A murit jucându-se de-a Harap-Alb

Deşi zbiară din puţ de vreo oră şi mai bine, nimeni n-are vreme de Ginica. Toată lumea e ocupată cu televiziunile.

Trenul stă în plin câmp de vreo jumătate de oră. Agitaţiei de la început i-a luat locul împăcarea cu situaţia. Pe ferestrele coborâte ale vagonului se aud vocile celor care se întorc de la locomotivă spunând celor rămaşi în tren ce s-a întâmplat. Conductorul, un bărbat voinic, roşu la faţă, cu burta revărsată peste curea, s-a trântit în iarba moale din marginea terasamentului după ce, în prealabil, şi-a scos şapca asudată şi a pus-o, grijuliu, alături. Cu privirile întoarse spre garnitura încremenită, pândind cel mai mic zgomot de pornire, câţiva inşi jefuiesc ştiuleţi de lapte din lanul de porumb ce se întinde de la terasament până la şoseaua naţională. Urcat într-un prepeleac, nu departe de acolo, paznicul porumbului, înarmat cu o furcă într-un singur dinte, se mulţumeşte să le atragă atenţia că gestul lor nu e demn de nişte oameni cu carte.

Departe, dincolo de lan, pe şoseaua naţională, cineva  claxonează lung şi iritat pe un altul, care a depăşit neregulamentar. Vagonul e aproape pustiu. Pe  uşa larg deschisă de la capăt năvăleşte aerul rece al înserării. Pe uşa WC-ului năvăleşte duhoarea scoicii fără apă. Dintr-un compartiment de la capătul vagonului se aude cineva povestind însufleţit:

- Şi cum vă spuneam, el venea acasă, seară de seară, beat mort. Ea, femeie cultă, nu zicea nimic. Dar cultura are şi ea o limită.

Aşa că într-o seară, când el s-a întors din nou beat, ea a pus mâna pe scândura de călcat şi rupându-i-o de cap, i-a zis:

- Porcule, cât crezi c-o să te mai suport?!

*

PE PLATFORMĂ
Pe legănătoarea platformă din spate a tramvaiului, într-un nor de praf, stă rezemat de bară, cu mâinile înfundate până la cot în buzunarele pantalonilor de doc, un bărbat neras, rotund la faţă, cu o privire de pictor de biserici. Blocând uşa, un tuciuriu înalt şi spătos, cu haina ruptă  în spate, de-i curge căptuşeala, încearcă să vândă o galerie de perdele ruginită. Din ce spune ele celor câtorva babe de pe scaune, galeria  e un mare chilipir: ajunge doar s-o ştergi puţin ca să fie nouă. N-are cum să fie ca nouă! - observă  pictorul de biserici într-o lehamite tra gică şi totală. Apoi închide ochii plictisit, lăsându-se cu totul alenei legănări a tramvaiului murdar, cu scările arhipline de tineri entuziasmaţi că merg pe gratis cale de o staţie.
*
CĂZUTĂ ÎN PUŢ
De vreo oră şi mai bine, Ginica, fetiţa de patru ani a familiei Coleaşă, zbiară de mama focului de pe fundul puţului din curte. Pe toate televizoarele din ţară, deschise la maximum, curge ştirea despre o fetiţă căzută într-un puţ. Ginica n-a căzut însă în puţ. A fost coborâtă acolo, cu frânghia de rufe, de Ionuţ, fratele ei mai mare, în timp ce se jucau de-a Harap-Alb şi Spânul. Harap Alb cel Bun urma să fie coborât în puţ de Spânul viclean, care avea să-l lase acolo, până când, venită val-vârtej, Sfânta Vineri îl va ridica pe o scară de aer. Pentru a fi Harap-Alb, cei doi - Ginica şi Ionuţ - s-au luat la bătaie. Nici unul dintre ei nu voia să fie Spânul, cel rămas deasupra. Intervenind în discuţie, bunicul, care tocmai atunci se întorcea de la magazin, i-a ars una lui Ionuţ peste cap, atrăgându-i atenţia că un bărbat trebuie să fie galant cu femeile. După ce s-a smiorcăit vreun sfert de oră, Ionuţ a lăsat-o pe Ginica să fie Harap-Alb. Deşi zbiară din puţ de vreo oră şi mai bine, nimeni n-are vreme de Ginica. Toată lumea e ocupată cu televiziunile. Mama, care până la ivirea echipelor de filmare ţipa ca înjunghiată că moare fetiţa, s-a potolit brusc şi a dispărut în casă. Aşezată în faţa oglinzii, se aranjează cu gesturi febrile. Că doar n-o să apară la tv ca o zăludă! Tatăl dă o mână de ajutor unei echipe tv, care are nevoie să se dărâme coteţul porcului, pentru a obţine un unghi de ansamblu asupra ogrăzii. Bunica umblă printre reporteriţe, operatori, regizori de platouri cu o tavă plină de prăjituri. Fiecăruia îi spune, după ce respectivul gustă din prăjitură, că sunt făcute de mâna ei. Bunicul, curios din fire, vrea să ştie cum ajunge vocea reporteriţei din ogradă în televizorul din casă.

Scandal mare la poarta păzită de jandarmi înarmaţi cu scuturi. Tot satul vrea să intre, ca să dea declaraţii în direct despre groaznica tragedie. Fiecare echipă are nevoie însă doar de câţiva inşi din sat, comentarea evenimentului fiind asigurată de liderii de opinie din studio. Graţie unui jandarm mai isteţ, a fost evitată o confruntare violentă între popor şi forţele de ordine. Cei şase interlocutori ceruţi de televiziuni au fost traşi la sorţi. La un moment dat, în ogradă se stârneşte panică. Din studiouri li s-a spus în cască producătorilor că fetiţa nu se mai aude zbierând. S-au întrerupt cumva comunicaţiile prin satelit? se interesează cei de la Bucureşti. Nu, a murit fetiţa!