Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne-ar putea spune domnul preşedinte dacă a fost sau nu informat cu ce se pregăteşte in Italia impotriva Romăniei?
La emisiunea "Ziua şi evenimentul" de pe Romănia Actualităţi, de la 5 noiembrie 2007, un reprezentant al romănilor din Italia a dezvăluit că situaţia din Italia acestor zile era previzibilă incă din primăvară. Intr-adevăr, nu trebuia să fii cine ştie ce sărguincios in lectura ştirilor pentru a sesiza că in Italia se acumulează, pe zi ce trece, o ostilitate făţişă impotriva romănilor şi, mai ales, impotriva celor de etnie romă. Ziarele şi televiziunile din Romănia au infăţişat pe larg impactul mediatic in Italia al unor agresiuni comise de romăni. Presa unei ţări se constituie intr-un barometru extrem de sensibil al stării de spirit. Nu numai frecvenţa materialelor despre infracţiunile comise de romăni, dar şi tonul lor de ostilitate reprezentau semnale clare ale unei atmosfere mai mult decăt defavorabile romănilor. O simplă monitorizare a presei din Peninsulă ar fi arătat că va fi de ajuns o scănteie, mai mult sau mai puţin montată, pentru ca să se creeze acea emoţie colectivă in stare să justifice expulzările, acţiunile forţelor de Extremă Dreaptă şi reacţiile xenofobe. De asemenea, orice romăn care a călătorit la Roma in această vară a sesizat exasperarea populaţiei la mica infracţionalitate comisă de romăni. Aşadar, cazul Romulus Mailat, conturat de la o zi la alta, ca o diversiune mediatică, n-ar fi fost posibil fără această atmosferă de ostilitate din societatea italiană.
Documentele arată că in ziua crimei comise de Mailat in Italia s-au inregistrat 17 omoruri, unele infinit mai groaznice decăt cea pusă in seama romănului de etnie romă. De ce a şocat atăt de tare cazul Romulus Mailat? Pentru că opinia publică era pregătită să creadă că un rom e in stare să violeze, să jefuiască şi să omoare o femeie de condiţie bună. Analizănd prezentarea cazului in media din Italia, vom realiza că emoţia colectivă a fost produsă de imaginea unei doamne tărăte in mizeria din adăpostul improvizat, violată acolo, omorătă şi abandonată apoi intr-un şanţ. Dacă, să zicem, respectiva femeie ar fi fost violată de un italian intr-un apartament, oroarea nu ar fi fost atăt de mare. Italienilor li s-a servit o concluzie pe care o aşteptau: aceşti romăni mizeri, cioflingari sunt in stare de o asemenea monstruozitate. Această atmosferă trebuie cunoscută de autorităţile noastre de la cel mai inalt nivel. De asemenea, se cereau ştiute intrigile politicianiste din Italia care urmau să ducă la apariţia Decretului-lege. Pentru că, indiscutabil, Decretul-lege privind expulzările era pregătit de mai mult timp. Cum pregătite erau şi listele cu cei care urmau să fie expulzaţi. Pentru a fi aplicate in practică fără a stărni protestul organizaţiilor de Apărare a Drepturilor Omului, era nevoie de un caz, dacă nu chiar de fabricarea unui caz, in genul ororii comise de Mailat. Autoritatea care ar fi trebuit să ştie şi să tragă semnalul de alarmă era Preşedinţia Romăniei. Traian Băsescu ne-a făcut capul calendar in ultimul timp cu teza că domnia sa ştie tot. Ştie şi ce fac miniştrii liberali, şi ce fac ziariştii, şi ce dosare se pregătesc la DNA. Culmea e că n-a ştiut nimic din ce se pregăteşte la Roma. Domnul preşedinte trebuia să afle aceste lucruri pe două canale:
1) Al Serviciului de Informaţii Externe, care trimite preşedintelui şi premierului rapoarte privind starea de spirit din alte ţări in legătură cu Romănia.
2) Al serviciului diplomatic, obligat de Traian Băsescu să-i trimită lunar date despre "felul in care veghează la soarta romănilor din ţările in care işi desfăşoară activitatea", după cum a reafirmat domnia sa in discursul melodramatic din seara lui 4 noiembrie 2007.
