Abia aştept derby-urile Iancu – Meme

Fotbalul nostru se joacă prost. Chiar foarte prost. Doar întâmplarea mai detaşează din grămadă câte un meci capabil să-ţi agaţe atenţia. Sosul consistent este al unei mediocrităţi exasperante, o mediocritate chinuitoare pentru meseriaşii autentici care, neavând încotro, mai populează fenomenul. Iar mediocritatea care ofileşte performanţa sapă şi mai adânc decât atât prin învigorarea unei imposturi agresive. Astfel a ajuns fotbalul nostru, dacă este posibil aşa ceva, să fie povestit chiar şi mai urât decât se întâmplă în fapt. Astfel au ajuns tot felul de repetenţi sociali să se împroprietărească cu dirigenţii ale fotbalului şi cu dreptul de a face din bălăcăreală discurs programatic. Finalul turului de campionat şi strângerea clasamentului în partea sa superioară a creat o agitaţie de excepţie în troacă. Acompaniamentul sonor al fotbalului face concurenţă serioasă vaietului sinistru cu care sunt însoţite de obicei sacrificiile ignatului.

Politehnica Timişoara a rupt aşternutul de linişte prin care s-a remarcat Oţelul Galaţi în acest campionat. Întâlnirea directă a echipelor aflate pe primele două poziţii ale clasamentului a fost una de mare interes. Victoria gazdelor, în conjunctura dată, a fost una de şase puncte. Pricopseală aşadar pentru timişoreni şi porţie de amar pentru gălăţeni. Întâmplările care au dus la aşezarea scorului n-au o poveste ieşită din comun şi nici nu pot fi amabalate în cine ştie ce contestări. În toată povestea a rămas la mijloc doar arbitrul Haţeganu, cel care a prestat într-o poziţie uşor subalternă faţă de gazde. Dar nu pentru asta a fost el certat de Cosmin Contra. Interimarul timişorean a văzut puţin invers anumite faze. Cel care a remarcat poziţia înclinată a lui Haţeganu a fost Ma­rius Stan, altfel un preşedinte tăcut. Nici de această dată Marius Stan n-a prins fluturi. Observaţiile sale au avut mo­tivaţie susţinută de realitate. Sus­ţinută de realitate, dar nu şi de neobositul vorbăreţ care este Marian Iancu. Patronul Timşoarei s-a trezit din nou cu raţa-n gură. Şi, fiindcă drumul lung nu-i place, a luat-o pe scurtătură, perpelindu-se de grija lui Marius Stan. Marian Iancu i-a recomandat preşedinte lui gălăţean, cu sfătoasă obrăznicie, să-şi ia pastilele de linişte la timp. O fi mare Marian Iancu. Dar chiar şi la tonajul său mă întreb unde poate încăpea atât tupeu. Mă întreb cum poate reacţiona cu atâta vehemenţă, la o şoaptă a lui Marius Stan, masculul dominant care şi-a marcat teritoriul tocmai prin damfurile iconfundabile care aveau ca ţintă arbitrajul. Abia ieşit dintr-o po­lemică fudulă cu Victor Piţurcă, Ma­rian Iancu şi-a mai făcut rost de un adversar. Dar Marius Stan nu va recurge la sincerităţile lui Victor Piţurcă. Este însă un alt gălăţean mult mai antrenat pentru astfel de răz­boaie. Unul abia întors dintr-o per­misie extrafotbalistică. Aşa că abia aştept ediţia revăzută şi adăugită a lucrării care are ca personaje pe Ma­rian Iancu şi Mihai Stoica. Fiindcă nu-i atâta loc în fotbalul nostru încât cei doi să se poată ocoli. Iar der­by-urile Iancu – Meme pot concura orice alte meciuri ale campionatului nostru cel cotonog.