Abundenta

Din Canada, mi-am adus, cativa ani la rand, geamantane "americane", adica de doua si de trei ori mai mari decat cele "europene", indesate cu haine.

In Canada, retelele de magazine second-hand au in vedere imigratia. Nou-venitii se imbraca in ele ieftin si decent, mai ales ca multa marfa e si ea noua. Emigrantii, cum dau de mancare, se ingrasa repede. Hainele nu-i mai incap, iar masurile mici din comert ajung curand la preturi de fabricatie si chiar mai mici in complexele Amity. Ma cocosam carand geamantanele acelea, cu un sentiment de invingator. Abundenta da forme de nebunie, la prima vedere, simpatice. Veneam, in 1990, dintr-o Romanie unde blugii fusesera unitatea de masura a elegantei si a bunastarii, intr-o tara unde ii puteai cumpara cu toptanul, la un dolar perechea. Iar in zilele numite "bag day", cand, pentru numai patru dolari, umpleai o sacosa de plastic "americana" cu tot ce-ti poftea inima, chiar mai ieftin. Ma uitam ca hipnotizat la mormanele de blugi la un dolar bucata si cumparam zeci de bucati cu spaima ca, foarte curand, balul o sa se termine. In prima zi, am cumparat, sub privirile mai degraba resemnate, decat amuzate ale rudelor mele, vreo treizeci de perechi. La un moment dat, mi-au zis in soapta, asa cum ii spui unui hamesit, care in fata unei mese pline cu bucate se poarta aberant, "Pentru azi, ajunge!". Ai mei stiau bine cum reactioneaza "ai nostri" la abundenta naucitoare din lumea noua si aveau grija sa nu-mi pierd cu totul controlul. Se intampla frecvent ca neamurile din Romania sa faca un fel de isterie cantitativa, cu urmari clinice. Eu, cu geamantanele mele incarcate cu pulovere, sacouri si pantofi fistichii, dar platiti cu te miri ce, nu eram foarte departe de pragul medical. Ignoranta si entuziasmul tin adeseori casa buna. Imi amintesc ca am cumparat niste pantofi verzi, o frumusete, cu numai trei dolari, la care rudele mele s-au uitat consternate, in tacere, multa vreme, iar cand am vrut sa ma dau mare zicand "Ei, si, port ce-mi place!", mi-au zis: "Treaba ta, dar sa stii ca sunt de carton, pentru morti".

Abundenta, dar si usurinta cu care iti puteai umple geamantanele cu tot felul de lucruri, la prima vedere mari chilipiruri, ma duceau dintr-un magazin in altul intr-o ameteala placuta. Ceva imi spunea ca situatia n-avea cum sa dureze, ca America de Nord avea sa se trezeasca la un moment dat din acest delir al bunastarii, cand bogatul cumpara cu cinci sute de dolari un sacou de mohair de firma, iar saracul gasea acelasi sacou cu numai cinci dolari la Amity, lepadat de acelasi bogat plictisit, dupa cateva purtaturi. Delirul nu numai ca nu s-a sfarsit, ci s-a transferat in Europa. Nu mai e nevoie sa traversezi Atlanticul, ca sa-ti indesi sifonierul cu haine de care, de fapt, n-ai nevoie. E destul sa cutreieri targurile, indeosebi prin orasele mici, care gem de cate sifoniere pline de haine numara. Dar sa le cutreieri avand cu tine generoasele geamantane "americane".