De asemenea, de la preluarea mandatului, Traian Băsescu şi-a făcut o permanenţă din a declara că e de datoria sa, pe baza informaţiilor deţinute, să avertizeze diferitele instituţii ale statului. A avertizat public sau discret Traian Băsescu Guvernul, ministrul de Externe, ministrul de Interne asupra stării de spirit tot mai ostile din Italia? N-avem ştire de o asemenea realitate. Discursul din seara lui 4 noiembrie 2007 nu suflă un cuvănt despre asta. Ba mai mult, discursul critică Guvernul, in chip aiuristic, pentru că nu s-a ocupat de soarta romănilor din străinătate, şi nu pentru că n-a preintămpinat apariţia cazului Romulus Mailat. E interesant că in acest discurs Traian Băsescu n-a lăsat să se inţeleagă că domnia sa ar fi preşedintele Romăniei, plătit de la buget să vegheze pentru ca imaginea ţării in lume să nu sufere o asemenea lovitură. Ne-ar putea spune domnul preşedinte dacă a fost sau nu informat cu ce se pregăteşte in Italia impotriva Romăniei? Şi dacă a fost informat, de ce n-a mişcat nici un deget să preintămpine scandalul? Nu cumva pentru a mai da o lovitură Guvernului Tăriceanu?
Documentele arată că in ziua crimei comise de Mailat in Italia s-au inregistrat 17 omoruri, unele infinit mai groaznice decăt cea pusă in seama romănului de etnie romă. De ce a şocat atăt de tare cazul Romulus Mailat? Pentru că opinia publică era pregătită să creadă că un rom e in stare să violeze, să jefuiască şi să omoare o femeie de condiţie bună. Analizănd prezentarea cazului in media din Italia, vom realiza că emoţia colectivă a fost produsă de imaginea unei doamne tărăte in mizeria din adăpostul improvizat, violată acolo, omorătă şi abandonată apoi intr-un şanţ. Dacă, să zicem, respectiva femeie ar fi fost violată de un italian intr-un apartament, oroarea nu ar fi fost atăt de mare. Italienilor li s-a servit o concluzie pe care o aşteptau: aceşti romăni mizeri, cioflingari sunt in stare de o asemenea monstruozitate. Această atmosferă trebuie cunoscută de autorităţile noastre de la cel mai inalt nivel. De asemenea, se cereau ştiute intrigile politicianiste din Italia care urmau să ducă la apariţia Decretului-lege. Pentru că, indiscutabil, Decretul-lege privind expulzările era pregătit de mai mult timp. Cum pregătite erau şi listele cu cei care urmau să fie expulzaţi. Pentru a fi aplicate in practică fără a stărni protestul organizaţiilor de Apărare a Drepturilor Omului, era nevoie de un caz, dacă nu chiar de fabricarea unui caz, in genul ororii comise de Mailat. Autoritatea care ar fi trebuit să ştie şi să tragă semnalul de alarmă era Preşedinţia Romăniei. Traian Băsescu ne-a făcut capul calendar in ultimul timp cu teza că domnia sa ştie tot. Ştie şi ce fac miniştrii liberali, şi ce fac ziariştii, şi ce dosare se pregătesc la DNA. Culmea e că n-a ştiut nimic din ce se pregăteşte la Roma. Domnul preşedinte trebuia să afle aceste lucruri pe două canale:
1) Al Serviciului de Informaţii Externe, care trimite preşedintelui şi premierului rapoarte privind starea de spirit din alte ţări in legătură cu Romănia.
2) Al serviciului diplomatic, obligat de Traian Băsescu să-i trimită lunar date despre "felul in care veghează la soarta romănilor din ţările in care işi desfăşoară activitatea", după cum a reafirmat domnia sa in discursul melodramatic din seara lui 4 noiembrie 2007.
De asemenea, de la preluarea mandatului, Traian Băsescu şi-a făcut o permanenţă din a declara că e de datoria sa, pe baza informaţiilor deţinute, să avertizeze diferitele instituţii ale statului. A avertizat public sau discret Traian Băsescu Guvernul, ministrul de Externe, ministrul de Interne asupra stării de spirit tot mai ostile din Italia? N-avem ştire de o asemenea realitate. Discursul din seara lui 4 noiembrie 2007 nu suflă un cuvănt despre asta. Ba mai mult, discursul critică Guvernul, in chip aiuristic, pentru că nu s-a ocupat de soarta romănilor din străinătate, şi nu pentru că n-a preintămpinat apariţia cazului Romulus Mailat. E interesant că in acest discurs Traian Băsescu n-a lăsat să se inţeleagă că domnia sa ar fi preşedintele Romăniei, plătit de la buget să vegheze pentru ca imaginea ţării in lume să nu sufere o asemenea lovitură. Ne-ar putea spune domnul preşedinte dacă a fost sau nu informat cu ce se pregăteşte in Italia impotriva Romăniei? Şi dacă a fost informat, de ce n-a mişcat nici un deget să preintămpine scandalul? Nu cumva pentru a mai da o lovitură Guvernului Tăriceanu?
