pe a lui: De ce-e-e?! Ca sa nu mori de foame? De ce-e-e?! Of, o sa ne innebunesti cu de ce-ul matale. De ce-e-e?! De draci si de laci! De ce-e-e?! Zi, omule, odata, mananci sau nu mananci? De ce-e-e?! Si tot asa, pana ce-l duc seara la culcare. Gata, acum o sa dormi! De ce-e-e?! De ce, de ne ce, fiindca toti trebuie sa dormim. Toata omenirea doarme. De ce-e-e?!