x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale A fost sau n-a fost?

A fost sau n-a fost?

de Dan Dumitrescu    |    01 Apr 2008   •   00:00

Două meciuri au făcut figură de pom lăudat în ultima etapă a primei divizii: Vaslui – Steaua şi Dinamo – CFR Cluj. Programarea acestor meciuri la 30 martie a fost însă neinspirată.


Două meciuri au făcut figură de pom lăudat în ultima etapă a primei divizii: Vaslui – Steaua şi Dinamo – CFR Cluj. Programarea acestor meciuri la 30 martie a fost însă neinspirată. O amânare cu doar 48 de ore ar fi plasat evenimentele într-o regie perfectă. Păcălicilor li s-ar fi oferit minunatul prilej de a-şi serba ziua rituală – 1 aprilie – la  locul de muncă. Sportangii lui Porumboiu şi bagajiştii lui Borcea puteau trece în contul glumeţiei nonşalanţa lor profesională. Dar cum duminică n-a fost ziua păcălelilor suntem puşi în situaţia, deloc plăcută, de a lua în serios aceste embleme ale mediocrităţii fără cusur. Adrian Porumboiu îi promisese lui Gigi Becali o mare revanşă pentru pocherurile de tristă amintire. N-a fost să fie însă nici de această dată. Şeptarii nu s-au împerechiat în aceeaşi mână, culoarea a fost prea palidă, iar când a tras la chinta spartă nu i-a intrat după dorinţă. Cât despre cacealma, nici nu poate fi vorba. Deoarece Gigi dublează şi triplează miza fără să clipească. Nu i-a rămas prietenului Adrian Porumboiu decât să se întrebe: A fost sau n-a fost? Dar nici la această întrebare Adrian nu a reuşit să răspundă cu talent. Pentru că porţia de talent aparţine regizorului din familie, Corneliu Porumboiu. Şi atât! Prin ficţiune inteligentă Corneliu Porumboiu a obţinut Camera d’Or la Cannes şi o mulţime de alte premii. Prin ficţiune nervoasă Adrian Porumboiu nu poate obţine decât demiterea lui Dorinel Munteanu şi alte multe dureri de cap.  Adrian Porumboiu îşi va reveni când bucuriile viitoare (pe care i le doresc sincer) vor detrona furia generată de faptul că el poate finanţa echipa, dar nu poate inventa jucători adevăraţi. Cei care i-au preluat acuzaţiile şi le-au validat cu pecetea adevărului absolut nu-şi vor reveni însă niciodată. Ştiţi vorba aceea cu beţia şi cu prostia.

 

Dacă sportangii lui Porumboiu au mai mişcat cât de cât, bagajiştii lui Borcea au fost de un penibil desăvârşit. Dar nici în această situaţie ideea blatului nu rezistă. Dinamo i-a băgat pe clujeni în formă fără intenţie. Dinamo este echipa învinsă de o politică managerială falimentară. Achiziţiile dezastruoase şi plantarea unui antrenor care nu se potriveşte cu vestiarul îşi fac efectul. Cu câteva excepţii, fotbaliatorii care au făcut act de prezenţă în meciul de duminică nu au avut nici o treabă cu jocul. O mare parte dintre ei păreau preocupaţi, mai degrabă, să-i facă bagajul lui Mulţescu. Nu este însă suficient. În lotul lui Dinamo au apărut nişte figuranţi care nu pot fi ajutaţi decât cu nişte binemeritate foi de drum.

×
Subiecte în articol: editorial porumboiu