A fost Carol I german sau roman?

M-am amuzat si eu, ca atatia altii, mergand pe site-ul Televiziunii Romane si citind lista lunga, absurda, exuberanta si voit imbecila a propunerilor pentru "cel mai mare roman". Intr-un fel, asa cum "tampitul" Svejk a devenit simbolul simpatic si chiar eroic al unui popor care nu e deloc tampit, lista marilor romani (in viziunea omului de pe strada) mai intai stupefiaza, apoi intriga si ajunge in cele din urma sa te inveseleasca pana la lacrimi. E, pana la urma, un document care spune mai multe despre aceasta "tara trista, plina de umor" decat mii de studii sociologice.

Lucrul cel mai important care se poate spune, trecand in revista numele propuse pe aceasta lista, este ca oamenii au luat ancheta respectiva asa cum trebuia ea luata: cu iresponsabilitate si umor. Omul de pe strada pare mai curand, luat individual, cam... simplut, dar m-a mirat intotdeauna cat de asezat gandeste el cand devine o unitate statistica. Ce poate sa insemne faptul ca marea majoritate a numelor de pe lista sunt de genul Stan Papusa, total necunoscute si insignifiante? Fara-ndoiala asta arata ca insii respectivi s-au trecut pe ei insisi pe lista drept "cei mai mari romani ai tuturor timpurilor". Paranoia? Grandomanie? Nici vorba, ci dezavuarea, discreditarea anchetei insasi, scoaterea in evidenta a caracterului ei neserios, grotesc, de joc de societate care nu poate duce la nimic. Oamenii au simtit falsitatea patriotarda a intregii povesti si si-au batut, pur si simplu, joc de ea. O fi fost cretin sau fanatic cel care l-a trecut in capul listei romanilor pe Iisus Hristos? Poate, dar e la fel de plauzibil ca avem aici un raspuns in doi peri, la plesneala, care arata un spirit popular de farsa gen Pacala. In orice caz, nici o ambiguitate nu mai e posibila in cazul celui care l-a numit pe Marko Bela! Dati-mi voie sa nu cred ca aici a fost vorba de vreun mare admirator al cunoscutului UDMR-ist, care-a trecut peste mica chestiune etnica si l-a considerat roman de-al nostru prin cetatenie si merite. E pur si simplu un banc, dar un banc mai adanc decat s-ar putea crede.

Intr-adevar, ancheta reflecta fara sa vrea o mare problema de filozofie politica, cea a diferentei dintre statele structurate etnic si cele create prin contract social. Cine este roman, orice cetatean al Romaniei sau doar cel nascut in etnia romaneasca? Pot intra in aceasta ancheta marile personalitati ale istoriei noastre care n-au fost etnici romani? Ma refer, la o prima aruncare de ochi, la personalitati ca Ioan-Voda cel Cumplit (armean), Regele Carol I (german), Carol Davila (francez), dar si la nenumarati etnici maghiari, evrei, rusi etc. traitori pe teritoriul Romaniei de azi. Nae Ionescu i-ar fi numit pe acestia "buni romani", spre deosebire de romanii "adevarati", romanii etnici. Aici se arata contradictia fundamentala a unei anchete de acest fel, care este una nationalista, specifica unei gandiri etniciste si organiciste. Ea nu poate avea decat sensul intaririi unitatii nationale, al cresterii sentimentului de "mandrie de a fi roman". Dar in ce fel s-ar putea intari "mandria de a fi roman" daca ancheta va decide, prin vot public, ca "cel mai mare roman al tuturor timpurilor" a fost Regele Carol I, adica un german? Ar fi un rezultat mai curand umilitor in logica nationalista, care ar arata ca a trebuit sa vina un german ca sa ne civilizam si noi, in sfarsit. Iar daca luam in considerare cealalta logica, liberala si moderna, in care e roman orice cetatean al Romaniei, ancheta pur si simplu nu mai are nici un sens, in afara celui de joc de societate mediatic, precum "Big Brother" sau "Vrei sa fii milionar?".

Prin urmare, dincolo de alte lucruri de bun-simt, de tipul "nu poti aduna mere cu pere" (scriitori cu domnitori, savanti cu politicieni, morti cu vii), marea ancheta despre cel mai mare roman este, fundamental, o mare absurditate pornind de la insusi principiul ei. Oamenii care-au raspuns "la misto" nu sunt idioti (cu exceptia catorva, cei care-au vorbit despre Decebal, Traian sau Ceausescu, de exemplu), ci exponenti ai unei anume vitalitati populare, ai unui spirit de revolta impotriva autoritatii scolii, a educatiei sablonizate si patriotarde, care-a transformat istoria noastra intr-un sir de poze de domnitori si literatura noastra in trei citate despre patrie si taran.

Toti cei care vor raspunde si mai departe la ancheta Televiziunii Romane ar trebui sa stie o frumoasa fabula: cel mai faimos tablou "patriotic" romanesc, "Romania revolutionara", o reprezinta pe Mary Grant (tata scotian, mama frantuzoaica), casatorita Rosetti, si a fost pictat de C.D. Rosenthal, evreu nascut la Budapesta. Si totusi, imaginea ideala a Romaniei, in ochii multora dintre noi, e direct legata de acest tablou.